ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că a treia doză de vaccin anticovid va fi disponibilă în România, începând cu luna octombrie, potrivit Știri de Cluj.
„În momentul de față este discutat la nivelul Agenției Europene a medicamentului doza a treia doză de vaccin anti COVID. Vorbim de o doză suplimentară de vaccin la anumite persoane.
Adică cele imuno deprimate cum ar fi persoanele care au suferit un transplant sau cele care sunt în evidență cu afecțiuni oncologice sau cu tratament activ sau cei care suferă de infecția HIV, persoanele care fac terapii imunosupresoare vor avea indicație să facă 3 doze de vaccin.
Pentru începutul lunii octombrie ne propunem să demarăm și în România această etapă cu condiția să avem până la acel moment toate etapele premergătoare legate de recomandările internaționale”, a declarat Gheorghiță.
Cu toate acestea, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a criticat graba statelor de a administra a treia doză de vaccin contra COVID-19, subliniind că datele nu au demonstrat deocamdată necesitatea unui rapel. „Credem în mod clar că datele actuale nu indică faptul că rapelurile sunt necesare”, a declarat omul de știință șef al OMS, Soumya Swaminathan, într-o conferință de presă. Trebuie să „așteptăm ca știința să ne spună când sunt necesare rapeluri, ce grupuri de oameni și ce vaccinuri au nevoie de rapeluri”, a explicat ea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Gata băieți v-ați facut planul lui tăticul Bill 30%vaccinati acum băgați doza mai mare in vaxxin să nu mai scape niciunul vaxxinat. Să nu uitați să treceți pe la casierie să va luați si prima pt depasirea planului.
Paul197607.09.2021 13:04
Gata băieți v-ați facut planul lui tăticul Bill 30%vaccinati acum băgați doza mai mare in vaxxin să nu mai scape niciunul vaxxinat. Să nu uitați să treceți pe la casierie să va luați si prima pt depasirea planului.
hannah07.09.2021 13:44
Da, se vrea cu tot dinadinsul exterminarea celor neputinciosi, celor care au platit o viata intreaga impozite peste impozite, "asigurari" si alte mizerii inventate de stat pentru propriul buzunar, nicidecum pentru a directiona banii catre spitale, ajutoare sociale, pensii, invatamant etc. Cei neputinciosi nu mai folosesc la nimic, in conceptia mizerabililor care conduc statul, respectiv lumea, deci.....la groapa cu ei. Tot sper ca undeva, candva, Cerul va face dreptate si acesti criminali isi vor primi plata, inclusiv acest calau in uniforma. Stiti, uniforma purtau si nazistii si la ordinul lor s-au construit lagarele de exterminare!
Degeaba a existat un Proces la Nürnberg, se pare ca omenirea nu a invatat nimic si somnul ratiunii a nascut in continuare monstrii. Da, domnule cu uniforma esti un monstru ca si toti cei care te sustin si pe care-i sustii! Trimiti la groapa oameni care nu se mai pot apara! Cunosc personal doua persoane vaccinate care nici acum nu si-au revenit complet din cauza efectelor secundare ale vaccinului criminal, desi s-au vaccinat chiar la inceputul campaniei de exterminare si probabil ca asta e doar inceputul la ceea ce-i asteapta. Oameni naivi, dar cu buna credinta, s-au increzut intr-un guvern criminal. Nici o clipa nu si-au pus problema ca politicienii nu se "impaca bine" cu grija pentru aproapele lor si ca ei (politicienii) ies la rampa numai cand urmaresc ceva si ca niciodata nu aduc nimic bun pentru "amarasteni". Ahhh, daca ar deschide lumea ochii....Stiti, Mark Twain spunea: "Daca votul nostru ar schimba ceva, nu am mai fi lasati sa votam". Et voila, niciodata nu s-a schimbat nimic!
hannah07.09.2021 14:10
Nu ma pot abtine! Defel nu am urat pe nimeni niciodata (poate pare ciudat, dar nu am putut s-o fac). Ei bine, acum ii urasc din tot sufletul pe calaii astia, care nu stiu altceva decat vacinare, vaccinare, fara a cauta alternative medicale la serul criminal! Sunt cu totii slugi ai celor cu bani, care invart lumea dupa bunul plac! De ce nu se mai ocupa de cei cu adevarat bolnavi???? Spitalele din Romania sunt absolut mizerabile! Iar angajatii spitalelor au ramas doar cei lipsiti de empatie, care nu mai au frica de nimic si nimeni si te trateaza, pe tine,ca bolnav, ca pe un nimic! Decat sa cheltuiasca banii contribuabililor pe serurile ucigase, mai bine ar investi in spitale!!! Nenorocitilor stiti cat a platit soacra mea pe un pahar de apa de la robinet (internata fiind cu cancer in spitalul Municipal Bucuresti)??? 10 lei! Un pahar de apa de la chiuveta!!!! Si asta pentru ca a avut banii! altfel era lasata sa moara de sete! Nu-i era suficienta boala, trebuia sa o mai chinuiti si voi in spital! Ar trebui sa nu li se mai spuna spitale, ci lagare de exterminare! Asistentele sunt gardienii!!!! Iar medicii, mana dreapta a calailor! Imi cer iertare medicilor care pun suflet in ceea ce fac, care apara adevarul si lupta pentru viata, dar se pare ca Juramantul lui Hipocrate s-a "rasuflat" si mult prea putini mai sunt cei ce "ridica mana" cand jura. Deci, domnule in uniforma, medaliat si cu stele pe epoleti, tu cel care imparti cu bunavointa "moarte injectabila la sticluta", nu crezi ca cei cu adevarat bolnavi ar avea nevoie de conditii umane in policlinici, spitale, centre de ingrijire? Mai degraba decat un ser care sa le scurteze viata?
Tic07.09.2021 19:39
Asta e un papagal criminal fare suflet, conștiința păcatului și fără creier, fiind "inteligent" de-mpunge! Sa ii uram sa ajungă ca cei pe care vrea el sa ii "ajute", el și tot neamul lui, pe 7 generații de acum încolo. Ca sa tina minte, ca să tina loc de rapel, de 7 ori. Dar înapoi la OMS:cred ca arunca petarde,ca să zică lumea, uite, dom-le, ăștia de la OMS, sint totuși de bună credință, doar ăștia de aici sint nemernici. E un vodevil mascat, de ametesti neicusorule!
hannah ► Tic07.09.2021 20:40
Corect! Totul pleaca de sus, sus de tot! Cred ca mai sus de OMS 666. Dar unde-i coloana vertebrala a celor de aici care se conformeaza cu o mana la palarie si una la vipusca si zic "Jawohl mein Führer!"???? Au ajuns in functii numai lasi si criminali ai poporului (si cred ca pot generaliza pentru fiecare tara in parte).. Si stiti de ce? Pentru ca au ajuns acolo pusi clar de cineva, nu pentru ca asa a fost voia celor multi. Sangele dacilor din vechime s-a diluat rau de tot, nciunul din cei ce "conduc" natia nu este clar descendent din cei care si-au aparat tara cu pretul vietii proprii. Romania a ajuns o tara de mucava, iar conducatorii sunt niste papusari "papusariti" la randul lor de UE, OMS, NATO, etc. care si ei mai departe sunt jucati pe sume mari de catre tot ce incepe cu BIG si mai sus de niste "gigei" al caror ADN este tesut din bani, muuuulti bani!
Deci, papusarii romani sunt niste marionete pana la urma, fara suflet, fara minte, fara Dumnezeu.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Degeaba a existat un Proces la Nürnberg, se pare ca omenirea nu a invatat nimic si somnul ratiunii a nascut in continuare monstrii. Da, domnule cu uniforma esti un monstru ca si toti cei care te sustin si pe care-i sustii! Trimiti la groapa oameni care nu se mai pot apara! Cunosc personal doua persoane vaccinate care nici acum nu si-au revenit complet din cauza efectelor secundare ale vaccinului criminal, desi s-au vaccinat chiar la inceputul campaniei de exterminare si probabil ca asta e doar inceputul la ceea ce-i asteapta. Oameni naivi, dar cu buna credinta, s-au increzut intr-un guvern criminal. Nici o clipa nu si-au pus problema ca politicienii nu se "impaca bine" cu grija pentru aproapele lor si ca ei (politicienii) ies la rampa numai cand urmaresc ceva si ca niciodata nu aduc nimic bun pentru "amarasteni". Ahhh, daca ar deschide lumea ochii....Stiti, Mark Twain spunea: "Daca votul nostru ar schimba ceva, nu am mai fi lasati sa votam". Et voila, niciodata nu s-a schimbat nimic!
Deci, papusarii romani sunt niste marionete pana la urma, fara suflet, fara minte, fara Dumnezeu.