Părintele Visarion Iugulescu - recursul morții

Moartea, neputința umană în fața morții sau biruința acesteia au fost probleme mult disputate in istoria literaturii patristice de la predania Apostolică până în prezent. Învățați de Sfinții Părinți că „moartea este o mutare de la cele rele la cele bune, de la viața vremelnică la viața nemuritoare și veșnică, la viața care nu are sfârșit”, deosebiri colosale stă între cele două modalități prin care omul poate să-și sfârșească viața aceasta vremelnică pentru a intra în cea veșnică, dar dependente de libertatea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o omului1, aceasta se preface într-o trecere, fiind foarte important pentru mântuirea noastră în ce fel murim și unde murim. Părintele Visarion Iugulescu a evidențiat că „foarte mult contează cât de pregătiți ne va afla moartea și unde ne va apuca”2, deoarece în funcție de pregătirea noastră sufletească pentru întâlnirea cu Judecătorul nostru, moartea poate fi: o eliberare, o odihnă sau o stare înfricoșătoare a sufletului în veșnicie3. Motiv pentru care este o mare diferență între a muri pentru dreptate și adevăr și între a muri pentru vicii și păcate4.

Atitudinea contemporană față de moarte și condițiile impuse de OMS cu privire la înhumarea celor adormiți în urma presupusului Virus SARS –COV-2 exclud tradiția patriscă insuflată de Duhul Sfânt și ignoră respectul față de demnitatea umană. Avem convingerea că cei decedați și deja dezinfectați cu produse biocide de tip TP2 apoi transportați din secția de spital către morgă (loc unde cel adormit este așezat într-un spațiu special, mai multe ore la rând, și stropit cu produse biocide de tip TP2 ) nu mai transmit viruși SARS –COV-2 și pot primi îngrijirea cuvenită pentru a fi îmbrăcați în haine omenești și apoi așezați în sicriu de către personalul abilitat.

Orbirea lumii, trăirea în patimă și plăcere trupească a îngrădit sufletul liber și nemuritor, Dumnezeu fiind constrâns de către om de a pregăti o răscumpărare pentru a-l întoarce către El. Venirea lui Hristos, făcându-se o scăpare de moartea sufletească, nu de cea trupească, s-a făcut chip de întoarcere la Dumnezeu prin propria regăsire, după cum mărturisește Părintele Visarion(I Tesaloniceni 4, 14-15), adică prin moartea Sa a biruit însuși moartea, făcându-o pentru noi o adormire, până la Învierea cea de a doua5. Moartea lui Hristos este motiv de pieire a morții, după cum relatează Sfântul Ioan Gură de Aur6; răscumpărați fiind prin Mielul lui Dumnezeu din robia păcatului, a morții. Neputința morții este dovedită prin moartea Lui, după cum spune Scriptura: Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29). Apostolul Pavel menționează de moartea lui Iisus și de cei adormiți întru Iisus.

Păstrând cugetul Sfinților Părinți, Parintele Visarion punea mare accent pe pocăință căci „dacă nu ne căim din inimă și nu plângem păcatele noastre, încă nu suntem întorși de pe calea morții și a pierii veșnice”. Participarea noastră la aceste slujbe și milostenia au un rol dublu: în primul rând sunt prilej de îngrijire a sufletului nostru pentru viața veșnică, iar în al doilea rând sunt o mijlocire pentru eliberarea sufletelor care se chinuiesc.

Protocolul aprobat de Ministerul Sănătății prin Ordinul nr. 436 din 13 martie 2020 aduce dezaprobare din partea rudelor și prietenilor persoanelor decedate și o mare întristare în sufletele lor, pentru motivul că preoții nu sunt lăsați să săvârșeasă în sfintele biserici slujbele în integritatea lor pentru cei adormiți, dacă decesul este pronunțat în urma virusului SARS –COV-2. 7. Pocăința, păstrarea curăției trupești și sufletești, este cea mai profundă recunoaștere a lui Dumnezeu, deoarece „când omul L-a regăsit pe Dumnezeu, se leagă reciproc prin sfințenie și atunci prinde dragoste”8, iar această dragoste „ne face să înțelegem orice suferință din lume, ne face să fim atenți la nenorocirile aproapelui, compătimitori față de cei necăjiți”9. Rămâne de înțeles că „Suferința adevărată este să te împotrivești lui Dumnezeu și să faci ceva care nu-I place”10. Atitudinea celor vii față de cei care au adormit se restrâng la aceste ipostaze de dragoste și înțelegere a suferinței umane, căci „împărtășirea suferinței celui întristat îi aduce consolare, așa cum asumarea poverii aduce ușurare celui împovărat”11.

Pomenirile și parastasele sunt intermediul prin care cei vii au o continuă aducere aminte de moarte, pentru cei adormiți sunt o ușurare, iar folosul lor îl amintește Pr Visarion în Predici: „prin aceste slujbe, noi, cei de pe pământ, dăm război cu iadul și sufletele care sunt acolo ținute vor fi eliberate de Dumnezeu prin sfinții îngeri în timpul sfintelor sărindare”.12

Alegerea omului de a viețui, în Biserică sau în afara Bisericii, atrage felul în care acesta poate păstra Harul primit, deoarece nădejdea creștinilor constă în faptul că „ne-a lăsat Dumnezeu toate posibilitățile de a ne pregăti și a ne curăți de păcatele pe care le-am făcut cu voie și fără voie”, implementând celor vii datoria de a se îngrijii de morții lor, făcând mereu slujbe și milostenii pentru ei13, fiind totodată formați pentru a înfrunta stricăciunea morții.

Creștinii care nu cunosc căile Domnului se schimbă în rău, dar cei care le cunosc se schimbă în bine prin întoarcerea la Dumnezeu, căci „viața omului nu are sens, decât în vederea dobândirii Duhului Sfânt”14. Depărtat fiind de Dumnezeu, omul care moare nepregătit găsește alinare în slujbele care se fac pentru sufletele celor adormiți, căci „Preabunul Dumnezeu se lasă biruit de iubirea Sa față de om”15 și dă mângâiere celor aflați în iad ca „prin dezlegările care se fac, să fie salvați, să fie scoși de la întuneric la lumină, de la iad le fericire”16.

Bucuria creștinilor se întemeiază pe biruința lui Hristos asupra morții deoarece „moartea Lui a devenit motivul pierii morții” sună adânc în conștiința umană, făcându-se pe sine mijlocitor prin rugăciune la curăția noastră.17și prin El „moartea a fost biruită, păcatul nimicit, întunericul a trecut”18. Noi, umanitatea, prin marea bunătate și milostivire a lui Dumnezeu „în Hristos ne-am izbăvit de a cugeta cele ale trupului și de a ne tăvăli în patimile cele pământești, și prin El suntem ridicați la înălțime, cugetând cele de sus și petrecând în ceruri”19, adică suntem chemați să ne întoarcem la El, căci prin El se cuvenea să fie înnoită firea și învățată pe calea virtuții care conduce la viața veșnică20. Credința este calea prin creștinilor li se face trecerea de la moarte la viață, după mărturisirea lui Hristos: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac”(Ioan 11, 25-26).

Îndemnul Părintele Visarion: „Căiți-vă pentru păcatele pe care le-ați făcut, spălați-le în harul apelor bisericești și fugiți de păcate. Trăiți în sfințenie, păziți-vă curați, făcând fapte bune.” 21.

Acest articol s-a scris în vederea proclamării Anului comemorariv al celor adormiți în Domnul și prăznuirea moșilor de iarnă din sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, pentru a face apel la conștiința fiecarăuia în ceea ce privește moartea și întâlnirea cu veșnicia

Arhimandrit Hariton Negrea, fiu duhovnicesc supus prin comemorarea cuvântului Părintelui Ierodiacon Visarion Iugulescu

1 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 32

2 Ierodiacon Visarion Iugulescu- Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 445

3 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 44-45

4 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 446

5 Ibidem, pg 399-401

6 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 78

7 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 403

8 Ibidem, pg 168

9 Ibidem, pg 169

10 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 133

11 Sfântul Nectarie din Eghina – Despre sfintele pomeniri și parastase, Ed Sophia/Metafraze, București, 2017, pg 62-63

12 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 456

13 Ibidem, pg 452

14 Ibidem, pg 165

15 Sfântul Nectarie din Eghina – Despre sfintele pomeniri și parastase, Ed Sophia/Metafraze, București, 2017, pg 78

16 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 453

17 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 78

18 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 38

19 Sfântul Chiril al Alexandriei – Scrieri, Partea întâi, Ed Institutul Biblic, București, 1991, pg 93

20 Sfântul Ioan Damaschin – Dogmatica, Ed Institutul Biblic, București, 2005, pg 114

21 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 226

Fotografii: PărinteleJustinPârvu.Ro