Români nevaccinați, suntem majoritari: BOICOTAȚI MALL-URILE, BOICOTAȚI SUPERMARKET-URILE! - Av. Gheorghe Piperea la mitingul pentru LIBERTATE. Generalul Radu Theodoru: Țara este în pericol de moarte! Mihai Tîrnoveanu: Ne așteaptă o toamnă grea! VIDEO

De ActiveNews și Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Românii din toată țara se adună sâmbătă, 24 iulie, în Piața Universității din București, de la ora 16:00, pentru a spune NU dictaturii înstăpânite sub pretextul pandemiei, NU segregării sociale prin pașapoarte de vaccinare și NU obligativității vaccinării.

Manifestarea pentru Libertate de la București se înscrie în cadrul mai larg al unei mișcări mondiale de protest. Numai în Franța, o țară vizată de unul dintre cele mai draconice regimuri ale tiraniei covidiene - de la care iau lumină figuranți precum Ioana MihăilăDan Barna și Raed Arafat, dornici să preia „modelul” și în România -, se va protesta în nu mai puțin de 175 de orașe, după ce săptămâna trecută ieșiseră deja sute de mii de oameni în stradă.  

Redăm secvențe mai importante din cadrul manifestării:

Transmisiune ActiveNews cu Gheorghe Piperea:

 

Av. Gheorghe Piperea: Boicotați mall-urile! Boicotați supermarketurile! Nu din septembrie: boicotați-le de azi, preventiv! 

„Din ce în ce mai mult observ că politicienii, acești 500 de politicieni de care vă vorbeam, acceptă sau chiar vorbesc pe șleau despre pașaportul de sănătate, care pașaport va fi documentul electronic sau fizic pe baza căruia noi vom putea să participăm la viața societății. Ori, asta înseamnă că toți cei aproape 10 milioane de adulți din țara asta care încă nu s-au vaccinat - nu vă luați după statisticile false ale autorităților, care spun că suntem 40% - și asta nu pentru că nu au încredere în ideea de vaccin, ci nu au încredere în acest vaccin, în politica relativă la acest vaccin. Dacă toți acești români vor spune NU, chiar preventiv, mall-urilor și benzinăriilor care sunt deținute de multinaționale, lanțurilor de hypermarket-uri care sunt deținute de multinaționale, vor spune NU sistemului de asigurări de sănătate pe care noi îl finanțăm din munca noastră cu contribuții de asigurări sociale de sănătate, dacă 10 MILIOANE DE ROMÂNI vor intra în grevă, vor sancționa în felul acesta patronii care îi șantajează să se vaccineze sub sancțiunea de a-i da afară de la locul de muncă ... cine sunt cei 500 de politicieni români atât de puțin fricoși, atât de serioși încât să stea în continuare în picioare și să meargă pe această idee completamente dictatorială? 

Bineînțeles că ni se va spune: dar și alte țări au luat-o pe această pantă a totalitarismului. Este adevărat, Franța lui Macron, Parlamentul francez, care este în momentul de față plin de lași, este în curs de a vota o lege care va introduce acest pașaport sanitar ca o condiție pentru a intra în mall-uri, în avioane, în metrouri, în trenuri, ca o motivație pentru un patron dement sau prea-supus puterii ca să îi dea afară de la serviciu pe francezi și, din nefericire o spun, în România de regulă se importă legislație franceză. De peste 160 de ani încoace am importat legislație franceză pentru că a fost bună, pentru că a fost țara drepturilor omului, dar dacă importăm și acest gen de reglementare, ne ducem pe panta totalitarismului.

Cum luptăm? Boicotați mall-urile! Nu din septembrie: boicotați mall-urile de azi, preventiv! Boicotați supermarketurile: nu din septembrie, de mâine! Nu mai plătiți contribuții de asigurări sociale de sănătate dacă nu vi se permite să mergeți în spital să vă tratați sau să vă vedeți pacienții care aparțin de familia d-voastră! Nu mai plătiți! Oricum nu veți mai putea plăti dacă cumva patronul o să vă dea afară de la serviciu, pentru că nu o să mai aveți cu ce să vă plătiți nu numai facturile la utilități, ratele la bănci, ci și aceste taxe și contribuții. Nu le mai plătiți, suspendați plata! Aveți dreptul la acest protest. Scrie în Declarația Universală a Drepturilor Omului di 1948 că aveți dreptul să vă opuneți în acest fel unei autorități care depășește limitele drepturilor omului, care disprețuiește libertățile omului! Aveți acest drept. 

