Rezerviștii militari sună mobilizarea generală: Pe 24 ianuarie, ”ieșim în stradă, sub stindardul unității”. ”La data mitingului, Donald Trump va fi de patru zile președinte al SUA”

De Cătălin Vușcan  /  

Foto: SCMD

Foto: SCMD

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Col (r) dr. Mircea Dogaru, a anunțat că organizează pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, în Piața Victoriei, un protest ”pentru apărarea drepturilor legitime ale tuturor, încălcate neconstituțional și cu cinism de Executiv, Legislativ și CCR.”

Redăm comunicatul SCMD:

MITING GENERAL VINERI, 24 IANUARIE, ÎNCEPÂND CU ORELE 13:00 PM, ÎN PIAȚA VICTORIEI
 
MITING GENERAL

VINERI, 24 IANUARIE, ÎNCEPÂND CU ORELE 13:00 PM, ÎN PIAȚA VICTORIEI

APEL

Către toți membrii SCMD/CNSC, organizațiile rezerviștilor, sindicatele polițiștilor, ceferiștilor, minerilor, siderurgiștilor, energeticienilor, silvicultorilor, lucrătorilor din Sănătate,învatamant, funcționarilor publici, agricultorilor, revoluționarilor, etc. și ONG-urile neșorosiste

În continuarea amplelor manifestații desfășurate vineri, 25 Octombrie și vineri, 29 noiembrie, 2024, SCMD, FSTFR și ROMIL (pentru Forumul structurilor asociative ale rezerviștilor), și-au asumat organizarea celui mai mare MITING AL UNITĂȚII, pe 24 ianuarie a.c., pentru apărarea drepturilor legitime ale tuturor, încălcate neconstituțional și cu cinism de Executiv, Legislativ și CCR.

De ce 24 Ianuarie? În amintirea victoriei acțiunii, militar-organizată, a bucureștenilor și a liderilor patrioți din 1859, împotriva forțelor intern-externe ale întregii Europe politice! Și, luând în considerare faptul că la data Mitingului nostru, Donald Trump va fi de patru zile președinte al SUA și va fi demarat deja acțiunea de pedepsire a marilor corupți din State, dând, printre izmenele ălora, și de numele corupților noștri, care au pus umarul la devalizarea sistematică a României, jefuită de circa 400 miliarde de dolari.

Ieșim în stradă, sub STINDARDUL UNITĂȚII, din nou, pentru ca premierul este același și Guvernul tot același, ușor remaniat. Ieșim să-l întrebăm pe angajatul nostru, dl. Marcel Ciolacu, în ce stadiu de rezolvare se află promisiunile ferme făcute, în cele 2 runde de discuții precedente, atât rezerviștilor și polițiștilor, cât și sindicatelor civile. Și pentru a-l întreba și de ce și-a încălcat fișa postului, prin promovarea "Ordonanței Trenuleț”, în locul asigurării, conform Constituției, unui "trai decent” tuturor românilor!

Rezerviștii îi cer imperativ deblocarea Legii reparatorii nr. 559/2024, anularea prin HG sau OUG a prevederilor neconstituționale ale Legii 282/2023 și indexarea soldelor de rezervist cu inflația. În plus, polițiștii îi cer renunțarea la tăierile salariale, hotărâte prin noua "OUG Trenuleț”!

Sindicatele și organizațiile civililor în activitate și pensionari îi cer îndreptarea inechităților introduse la pensii prin Legea nr.  360/2023, continuarea emiterii deciziilor, luarea în calcul a contribuțiilor pe grupele de muncă, o nouă Lege, echitabilă, a salarizării, care să se și aplice și anularea "curbelor de sacrificiu”, impuse prin "Ordonanta Trenuleț”!

Toți pretindem reîntoarcerea la democrație, prin deblocarea turului II al alegerilor prezidențiale, o reformă reală a aparatului administrativ, pe criteriul competenței, impozitarea multinaționalelor pe cifra de afaceri, sistarea susținerii financiare a partidelor de către Bugetul de Stat, verificarea "utilității publice” a ONG-urilor soroșiste, investiții în firmele și în fermele românești, producătoare de bunuri, de asemenea, în propria Industrie de Apărare, controlul de stat asupra Industriei Energetice, care este un domeniu strategic, sistarea închiderii minelor și reluarea producției de curent electric la capacitatea maximă a hidrocentralelor și termocentralelor, sistarea sprijinirii neloiale a societăților private, în dauna transportatorilor români și a aruncării in insolvabilitate a TAROM și CFR Călători, etc..

