

Chiar dacă nu a fost lipsit de păcate și de vicii, iar credința i-a fost adesea impregnată de elemente păgâne, țăranul român nu a practicat homosexualitatea. Instinctul sau natural, nepervertit de tot felul de idei ucigatoare de suflet, l-a îndemnat întotdeauna spre femeia menită a-l însoți în această viață plină de ispite și a-i dărui urmași.
Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Muzeul Țăranului Român nu constituie doar o ofensă la adresa familiei (în mod pleonastic denumită tradițională). Doi mari oameni de cultură, Ernest și Horia Bernea, tată și fiu, au făcut din acest muzeu un adevarat templu al civilizației arhaice românești, iar difuzarea în incinta instituției a unui film care promovează homosexualitatea reprezintă ca atare un sacrilegiu.
Ceea ce ma revoltă în primul rând nu este atitudinea acestei minorități, care în numele respectării Drepturilor Omului caută să își impună chiar și în cele mai nepotrivite locuri și prin mijloace nu tocmai pașnice ideologia, ci nonșalanța cu care o parte a acelor lideri de opinie în jurul cărora se conturează societatea civilă, numește acest sacrilegiu act cultural, iar pe oponenții lui extremiști, fundamentaliști, habotnici.
Uitându-mă la portretele din fotografie peste care s-a asternut acea liniste patriarhală specifică personajelor biblice, mă întreb ce-ar spune acești bătrâni dacă ar vedea cum le este batjocorită memoria? Ar mustra, ar acuza sau poate doar ar rosti în șoaptă acea poezie interzisă la fel ca și autorul ei de cenzura comunistă și secularistă, «Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane» ?
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
1. Problema este că filmul spune că e în regulă să ai relații bărbat cu bărbat dar SIDA este o epidemie.
2. Mai este o problemă, filmul arată cum cei ce promovează așa ceva purtau cruci desenate într-o procesiune.
la:
1. Sida nu e epidemie căci nu se ia tușind, se ia prin relații intime, în majoritatea lor dintre homosexuali.
Problema este de fapt nerecunoașterea problemei adevărate și absența abstinenței. Abstinența și întoarcerea la Dumnezeul cel adevărat este de fapt medicamentul pentru oprirea SIDA dar și al homosexualității.
de reținut este că homosexualitatea e ceva foarte serios de care nu trebuie râs și este o condiție de multe ori dobândită prin comportamente abuzive, filme spurcate, lipsa dragostei adevărate de la părinți, o societate bolnavă care spune că așa ceva e normal etc. Întoarcerea la adevărata dragoste Hristică aduce vindecarea , în timp.
2. Asta oare nu e o blasfemie ? Cum ar fi ca ucigașul mamei tale să poarte în tribunal o imagine cu mama ta pe care a omorât-o cerând îndurare în numele ei ? Ne-ar deranja sau nu ? Sfântul Vasile cel Mare sau Sfântul Ioan Gură de Aur ce ar face / zice ? ce au făcut ei în situații cumva asemănătoare ?
Domnul Teodor Baconschi are într-un fel dreptate. Trebuia să vuiască presa de indignare pt așa ceva și printre primii care trebuiau să vorbească era chiar dumnealui. Cum nu am auzit să fi vorbit despre așa ceva oamenii au ales să ia problema mărturisirii în propriile mâini. Ce a zis Domnul ... nu cumva a zis că va fi vai de cei care smintesc pe oamenii simpli din popor ? pe cei frați mai mici ai lui ?
Eu încă nu am auzit pe nimeni spunând sus și tare că problema asta este greșit privită în lume. Spun doar preoții, ceea ce-i bine dar oare o fi suficient ?
Citiți ce scrie în prima epistolă a Sfântului Pavel, chiar de la început. Spune despre nelegiurile și denaturările homosexualilor.
Dumnezeu să aibă milă de noi.