Ce să mai faceți? Există politicieni care au impresia că pot să își permită orice în țara asta, pentru că tăceți. Există politicieni care deja au transformat cuvântul „nevaccinat”, din adjectiv, în substantiv! În momentul în care acest cuvânt a devenit substantiv, acest cuvânt este deja o marcă pe care o aveți pe frunte. Acest cuvânt vă va face să vă simțiți separați de societate, să vă simțiți abandonați. Dacă este așa, mai întâi faceți plângeri penale împotriva acestor indivizi pentru că vă incită la ură - și asta este infracțiune. Faceți plângeri penale împotriva celor care vă dau afară de la serviciu pentru că ăsta este fapt penal, câtă vreme în România nu există o lege care să transforme vaccinarea în ceva obligatoriu, e abuz în serviciu să fiți concediați, că sunteți funcționari sau angajați la privat, n-are importanță, este infracțiune!

În fine, este momentul să spuneți NU, este momentul să spuneți că sunteți majoritatea în această țară, este momentul să spuneți că v-ați săturat de această inducere în eroare, de această farsă! Este momentul să atrageți atenția că sunteți români trăitori în acest spațiu și aici este locul vostru: nimeni nu vă poate separa de această societate fără să săvârșească o crimă împotriva umanității!”, a subliniat avocatul Gheorghe Piperea. 
 
 

Transmisiune în direct ActiveNews cu Mihai Târnoveanu și generalul Radu Theodoru:

 

Generalul Radu Theodoru: Uniți-vă, lăsați orgoliile, lăsați tot ce vă desparte, avem un moment istoric: ori trăim și răzbim, ori pierim și suntem slugile nenorocite ale Europei! Pe voi cade rușinea istoriei dacă pierdeți Țara asta Românească!

„Sunt cu totul impresionat de numărul românilor care participă la acest miting. Am fost la mitingul trecut și am plecat tare îndurerat de lipsa noastră de conștiință națională. Nu se poate atunci când Țara asta este în pericol de moarte noi să stăm acasă și să mâncăm mititei! 

Două subiecte sunt în atenția mea acum. Primul, al trădătorilor de la Cluj, care vor să regionalizeze România, să ne cumpere ungurii Ardealul. Au tolerat să ave, 5 unguri care conduc județele. Deci stăm drepți în fața prefecților unguri care sunt plătiți de Budapesta ca să dizolve tot ce este românesc în Ardeal! Este o crimă, o trădare națională, iar ardelenii stau pe loc repaus și așteaptă ca Europa să le verse niște finanțe să facă nu știu ce cu ele. Este neapărat nevoie să ieșim din mediul nostru, din Vechiul Regat, și să îi ajutăm, așa cum ne-am ajutat și în 1916 când, cu „Treceți, batalioane române, Carpații!”, am fost și i-am dezrobit. Asta e una dintre problemele capitale.

A doua problemă este a pământului românesc care va fi scos la vânzare. Dacă ne lipsesc de posibilitatea de a stăpâni pământul, suntem ultimii din Europa, cei mai nenorociți, un popor fără vlagă, un popor fără conștiință, un popor fătă istorie! Asta vor: să ne scoată din istorie! Gândiți-vă care este raportul demografic între noi, românii care am făcut România și cei care au venit în țară, veneticii? Care e raportul? Din ce în ce mai mic. Noi suntem din ce în ce mai puțin stăpâni în Țara Românească. Toate legile care se votează sunt legi anti-românești. Ele se votează de un parlament antiromânesc, un parlament absolut minoritar! 