De bine, de rău, Unitatea de Acțiune la nivelul rezerviștilor și CNSC s-a refăcut, beneficiind și de sprijinul sindicatelor polițiștilor (SNPPC, FSANP și SIDEPOL) și al marilor federații sindicale din toate ramurile. Și aceasta, în ciuda eforturilor Puterii de a ne demobiliza, prin manipulări profesionist-exercitate de Servicii și orăcăiala de pe margine a "idioților” utili ei, care și-au dat poalele peste cap în mediul online, mânați de "fudulia prostului” și ne-au acuzat de toate porcăriile și mizeriile, îndemnând lumea la inacțiune. În vederea lui 24 Ianuarie, susținem efortul din aceste zile, de realizare a Unității de Acțiune a tuturor sindicatelor polițiștilor și polițiștilor de penitenciare, angajandu-ne să-i sprijinim și noi la toate manifestațiile pe care le vor iniția în această perioadă extrem de critică pentru prezentul și viitorul României.

Iar megalomanilor cârcotași, care au doar impresia că ar mai avea un viitor în ochii Puterii, le reamintim că noi, militarii și polițiștii, suntem în slujba POPORULUI, singurul nostru stăpân, căruia i-am jurat credință și apărare "chiar cu prețul vieții”! De asemenea, că sindicatele civililor au față de noi, rezerviștii și de polițiști, o "armă” care-i îngrozește pe guvernanți – dreptul la GREVA GENERALĂ! Dovada? Dupa ce ne-a ignorat ani de zile, pe fiecare în parte și pe toți la un loc, când am umplut Piața Victoriei, în strânsă UNITATE, rezerviști, polițiști și civili (noi punând la dispoziție capacitatea organizatorică, disciplina, anduranța și arta militară, iar civilii, numărul, hotărârea șî amenințarea cu greva), PREMIERUL A VENIT, TRAP-SĂLTAT, LA DISCUȚII, ÎN CONDIȚIILE IMPUSE DE NOI!

Că ne mint domnii politicieni… știm dintotdeauna! De asemenea, că redevin "umani” doar când ne cerșesc angajarea lor ca administratori ai Țării, PRIN VOT! Acum s-au încurcat în propria "strategie” a înșelăciunii penale, iar, VOTUL NU S-A TERMINAT! Urmează reluarea, sub o formă sau alta, a votului la prezidențiale. În plus, sunt timorați, deoarece își dețin funcțiile neconstituțional, în condițiile vacantării funcției prezidențiale, încă din 21 decembrie, 2024.

Tocmai pentru ca, din incompetență și lăcomie, au mânărit prost alegerile, nereușind să le încheie la 8 decembrie, sunt timorați pentru că se știu în culpă! În plus, nu mai este un secret pentru nimeni că, prin măsurile pe care le preconizează deja, și-au devoalat hotărârea de a acționa în continuare în interes străin și împotriva propriilor cetățeni, implementând "legislația austerității”, intenție de care-i acuzăm de peste un an de zile și pe care au negat-o fariseic, în campanie! Au mințit, ne-au înșelat în formă continuată așteptările … trebuie să răspundă și să ne răspundă – "De ce?”. Este motivul pentru care, noi, angajatorii lor, am hotărât să convocam Adunarea Generală a proprietarilor României, în Piața Victoriei, vineri, 24 Ianuarie, la orele 13:00 PM, pentru ai trage la răspundere!

Disciplina, Unitate, Determinare!


Coorganizator, SCMD, prin

Col (r) dr. Mircea Dogaru, președinte
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Brick 08.01.2025 16:50
    Totusi, cei mai tari sunt ostenii nord-coreeani
    https://mihailandrei.wordpress.com/2025/01/08/nord-coreenii-dau-rusii-afara-din-casele-lor-ca-sa-se-ascunda-de-drone/
  • Floreas 08.01.2025 20:35
    ' Rezerviștii militari sună mobilizarea generală'
    Ca si politistii, se mobilizeaza doar cand sunt atinsi la punga!
    In rest se odihnesc dupa 'munca' depusa dormitind o viata prin cazarmi; mai sunt unii care 'au luptat pentru patrie' pe meleaguri straine ( unii intorsi in sicrie, dar primind onoruri militare de eroi!) sau smecherii care isi iau concedii medicale/fara plata si se angajeaza in legiunea straina de unde trimit poze aratandu-ne cat de viteji sunt!
    Cand armata romana , sau ce a mai ramas din ea, pune la conducere comandanti straini si pe timp de pace la ce sa ne mai asteptam? Doar sa fim carne de tun pentru interesele razboinice ale altora!
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem