România, pusă la zid în Parlamentul European. Timmermans amenință Guvernul român cu judecata

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comisia Europeană amenință România din cauza legilor justiției. Prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans,a declarat luni seara, în cadrul unei dezbateri din Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European privind situația din România, că Bruxelles-ul va continua dialogul cu autoritățile române, dar dacă regulile Uniunii Europene sunt încălcate, aceasta nu va ezita să ducă guvernul României în fața instanței.

„Am văzut progrese în trecut, uneori chiar progrese spectaculoase, dar acum există riscul real ca lucrurile să regreseze, într-un mod care să afecteze nu doar democrația din România, ci și locul pe care România și l-a construit în ultimii ani ca membră UE. Comisia a cerut în mod repetat autorităților române să regândească cursul lor de acțiune și să construiască un consens amplu privind calea de urmat. Și vreau să repet acest apel și îl voi repeta mai târziu în această săptămână în plenară. CE este mereu gata să coopereze și să sprijine autoritățile române în acest proces", a declarat Timmermans în cadrul dezbaterii, unde a exprimat, printre altele, preocupări privind amendarea legilor justiției și a codurilor penale, precum și a procedurii de evaluare a procurorului general, scrie Agerpres.

„Sper că acest dialog va continua dar nu pot să ascund faptul că ultimele evoluții sunt o sursă de preocupare crescândă pentru Comisie, la fel ca și pentru protestatarii care au demonstrat pe străzile din București și alte orașe în august. Și nu am fost cu toții șocați de imaginile cu protestatarii pașnici și cum au fost tratați de serviciile de securitate și de poliție în București? Sper că se va face o investigație și asta nu se va repeta. Folosirea violenței nu este niciodată soluția bună în politică, în niciun un caz într-o Uniune Europeană bazată pe statul de drept", a subliniat prim-vicepreședintele CE.

Potrivit înaltului oficial european, acest lucru este important pentru că în România, de-a lungul anilor, s-au realizat multe în lupta împotriva corupției la nivel înalt.

„Asta ar însemna un regres serios față de evaluarea pozitivă pe care Comisia a avut-o în raportul MCV din ianuarie 2017. Dar legile nu sunt încă promulgate, așa că nu este încă prea târziu pentru instituțiile din România să întoarcă situația. În orice caz, CE va trebui să evalueze foarte atent textele promulgate în cele din urmă și să vadă dacă acestea sunt conforme cu legea UE. Vom raporta asupra situației în raportul MCV de luna viitoare. Puteți vedea ce a menționat raportul din ianuarie 2017 și cel din noiembrie 2017. Situația s-a deteriorat. Fiți liniștiți, toate evoluțiile vor fi evaluate cu meticulozitate și reflectate în acest raport", a mai spus Timmermans.

„Un pas înapoi ar fi un motiv de dezamăgire pentru prietenii mulți ai României, dar în primul rând pentru cetățenii țării. S-au realizat progrese, dar nu sunt ireversibile. Dimpotrivă, ultimele evoluții au pus acest progres sub semnul întrebării și riscă să submineze obiectivul nostru comun de a vedea că situația din România este sustenabil pozitivă și MCV-ul nu mai este necesar. Ar fi o tragedie dacă în ultimul kilometru al maratonului ați începe să alergați în sens contrar. Vom continua dialogul obiectiv cu autoritățile române și sperăm că va duce la rezultate pozitive", a dat el asigurări în comisia LIBE a PE.

"Dar dacă regulile asupra cărora am convenit la nivel european sunt încălcate, Comisia nu va ezita să tragă consecințele și, când se va impune, să ducă guvernul României în fața instanței. Între timp, Comisia cere insistent României să readucă urgent procesul de reformă înapoi pe calea cea bună și să se abțină de la noi pași care să anuleze progresul realizat în ultimii ani. Concret, asta înseamnă urmarea recomandărilor noastre din raportul MCV din ianuarie 2017, recomandările exprimate de Comisia de la Veneția și de GRECO. Este încă o oportunitate de a inversa lucrurile. Ca întotdeauna suntem gata de ajutor, dar responsabilitatea și puterea de a asigura schimbările ține de instituțiile din România și fac apel la ele să facă pașii corecți și să facă acest lucru acum", a pledat Frans Timmermans.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (9)
  • andrei123 02.10.2018 10:05
    Să ne dea afară din uniune dacă nu suntem suficient de buni pentru ei.
  • Cc Cc 02.10.2018 12:04
    Ce dezinvolt stabilește Timmermans ceea ce este progres și ceea ce este regres!!! UNde o fi studiat, că m-aș duce și eu încolo ca să învăț finețurile acestea și cu ce se mănâncă ... Nu de alta, dar ca să nu mă scoată de-alde Gaius Caligula și guițătorii de teapa lui din societatea liberă. Vai, dar ce frică m-a cuprins ...
    Apropos guștere, pe unde este societatea aceea liberă în România, că te văd mai instruit și antrenat?
  • Dan Vizanty 02.10.2018 13:39
    Timmermans este lipsit de obiectivitate, de respect pentru drepturile omului si valorile democratice ca toti globalistii. Juncker are probleme grave cu spatele, cu echilibrul si cu exprimarea. Amandoi se trag in poza cu mentorul lor, Soros. Ca sa fie mai sexy poza, o cheama si pe Monica Macovei. Romania este tratata ca o colonie, buna de spoliat si de pus la colt iar romanii sunt tratati cu dispret, forta de munca ieftina! Este revotator, nu numai ca roman, ci ca cetatean european. De fapt am putut remarca atitudinea reprezentantilor altor tari, indignati la randul lor de corectiile care ni se aplica intr-una, de MCV-uri, de amenintari, total nederept si nejustificat! Daca nu reusim pe cale diplomatica sa indreptam lucrurile, atunci ROEXIT!!!!!
  • Dan Vizanty 02.10.2018 13:41
    Timmermans este lipsit de obiectivitate, de respect pentru drepturile omului si valorile democratice ca toti globalistii. Juncker are probleme grave cu spatele, cu echilibrul si cu exprimarea. Amandoi se trag in poza cu mentorul lor, Soros. Ca sa fie mai sexy poza, o cheama si pe Monica Macovei. Romania este tratata ca o colonie, buna de spoliat si de pus la colt iar romanii sunt tratati cu dispret, forta de munca ieftina! Este revotator, nu numai ca roman, ci ca cetatean european. De fapt am putut remarca atitudinea reprezentantilor altor tari, indignati la randul lor de corectiile care ni se aplica intr-una, de MCV-uri, de amenintari, total nederept si nejustificat! Daca nu reusim pe cale diplomatica sa indreptam lucrurile, atunci ROEXIT!!!!!
  • Orizont 02.10.2018 13:54
    Rahat cu perje ! - Crapa ranza in barbari ca se organizeaza Referendumul! Agenturile occidentale au operatiuni importante in aceste zile - Probabil ca si dizolvarea FDGR este de neacceptat la nivelul coloniei. .
  • kjlkjlkj 02.10.2018 15:05
    uitați aici cum trebuie vorbit cu birocrații de la uniunea sovietică europeană:

    https://youtu.be/yn3aQiuNg08?t=134
  • adria 02.10.2018 15:19
    Nu suntem singuri. Polona este în aceeași oală și tot pe legile justiției.
  • Eu, Ionisus 02.10.2018 22:28
    Iauzi domnule, comisia europeana se stropseste la Romania! Dar ce este comisia europeana?Pe cine reprezinta?A fost aleasa de cineva?Si daca nu, atunci cu ce drept impune Romaniei sa-i asculte poruncile?
  • adria 02.10.2018 23:57
    Timmermans vrea căsătoria între persoane de același sex recunoscută în toate statele membre: „Comisia ar trebui să meargă mai departe și să încerce să oblige toate statele membre ale UE să accepte fără rezerve căsătoriile între persoane de același sex”, a declarat el la o gală organizată în iunie 2015 la Bruxelles de ILGA-Europe, un fals ONG finanțat aproape integral de către Comisia Europeană.

    Timmermans calls for same-sex marriage across EU -- https://euobserver.com/justice/129367
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?