Mâhnit că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni nu a acordat finanțare „Mesagerului Bucovinean”, un ziar românesc care apare de aproape 20 de ani în regiunea Cernăuți, fostul redactor-șef al publicației, scriitorul Ștefan Hostiuc, i-a adresat o scrisoare Oanei Ursache, pe care o preluăm integral de la Podul.ro:  

 

Am aflat de curând că proiectul nostru, „Editarea revistei «Mesager bucovinean», cu public țintă Comunitatea românească din Ucraina”, care timp de 6 ani a obținut finanțare nerambursabilă de la DRP/MRP, fără observații critice, fiind considerat util comunității căreia i se adresează, acum nu mai e la nivelul exigențelor onoratei Comisii de Evaluare. Prin aceasta înțelegem că mesajul transmis de revistă în perioada recentă către cititorii săi nu mai este pe placul finanțatorului și că, deranjând Kievul prin demascarea scopului final al politicilor educaționale, lingvistice, identitare ucrainene față de comunitatea românească din Ucraina, revista deranjează, mai nou, și Bucureștiul. 

Anul trecut, prin editorialul din „Historia” al domnului Remus Georgescu, ni s-a arătat cu degetul, anul acesta, cu vărguța. Se vede că aceasta am meritat. Prin hotărârea dumneavoastră, Comunitatea românească din nordul Bucovinei rămâne fără încă o publicație periodică, unică în sensul grupării materialelor în ediții tematice pe probleme de stringentă actualitate pentru românii din Ucraina, dar și noi rămânem cu ceva mai mult timp liber pentru celelalte proiecte mereu amânate. De aceea, vă trimitem acest

prin care redactorul-șef al publicației căzute în dizgrația Domniilor Voastre a răspuns la primirea Marelui Premiu Bucovina al Societății Scriitorilor Bucovineni (Suceava) pentru activitatea desfășurată în vedere promovării spiritualității bucovinene în paginile revistei „Mesager bucovinean”, eveniment care a avut loc la 27 noiembrie 2020.

Marele Premiu e, pentru mine, o mare surpriză. Sincer, nu mă așteptam să mi se facă o asemenea onoare pentru activitatea mea mai curând publicistică, decât literară. Aici, la Cernăuți, dacă faci publicistică, aproape că nu-ți rămâne timp pentru literatură. Așa mi-am întârziat toate proiectele literare. Asta îmi creează o stare de nemulțumire care a devenit cronică.

Ceea ce mă liniștește un pic, făcându-mă să nu fiu chiar atât de speriat de această înaltă prețuire, de care parcă nu am dreptul să mă bucur prea tare ca o încununare a succeselor mele literare, ci mai curând ca un avans pentru viitoarele cărți de beletristică și analiză literară, e că publicistica, ce mă ține captiv de câțiva ani buni, e un exercițiu cultural. Iar unei reviste de cultură, literatura nu-i este deloc străină. Doar având această convingere m-am decis să scot la Cernăuți, după ce „Septentrion literar”, revista pe care o scoteam împreună cu poetul Ilie T. Zegrea luase o pauză, o revistă cu profil mai larg, pentru bucovinenii de pretutindeni, cu public țintă Comunitatea românească din Ucraina, pe care am numit-o „Mesager bucovinean”. 

Publicația exista, dar într-o altă formulă, reflectând mai mult viața Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, sub auspiciile căreia apare și în prezent. Dacă ar fi mers proiectul „Septentrion literar” poate că „Mesagerul…” nostru ar fi rămas o pasăre de colivie. Dar de câțiva ani revista „Septentrion literar” nu mai apare. Nu apare pentru că, practic, nu mai are cine să o facă. Cernăuțiul a cam rămas fără scriitori români. Generația veche dispare ușor, ușor. Uite că ne-a părăsit de curând poetul Mircea Lutic. Generația mai nouă, care n-ar trebui să fie chiar atât de nouă, s-a lăsat absorbită de publicistică, de jurnalism, și cei câțiva reprezentanți ai ei care ar putea să producă literatură, produc știri, reportaje, relatări, necesare și ele, chiar mai necesare, pe termen scurt, decât beletristica, dar, pe termen lung, prea puțin relevante. Toate acestea sunt simple efemeride pentru care un scriitor își sacrifică activitatea literară. Cărțile lui vor rămâne nescrise, și cărțile nescrise sunt goluri în cultura unui popor, iar cum e cazul nostru, la Cernăuți, al unei comunități istorice.