Încă una din problemele esențiale ale timpului nostru: se întâmplă o trădare la nivelul conducerii falsei politici de stat astăzi. Conducerea de stat nu este românească. Această conducere este condusă, la rândul ei, de către cei care conduc umanitatea la ora actuală: prostocrația bancară! Știți ce se întâmplă în Anglia. Ar trebui ca asociațiile noastre patriotice să publice documentul prin care englezii, cel mai tradiționalist popor din Europa, sunt pregătiți să li se aplice niște brățări electronice care să-i localizeze la domiciliu: cum pleacă de-acolo, vine Poliția și-i bagă la loc! Deci vacile astăzi în multe țări sunt conduse electronic la pășune. Mâine-poimâine vom fi conduși la masă seara cu brățăruca agățată de mână. Pare un lucru aberant, dar este pericolul cel mai mare de a ne transforma în animale conduse electronic!

Țara asta Românească trebuie păstrată de noi, românii, cei autentic români, cei care avem rădăcini, cei care am fost la Mărășești, cei care am fost la Oituz, cei care am fost peste tot în istoria noastră și ne-am vărsat sângele! Părinții, bunicii, toți cei care sunt îngropați în brazda asta sfântă, pe care nemernicii o calcă și o profanează. Nu-i lăsați! Nu generația mea poate să mai facă ceva! Noi suntem la cimitir. Pe voi cade rușinea istoriei dacă pierdeți Țara asta Românească! Uniți-vă, lăsați orgoliile, lăsați tot ce vă desparte, avem un moment istoric: ori trăim și răzbim, ori pierim și suntem slugile nenorocite ale Europei!

Încă o dată apelez la voi: Fiți români, nu vă lăsați călcați în picioare!”, a îndemnat generalul nonagenar Radu Theodoru.

Mihai Târnoveanu: Ne așteaptă o toamnă cu multe provocări - vaccinarea forțată a medicilor, profesorilor și copiilor; legea vânzării pământurilor către străini; „educația” sexuală în școli; regionalizarea României; legea discriminării și incitării la ură, care pedepsește libera exprimare!

Din toamnă, se preconizează cel mai puternic atac al străinilor împotriva României, un atac simultan dus pe aproape toate palierele. Se va începe cu o presiune extraordinară pe vaccinarea forțată, probabil se va începe prin impunerea vaccinării forțate a cadrelor medicale, vor urma apoi profesorii, o dată cu începerea școlii, și, cel mai grav, elevii, de la cei mai mici, la cei mai mari.

Tot din toamnă, se va supune la vot în Parlament, anume în Camera Deputaților, legea vânzării pământurilor fără nici o restricție către străini. Prin această lege, orice bogătaș, orice bancher din lumea asta va putea cumpăra oricât pământ în România fără ca măcar să fie obligat să-l folosească în domeniul agriculturii, fără să aibă domiciliul în România, fără să aibă cetățenie românească, fără să trebuiască a dovedi că în ultimul timp a desfășurat activități agricole și cu dreptul de a-l vinde chiar și a doua zi. Deci ei pot face pur și simplu speculă cu pământul acestei țări: azi îl cumpără la un preț, mâine îl vând la alt preț. Deci, această lege care ne afectează în primul rând siguranța alimentară a României va afecta, implicit, în același timp, siguranța națională a României!

În afară de vânzarea pământurilor fără restricții către străini, se va pregăti implementarea „educației” sexuale în școli, pentru a-i sminti cu totul pe copii, o așa-zisă „educație” sexuală, pentru că de fapt asta este agenda homosexualilor și lesbienelor. Asta se pregătește de fapt!

Peste toate acestea, tot din toamnă, ori prin ordonanță de urgență, ori printr-un vot nenorocit în Parlament, se va implementa regionalizarea României, proiect rescos la suprafață de tovarășul Emil Boc de la Cluj, care vrea să reintre în politica mare și să se gudure pe lângă tovarășul Cîțu prin acest proiect al regionalizării. Ei ce spun? Vezi, Doamne, că dacă se face regionalizarea, se atrag mai multe fonduri europene! Păi dacă e să atragem fonduri europene, ele se pot atrage și așa, numai că cineva trebuie să stea cu burta pe carte și să scrie niște proiecte! Deci fondurile europene nu e obligatoriu să fie atrase numai prin regionalizare. Această regionalizare presupune înfrățirea transfrontalieră a regiunilor: deci o regiune din România care cuprinde Harghita, Covasna și Mureș la un loc se poate înfrăți, ca să zic așa, se poate uni cu o regiune din Ungaria sau din Austria! Deci influența și puterea statului național, unitar, indivizibil, independent, suveran român va scădea considerabil. Este o formă de autonomie teritorială această regionalizare! La început se va arăta „băiatul rău”, adică autonomia „Ținutului Secuiesc” și, după ce va pleca „băiatul rău”, va veni „băiatul bun”, adică regionalizarea României! Și la acest proiect trebuie să fim pe fază în septembrie-octombrie, să mergem în fața Parlamentului și să nu plecăm de acolo până când nu va fi respins. 

Din păcate, există o lege care a trecut ca cuțitul prin brânză prin Parlament, fără să aibă nici o împotrivire - doar vreo doi deputați cred că s-au împotrivit. Legea asta se referă la incriminarea discursului incitator la ură și la discriminare. Adică oricine dintre noi, sau cei care sunt mai vizibili pe Internet, dacă spune ceva împotriva străinilor sau împotriva politicii duse de trădătorii ăștia care sunt vânduți total străinilor, este pasibil de mari amenzi sau chiar de pușcărie! Deja CNCD-ul începe să acționeze în acest sens. Altfel, cum vă explicați că pentru discriminarea celor care refuză vaccinarea nu a primit nimeni nici o amendă, în schimb CNCD-ul îi amendează pe cei care afirmă că în Țara Românească tricolorul este singurul steag legal, că în Țara Românească limba română este în veci stăpână... Pentru lucrurile astea se dau amenzi, dar pentru discriminarea care se face pe vaccinare nu se dă nici o amendă. 

Dimpotrivă, d-l Barna, un papițoi penibil și sinistru, afirmă tot felul de lucruri la televizor! De aceea zic că tot ceea ce se face este prin comandă străină. 

Cum vă explicați că legea vânzării pământurilor către străini a fost trecută în mod tacit de Senat? Ce înseamnă acest lucru? Acest lucru înseamnă că nici un senator nu și-a ridicat fundul de pe scaun să ia atitudine în Senat să spună că există un proiect de lege de vânzare a pământurilor către străini, să-l supună dezbaterii, să-l supună la vot, să-l aducă în atenția publică! 60 de zile a stat la Senat acest proiect de lege prin care pământul țării se poate vinde fără nici o restricție către străini fără ca nici un senator să ia atitudine! Rușine!

Cum vă explicați că în legea prin care ne pot da amenzi uriașe și chiar ne pot băga în pușcărie, legea cu discriminarea și incitarea la ură, ca să ne pună pumnul în gură să nu putem spune nimic împotriva liftelor străine care ne-au invadat țara, la legea asta, la fel, aproape nimeni din Parlament nu a avut ceva de spus! Cum vă explicați acest lucru? S-a ridicat numai un singur parlamentar de la un partid mic de opoziție care a avut ceva de comentat și a spus că să fie scutiți de la legea asta parlamentarii pentru discursul politic! Păi oricum parlametarii au imunitate parlamentară și nu dau socoteală pentru ce spun ei, dar noi, oamenii simpli, e imunitate avem? Noi suntem direct vizați prin această lege!

Doamne-ajută și multă unitate! Fără unitate reală în jurul Adevărului, în jurul unor principii, altfel nu iese decât o mascaradă! Cu Dumnezeu înainte pentru biruința neamului românesc!”, a îndemnat Mihai Târnoveanu de la Calea Neamului.

 

Dr. Geanina Dragnea: Se dorește vaccinarea inclusiv a bebelușilor de 0-6 luni. Noi putem alege, dar copiii noștri depind de noi.

„Am fost uimită de ploaia de minciuni și informații aberante care au antrenat decizii aberante. Stă în putința fiecăruia să se informeze și să își informeze aproapele! Numai prin informare putem combate minciuna. S-a creat o falsă impresie că avem de unde alege cu aceste vaccinuri. De fapt, toate conțin același lucru (linii celulare dezvoltate din fetuși avortați, n.red.), toate au reacții adverse, nu s-au terminat studiile, deși în 2023 se termină studiile, se forțează vaccinarea până în 2022. Se dorește vaccinarea inclusiv a bebelușilor de 0-6 luni. Noi putem alege, dar copiii noștri depind de noi. Dacă noi acceptăm așa de ușor aceste vaccinări, aceste testări, la fel de ușor le vom accepta și pentru copii, nu? Deci trebuie să luăm atitudine!”, a explicat dr. Geanina Dragnea.
 
 

ACTUALIZARE: Filmare ActiveNews - Vorbește d-na dr. Anca Nițulescu, reprezentanta Asociației „Medici pentru Consimțământ Informat”, care condamnă decizia ministrei Sănătății, Ioana Mihăilă, de a-i obliga pe medicii nevaccinați cu serurile experimentale Covid să se testeze foarte des, pe cheltuială proprie.

ACTUALIZARE „Adevărata libertate este în duh. În Piața asta s-a murit pentru Libertate!”

„Adevărata libertate este în duh. Noi trebuie să luptăm pe toate aceste planuri - și social, și moral -, pe toate planurile existenței umane, dar adevărata libertate este cea în duh. Vă pun o întrebare: dacă părintele Adrian Făgețeanu, părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu ar fi trăit, ar fi tăcut? Ei ar fi fost aici. Dacă ne-am hrănit din binecuvântările lor, atunci și noi suntem obligați către mărturisire. E clar că timpurile sunt grele și ne îndreptăm către o dictatură demonică. Nu e vorba doar despre viața noastră. Mântuitorul spune să nu ne temem de cei care ucid trupul, ci de aceia care ucid sufletul. Preoții sunt datori să ghideze spiritual sufletele oamenilor. Cei mai mulți o fac, dar în această privință s-au găsit vreo trei ierarhi să spună că vaccinarea trebuie să fie obligatorie. Este o mare problemă. Nu știu în ce duh au vorbit, poate din frică, poate din obediență, poate din prostie, dar au greșit! (...)

Despre preoții care îndeamnă către vaccin: din moment ce nu aveți competență, de ce vorbiți? Luc Montagnier (medic, laureat Nobel) spune: pregătiți-vă să aveți foarte multe cadavre (după vaccinarea cu serurile experimentale Covid). Aceasta este o falsă vaccinare, nu o mai numiți „vaccinare”, fiindcă nu este vaccinare!

În Piața asta s-a murit pentru vaccinare sau pentru libertate? Atunci liberi trebuie să fim și noi, fraților! Vă mulțumesc, Doamne-ajută!”, a transmis teologul Mihai Făgădaru.
 
„Țara asta este condusă de o mână de pederaști și de traficanți de copii! Este țara cu cea mai mare rată de dispariție a copiilor din lume!”, a atras atenția un alt protestatar.
 
„Singurul mod de a fi liberi este de a avea libertatea să spunem adevărul. Jos cenzura Facebook, Twitter și Google!”

„Sunt Mihai Tociu și vă salut cu tradiționalul Șalom! Vorbim despre libertate, dar ce înseamnă libertate? Poate că cea mai directă formă de manifestare a libertății este dreptul de a vorbi liber, de a putea vorbi între noi, de a putea vorbi cu ceilalți, de a ne putea transmite mesajele. Și care este modalitatea prin care se poate face asta acum? Prin Facebook, Twitter, Google și orice alte mijloace de pe Internet. Vreau să vă întreb: câți dintre d-voastră ați fost blocați pe Internet până acum? Câți dintre d-voastră ați avut conturile șterse? (mulți din public ridică mâna) Pentru ce? Pentru nimicuri, în imensa majoritate a cazurilor. Ni se va spune că există legi, că există Constituți care interzice cenzura. Putem merge la tribunal, cu cine să ne batem? În ultima vreme au apărut câteva voci puternice: avocatul Piperea este unul dintre cei pe care îi cunosc și care a început să lovească capul șarpelui și să dea în judecată Facebook. Este un om care știe și care are puterea să o facă. Dar noi putem să o facem? Da, putem și noi, prin reprezentanții noștri, pentru că deja sunt state în care parlamentele au adoptat legi prin care interzic Facebook și altor mijloace electronice de comunicare să cenzureze cetățenii. Deci soluția este ca parlamentarii noștri, cei care sunt în opoziție acum, să depună astfel de inițiative legislative, iar noi să le susținem, pentru că trebuie să începem de undeva. Singurul mod de a fi liberi este de a avea libertatea să spunem adevărul”, a afirmat Mihai Tociu.

Avocatul Bogdan Dumitru, primul care l-a atacat pe Arafat: Voi ataca în contencios administrativ noul act normativ pe care vrea să-l dea guvernul (pentru interzicerea accesului nevaccinaților în clădiri mari în weekend, n.r.).

„Aveți în față primul avocat din România care și-a permis să solicite instanței de judecată să anuleze primul ordin pe care l-a emis Arafat anul trecut la 22 iulie prin care a carantinat comuna Cornet din județul Prahova, la ora 22 închizând 2.300 de persoane în mod abuziv. Se împlinește un an de când am atacat respectivul ordin în instanță la Curtea de Apel București, care a admis cererea și a anulat acel ordin. Pe lista lui Arafat mai erau 22 de localități din România care urmau a fi carantinate zonal, deci vă dați seama că mii de oameni urmau a fi închiși în zonele respective.

Faptul că prima instanță a anulat ordinul și mediatizarea pe care a făcut-o presa a dus la renunțarea de a mai carantina alte localități (din vară și până la începutul iernii, n.r.). Nu s-a lăsat d-l Arafat și a atacat cu recurs sentința Curții de Apel București. Până la judecarea recursului s-au făcut presiuni asupra mea atât de către organele locale din Prahova, cât și de la nivel central, ca să fiu de acord cu recursul lui Arafat. Nu am cedat nici o secundă și permanent am considerat că este de datoria mea ca avocat să apăr interesele fundamentale ale oamenilor. Voi continua pe mai departe să apăr interesele d-voastră. Fiind specializat în drept administrativ și constituțional, o dată cu apariția noului act normativ pe care vrea să-l dea guvernul, în frunte cu Orban și Cîțu, îl voi ataca în contencios administrativ a doua zi”, a transmis av. Bogdan Dumitru.
 
 
Tiberiu Galamboș de la Asociația Civică „Dreptate” din Hunedoara și din partea Coaliției Stop 5G România:

Astăzi suntem aici câteva mii, e doar un început, pentru că trebuie să ne risdicăm împotriva războiului. Noi suntem în război, suntem într-un război atipic sau hibrid. Este acum un război la nivel mondial împotriva ființei umane. În cadrul Creației, Dumnezeu a lăsat și binele și răul. Omul este liber să aleagă. Problema este că ne lipsește discernământul: ne lăsăm manipulați, ne lăsăm influențați de forțe adverse care nu ne-au vrut niciodată binele. Cineva spunea că singurul stat liber și suveran din lume este Elveția. Știți de ce? Pentru că acolo se adăpostesc toți banii. Lumea este condusă prin bani. Nimeni nu s-a apropiat de Elveția nici în Primul Război Mondial, nici în Al Doilea și nici acuma. Au alt tip de democrație.

Ceea ce este cel mai important este ca noi să trecem dincolo de tot ceea ce ne separă și să dăm dovadă de unitate, pentru că numai împreună putem reuși. Putem fi împreună și putem să stopăm nebunia. Trebuie să oprim nebunia!

Când academicianul Luc Montagnier spunea să ne pregătim de milioane de incinerări, o spunea pentru că el știa ce spune. Cei care s-au injectat au devenit ființe electromagnetice. Aceste lucruri sunt clare. Deci și-au modificat ADN-ul, și-au modificat structura cu care Dumnezeu i-a lăsat. Ei practic nu-I mai aparțin lui Dumnezeu, au căzut la un test. Nu-i condamnăm, e doar o remarcă. Trebuie să ne așteptăm în perioada următoare ca, în momentul când se va da drumul la frecvențe - știți la ce frecvențe ne referim, pentru că este plin de antene peste tot - se vor vedea deja efectele. Când ați văzut experiențele din China cu oameni care cădeau pe stradă, acelea au fost experimente ca să vadă cum funcționează. Acum probabil că vor da drumul și în restul țărilor. Sunt deja studii care arată că acolo unde au dat drumul la unde milimetrice, cazurile de Covid au fost cu 70% mai multe. 

Este știut faptul că noi ne hrănim de la Dumnezeu. El ne dă și hrană, El ne dă și aer. Ei au infectat hrana prin E-uri, au infectat aerul prin chem trails-uri, infectează apa prin clor, prin aluminiu și tot felul de substanțe toxice. Ceea ce este important este să eludăm tot ceea ce sistemul ne aduce și să mergem către țărani! Mergeți în piețe, cumpărați de la cei care produc românește! 

Nu mai mergeți la supermarketuri! Haideți să începem să-i boicotăm! Mâncați ce-i românesc, mâncați de la cei care lucrează acest pământ și scot apa din pământul ăsta! Nu s-a reușit să ne-o otrăvească, s-a vrut să se facă lucrul ăsta cu gazele de șist, dacă vă aduceți aminte cei care ați luptat pentru Roșia Montană, pentru gazele de șist. Asta au vrut atunci să facă. N-au reușit! 

„Și astăzi ne judecăm cu firma Kaufland”

Vreau să vă spun doar atât: noi în mai 2020, când a fost acel scandal de la Kaufland Ferentari, n-am vrut decât să ne opunem termoscanării. Am spus: domnule, eu vreau să intru în magazin fără mască, fără termoscanare. Nu, n-ai voie! Și atunci a izbucnit acel scandal, pe care noi nu l-am vrut, știți ce a urmat, cum am fost duși cu mașina la poliție, colegii mei au fost încătușați... Ceea ce este mai interesant și e bine să știți e că, după câteva luni, Kaufland-ul ne-a dat în judecată că le-am știrbit imaginea. Și astăzi ne judecăm cu firma Kaufland pentru asta! Noi nu avem nimic cu ei, nu vrem să instigăm, este departe de noi acest gând! 

Vrem numai să arătăm că, totuși, noi suntem români și suntem stăpâni aici. Toate multinaționalele care au venit aici trebuie să înțeleagă că noi hotărâm ce facem cu viața noastră, noi hotărâm ce apă să bem, dacă să ne injectăm sau nu, ce hrană să mâncăm. Invitația noastră este să vă îndreptați către piețe, către țărani. Cumpărați de la ei, pentru că, ajutându-i, ne ajutăm!”, a îndemnat Tiberiu Galamboș de la microfonul Stării de Libertate.

ACTUALIZARE 17:45 Avocatul Gheorghe Vela vorbește la protestul din Timișoara:

ACTUALIZARE 16:30 Mitingul pentru Libertate din Piața Universității din București a început. Sute de persoane s-au adunat să asculte discursurile rostite pe scena Stării de Libertate.

Transmisiune în direct de la Nașul TV:


Transmisiune Starea de Libertate:

Transmisiune Legitimă Apărare:

19:45 Protestatarii Stării de Libertate pleacă din Piața Universității în marș spre Piața Victoriei: 

 

Vedeți și: De ce vin la București pe 24 iulie - Mihai Tîrnoveanu la Starea de Libertate cu Pompiliu Diplan


 

Situația la zi:
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (6)
  • balaurul de aur 24.07.2021 20:06
    Pe masura ce imbatranesc
    imi dau seama ca ideile mele sint ca imi sint ca si dintii.
    din ce in ce mai putine, mai urate si cu capacitate redusa de a sfasia sau a rupe.
    Presupun ca intr-o buna zi un specialist calificat, imi va scoate si ultima idee,
    va folosi probabil un anesteziant meid in China, ambalat in UE.
    Voi ramane stirb de idei si voi fi infulecand idei premasticate,
    ideile unor indivizi care s-au nascut cu dintii perfecti, predeterminati genetic.
    Voi consuma perfuzii cu seriale aromatizate natural sau
    talk showuri meid in UE, ambalate in China.
    Oricum in ultima vreme, ideile astea cariate imi dadeau dureri de cap insuportabile,
    asa ca, faptul ca imi vor fi devitalizate de un specialist, nu ma mai sperie,
    prietenia cu tampenia are si aspectele ei pozitive.
    Pacat doar ca va trebui sa-mi tin mintea inchisa.
    Este totusi destul de inestetic sa-ti arati capul fara nicio idee.
  • Orizont 24.07.2021 23:22
    JOS GUVERNUL!
    JOS PNLUSR !
    JOS WERNER !
    BOICOT MAFIA PRESSTITUTA !
    BOICOT MAFIA TRANSNATIONALA!
  • Zero5 25.07.2021 01:32
    Mi se pare ca ati publicat si voi stirea asta acum 1 an. O achizitie rapida si suspecta in pandemie.
    https://www.bugetul.ro/dupa-jandarmerie-si-politia-se-blindeaza-cu-arme-se-pregatesc-de-revolte-oamenii-legii/
    Tot anul trecut, a mai fost ceva:
    https://www.activenews.ro/stiri/In-plina-pandemie-Politia-Romana-a-achizitionat-un-sistem-de-recunoastere-faciala.-Camerele-de-supraveghere-si-Facebook-vor-fi-principalii-furnizori-de-date-161451

    Incet incet, incep sa se lege...
  • OMAGA 26.07.2021 00:06
    In urmatoarele 12 luni ar trebui sa mergem doar la farmacie si magazine alimentare, si sa boicotam 100% mallurile, teatrele, spectacolele si orice alta institutie care nu ne primeste decat vaccinati.
    Asta ca sa vada toata lumea care este adevarata putere a majoritatii, atunci cand majoritatea se decide sa riposteze!
  • adria 26.07.2021 04:24
    ActiveNews, mulțumiri pentru osteneala de a ne informa prompt și corect în timp ce mulți dorm sau se distrează fără să le pese sau să înțeleagă întreaga dimensiune a vremurilor pe care le trăim.
  • Corneliu Albu 27.07.2021 16:06
    GENIAL comentariul lui Titus. S Piperea si Theodoru vor sa ii puna pe oameni sa protesteze ca sa intre nevaccinatzii in mall-uri si spatzii aglomerate si sa se INFECTEZE ca apoi sa fie inghesuitzi catre seringa... Daca Piperea si Theoforu ar avea intentzii bune ar protesta in fatza ambasadelor Americii, Chinei sa INCHIDA dracului laboratoarele de fabricare de VIRUSI patogeni printr-un acord la Natziunile Unite...DAR MUSIU PIPEREA NU ARE INTENTZII BUNE....
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

19:15

Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

18:59

Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

18:45

Prof. Constantin Barbu: IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a publicat o opera monumentală în 100 de volume „1700 de ani de la Sinodul din Niceea din anul 325. Marcus metropolitanus Tomensis, participant la Sinodul de la Niceea“

18:00

Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă

15:55

Luminița Arhire: O ALEGERE RESPONSABILĂ

15:46

Alis Popa: Noi, suveraniștii, știm foarte bine ce ne dorim

15:27

Ilie Năstase s-a dezlănțuit la adresa lui Nicușor Dan: ”Nu a putut sa facă față la Primăria Capitalei, face ca președinte al României? Nu cred. Nu are nici aspectul fizic, nu are nimic. Sper să câștige George Simion”

15:17

FRF se dezice de Nicușor Dan, după ce a folosit fraudulos imaginea echipei naționale în campania electorală

14:55

14 mai, ultima zi de stare de urgență în România. Urmează 3 zile de vid legislativ, în care nu se pot impune restricții, apoi STARE DE ALERTĂ pe termen nedefinit. REMEMBER PLANDEMIA

14:30

George Simion, interviu în The American Conservative: Viitorul aparține patrioților. Călin Georgescu a fost românul cel mai votat, așa că are dreptul să ocupe orice funcție dorește. Suntem într-un pericol real după excluderea din Visa Waiver

13:35

Horațiu Rădulescu: Ceea ce a făcut aseară Gâdea și antena lui arată fața scabroasă și murdară a sistemului subteran

12:55

George Simion s-a întâlnit cu președintele Poloniei la Varșovia - FOTO/VIDEO