
Foto: The Conversation.com

La 100 de zile de la începerea războiului din Ucraina - care se împlinesc vineri, 3 iunie 2022 - , 4,3 milioane de copii au fost strămutați, potrivit UNICEF, dintre care 1,8 milioane în afara granițelor. Mulți dintre ei au trecut granița înspre România. Și nu doar copii cu familii (măcar o mamă, acolo, o bunică, ceva), ci și copii proveniți din centre de plasament din Ucraina.
Aici stau tot în centre de plasament.
Deși mulți și-au pierdut ambii părinți și sunt, acum, literalmente, ai nimănui, România nu poate să facă nimic pentru ei, asta chiar dacă multe familii de la noi și-au exprimat dorința de a-i adopta.
Autoritatea Națională a Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, cea care ar putea să intermedieze pentru acești copii, nu are un temei juridic pe care să acționeze.
Mai mult, Ministrul Familiei, Tineretului și al (culmea!) Egalității de Șanse, Gabriela Firea, dădea asigurări pe Facebook (adică acolo unde le place lor mult să-și arate natura umană), că toți orfanii ucraineni se vor întoarce înapoi în țara lor și că niciun orfan refugiat nu va fi adoptat în România.
O ironie de care nu știm dacă doamna Firea a fost conștientă. Probabil că nu.
După ce au fost părăsiți de propriile familii, după ce au trăit săptămâni întregi în subsoluri, după ce au trecut într-o țară a cărei limbă n-o cunosc, traumatizați din toate părțile și de societate, și de război, și de propriii lor părinți care i-au abandonat, probabil nespălați, probabil înfometați, în mod sigur cu un accentuat sentiment al nesiguranței, acum, copiii ar fi putut să vadă și un lucru bun în tot războiul ăsta – să-și găsească o familie, să simtă că aparțin, să primească iubirea de care au atâta nevoie. Cu toate astea, ministerul consideră că acești copii sunt cetățeni străini și că, prin urmare, nu pot fi integrați în familii românești. O ironie a legii și încă o alta a destinului.
Doar cel de-al Doilea Război Mondial ar putea să mai egaleze în Europa drama copiilor rămași ai nimănui.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Motivul haosului din lume:
Oamenii au fost creați pentru a fi iubiți.
Lucrurile au fost create pentru a fi folosite.
Motivul pentru care lumea e în haos este
pentru că lucrurile sunt iubite
iar oamenii sunt folosiți.
Dar copiii români cum pot fi adoptați de cetățeni străini? Dacă se poate așa se poate și invers, haideți că se poate. Doar să avem bunăvoință câtă mai este până la sfârșit. Un gram salvează suflete! Căci rară și deci scumpă mai este...
La noi după ce că este corupție la nivel de Sicilia mai există și o ipocrizie profundă sub care se speră ca să se legitimeze trădarea și corupția nu doar legal ci și moral. Asta e cel mai rău.
Probabil că ce vor să zică "sufletele caritabile" cum că nu adoptăm copii străini este că n-au bani familiile române să îi cumpere și chiar dacă i-ar avea banii nu se duc la ai noștri ("sufletele caritabile") ci trebuie să se ducă la Statul Ucrainian și deci nu la "sufletele caritabile" motiv pentru care de ce să se deranjeze "sufletele caritabile" dacă tot nu pot fi plătiți?