Totodată, politicile educaționale și lingvistice de ultimă oră ale Kievului bat atât de departe și de desființător în identitatea națională a românilor, atât de cuminți și loiali – dintotdeauna loiali! – și statului austriac, și statului sovietic, și statului ucrainean, și dintotdeauna răsplătiți ba cu interdicții în folosirea de simboluri naționale, ba cu înlocuirea denumirii firești a limbii materne, ba cu scoaterea acesteia din sistemul de educație, ba chiar cu smulgerea literelor de aur de pe frontispiciul Catedralei din Cernăuți numai pentru că ridicau slavă Mântuitorului în limba română, limba ctitorilor acestui sfânt lăcaș, toate aceste nedreptăți ce ni se fac nu la întâmplare, ci, spre regretul nostru, al tuturor, sunt pritocite de întregi instituții, zdruncină atât de puternic stâlpii existenței noastre pe acest pământ, încât a te face a nu le observa și a-ți vedea de treabă cu scrisul, cu poezia, lăsându-le altora în seamă datoria de a le dezvălui sensul, de a le arăta scopul și dedesubturile, nu e cinstit și nici nu e cea mai fericită soluție pentru un scriitor.

Apoi, revista noastră este ereditar legată de Societatea Scriitorilor Bucovineni, pentru că e organul de presă al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, a cărei secție a fost, în urmă cu opt decenii, și Societatea Scriitorilor Bucovineni. Ea, de fapt, duce mesajul celor două societăți, acum oarecum distincte, către românii de dincolo care, în ciuda liberalizării trecerilor frontierei dintre cele două state, sunt parcă din ce în ce mai separați, mai înstrăinați, mai uitați.

Am primit vestea primirii premiului în momentul pregătirii pentru tipar a ediției speciale a „Mesagerului bucovinean” dedicată Centenarului Paul Celan, poetul cel mai important pe care l-a dat capitala Bucovinei în secolul XX. El este produsul multiculturalismului care încă mai exista în Cernăuți pe timpul lui Celan, pe timpul formării lui ca poet. Noi trăim acum cu nostalgia multiculturalismului de altădată, acelui multiculturalism real, nu a celui clamat retoric de propagandiștii de astăzi ori de câte ori au ocazia de a se lăuda occidentalilor, vorbind de la tribuna unor evenimente ca acela din anul acesta, circumscris împlinirii a o sută de ani de la nașterea poetului. Or, e o mare diferență între Cernăuțiul multicultural care a lansat un mare poet german de etnie evreiască într-un stat național care nu era nici german, nici evreu, și Cernăuțiul „multicultural” din zilele noastre, în care un poet aloglot de mare calibru nu se mai poate produce în niciun fel. Cealaltă epocă, apusă în urmă cu 80 de ani, înfierată mereu de istoricii ucraineni pentru „genocid lingvistic”, a produs un poet genial, de altă limbă decât cea a națiunii titulare, în timp ce astălaltă epocă, lăudată la tot pasul pentru „extraordinara” deschidere către valorile democrației europene, se mulțumește doar să celebreze centenarul unui asemenea poet de altă limbă fără să creeze premisele formării altuia de același calibru pentru viitorime. 

Cei care se mândresc de la tribună cu un asemenea înaintaș, pentru care n-au făcut practic nimic, uită să spună că, pe lângă geniul pe care i-l dă natura, un poet de talia lui Celan mai are nevoie, pentru a se realiza, și de un mediu multicultural autentic, sănătos, nu de unul perimat, fardat, viciat prin politici inadecvate și mumifiat propagandistic spre a fi scos în față de zile mari în discursuri fariseice rostite cu aplomb de inși semiculți, buricați pe podiumuri improvizate în piețe publice. Un mediu multicultural sănătos, întemeiat pe plurilingvism și multietnicitate, se formează nu prin legi orientate către îngrădirea dezvoltării culturale a minorităților, ci tocmai invers, printr-o adevărată deschidere către valorile democratice europene, deschidere care să demonstreze respect și sprijin din partea statului față de celelalte etnosuri în dezvoltarea nestingherită a culturii lor.

Faptul de a putea spune lucrul acesta într-o revistă de cultură mă face să cred că „devierea” mea dinspre literatură către publicistică nu e chiar o „dezertare” din tabăra scriitorilor și că numai în acest sens pot să-mi explic faptul că onoratul juriu s-a oprit asupra umilei mele persoane în a alege laureatul acestui prestigios premiu, nedreptățind poate alți candidați mai vrednici, premiu pentru care țin să-i mulțumesc pe această cale.

Cu acest cuvânt de mulțumire, îmi închei activitatea mea de redactor-șef al „Mesagerului bucovinean”, revistă cu public țintă Comunitatea istorică românească din Ucraina. Dacă aceasta a fost răsplata pentru că n-am fost cuminți, noi nu ne supărăm și cu plecăciune sărutăm mâna Patriei-mame, care știe să miluiască, dar și să arate vărguța celor neascultători.

Cu deosebit respect,

al Dumneavoastră

Acesta nu este singurul proiect al românilor din Ucraina căruia i s-a respins finanțarea de către departamentul special creat la București ca să le apere interesele. Dacă intrați pe pagina web a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, veți găsi o listă cu proiectele aprobate, dar și cu cele care nu au primit nici un ban de la statul român. Iată ce alte proiecte culturale românești din Ucraina au mai fost respinse: