Renate Weber: Șefia Parchetului European se joacă politic

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Europarlamentara ALDE Renate Weber a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că va participa la audierea Laurei Codruța Kovesi, candidată pentru șefia Parchetului European, în Comisia LIBE din Parlamentul European, precizând că, în opinia sa, funcția de procuror-șef european este una care „se joacă politic”.

„Eu o să mă duc și o să fiu prezentă. Dar aici comisiile fac o audiere. Votul acolo este o chestiune absolut relativă. Nu se numără voturile și se decide în funcție de asta. E o prezentare în fața membrilor Comisiei. Procedura este asemănătoare cu cea de la numirea comisarilor. Nu aceste comisii au cuvântul final. Ele doar fac o analiză, evaluează și pot să dea un vot care să fie de acceptare sau de respingere. Așa cum s-a întâmplat și în cazul unor comisari europeni când a fost într-adevăr dat un vot de respingere, atunci au trebuit țările să nominalizeze alți candidați de comisari, dar dincolo de asta, nu acesta este finalul. Mai este o etapă și în următoarea etapă Consiliul este cel care trebuie să se pronunțe prin vot”, a afirmat Renate Weber, sâmbătă, într-o conferință de presă la Sinaia.
 
„Cum puteți să credeți că o asemenea funcție nu este una care se joacă politic? Sigur că se joacă politic. Trebuie să fie oameni de specialitate, clar, dar este o negociere politică. În Consiliu normal că avem drept de vot, că avem și Președinția Consiliului U.E., dar în cele două comisii nu, din ALDE nu sunt. Sunt colegi, într-adevăr din alte grupuri politice”, a concluzionat Renate Weber, citată de Mediafax.

Laura Codruța Kovesi este unul dintre cei trei procurori candidați la șefia Parchetului European. În vederea accederii la această funcție, Kovesi va fi audiată în comisia LIBE a Parlamentului European pe 26 februarie, procesul de selecție urmându-și cursul până la sfârșitul lunii martie.

Parchetul European (EPPO) va fi un parchet independent responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale U.E. și a complicilor acestora. În conformitate cu articolul 120 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului European privind EPPO, în vigoare din 20 noiembrie 2017, parchetul european își va începe activitatea în urma unei decizii a Comisiei Europene, odată ce acesta va fi înființat, dar nu mai devreme de 3 ani de la data intrării în vigoare a regulamentului menționat. În consecință, biroul Parchetului Public European ar urma să își înceapă activitatea până la sfârșitul anului 2020, informează Mediafax.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

11:14

Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

A început parada militară de la Moscova. Cine sunt liderii care sunt alături de Vladimir Putin în Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"