Regizorul Cristi Puiu, la Cristoiu TV: „Mi-e greu să-mi imaginez că se poate trăi și se poate munci într-o țară în care oamenii sunt dominați de frică!”

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După ce, cu o seară înainte, a participat la Marius Tucă Show, regizorul Cristi Puiu a fost invitat miercuri seară la Cristoiu TV unde, într-o discuție care a durat o oră și jumătate, a povestit despre proiectele sale cinematografice, dar și despre „reacția disproporționată” la discursul prin care a prezentat filmul Malmkrog în avanpremiera națională de la Festivalul de Film de la Cluj-Napoca. 

Întrebat de ziaristul Ion Cristoiu cum își explică valul de ură ce s-a revărsat asupra lui după opinia critică exprimată față de comportamentul autorităților pandemice, regizorul Cristi Puiu s-a declarat surprins de această reacție disproporționată. Dacă spusele sale au fost receptate de unii ca ceva mult mai grav decât în realitate, e din cauză că acești apărători ai sistemului ascund ceva mult mai grav decât se prezintă în mod oficial, consideră cineastul.

„Și-a pus chelul mâna în cap! Asta este ceea ce s-a întâmplat: și-a pus chelul mâna în cap! A vorbit unul, Puiu, regizor... So what? Ce contează c-a zis asta? Dar dacă voi ați luat foc de la atâta, ce ascundeți de fapt? De ce a fost nevoie ... Puteau să deplângă, spre exemplu, inconștiența acestui regizor. Să zică: d-le, îmi pare rău, nu ar fi trebuit să spună... Dar nu se poate să se ajungă la insulte! Iar dacă se ajunge la insulte, înseamnă că miza este mai serioasă! Și întrebarea pe care eu, ca cetățean, mi-o pun în momentul în care sunt înjurat este: ce ascundeți voi? (...)

E o chestie supradimensionată. Dintr-o dată eu sunt pus la zid pentru ce? Eu cred că știu de ce. Adică nu știu până la capăt povestea, dar, într-o oarecare măsură, mă gândesc că trebuie să fie un mesaj ăsta, un semnal adresat tuturor celor care sunt gata să comenteze împotriva statului și a deciziilor luate de Guvern. Or, asta mi se pare foarte grav, pentru că oamenii ăștia care ne conduc azi, care sunt în fruntea statului, sunt oameni care, de bine, de rău, au petrecut ceva ani sub comunism. Dacă ei n-au înțeles că drumul ăla e un drum înfundat și că nu poate să conducă nicăieri în altă parte decât la dezastru, dacă vor să repete chestia asta și să pună pumnul în gură oamenilor, atunci mi se pare că alegerea este cu adevărat dezastruoasă. 

Eu nu pot să fac nimic, ca cetățean, împotriva acestor decizii, decât să mă duc la vot și să spun NU, NU, NU! sau DA, DA, DA! și cam atât. Dar dacă se întâmplă ca toți politicienii să-și dea mâna într-o horă națională și să cânte toți într-o aceeași voce, atunci devine foarte grav! Asta n-are absolut nici o legătură cu oamenii care sunt bolnavi, suferinzi, atinși de virusul ăsta sau nu. Eu pot fi atins, eu mă pot îmbolnăvi mâine și știu chestia asta, dar reușesc să fac distincția între condiția mea de pacient -potențial până azi -, și libertatea de expresie. Una nu o împiedică pe cealaltă. Iar eu, ca pacient, pot spune la un moment dat medicului: d-le, ai luat o decizie care mi-a pus viața în pericol! Există situații din astea, se cheamă "malpraxis". (...) 

Dacă istoria industriei farmaceutice este punctată când și când de erori, dacă medicina este și ea punctată când și când de erori, atunci nu vorbim despre riglă și compas... Atunci eu, cetățean, care am trecut prin școală, eu sunt în drept să-mi pun întrebarea, fără să fiu medic, ci din experiența mea de pacient: oare deciziile pe care le luați sunt cele mai bune? Poate că nu sunt tocmai bune, poate că nu întotdeauna, poate că sunt bune! Dar de ce nu explicați, de ce nu ieșiți la dialog, de ce nu-i invitați pe specialiști să vorbească? De ce la televizor, în timpul pandemiei, văd mai mulți politicieni decât medici? Și dacă sunt medici, de ce cântă toți pe aceeași voce, câtă vreme știința asta a medicinei nu este una exactă? Asta nu înțeleg!”, i-a mărturisit regizorul Cristi Puiu, miercuri, ziaristului Ion Cristoiu.

Cineastul a fost ținta unei revărsări de ură în mass-media și social media după ce a afirmat vineri noaptea, la Cluj, înaintea avanpremierei naționale a celui mai recent film regizat de el, că este „inuman” ca spectatorii să privească un film de 200 de minute purtând masca de protecție pe față, că acest film a fost vizionat în Franța în interiorul sălilor de cinema, fără mască sau distanțare și că puterea instalată în România „ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să” îi „trateze ca pe niște vite”.







Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • dttw 13.08.2020 11:58
    Ca de obicei, dl Cristi Puiu vorbeste extrem de clar, concret si la obiect, pune punctul pe i, ridica niste intrebari absolut normale si de bun simt si ce-i mai important, ramane pe pozitii dupa ce acest val de ura total nejustificata s-a ridicat asupra sa. Putea sa dea inapoi, sa-si puna cenusa in cap, sa regrete (cred ca sistemul asta ar fi vrut), dar nu o face, ceea ce arata ca are demnitate si stie bine la ce se refera.. Dar eu personal il contrazic. Ba da d-le Puiu, veti vedea ca romanii vor trai si munci intr-o tara dominata de frica!!! Au facut-o aproape 45 de ani in comunism, au suportat fara sa miste in front cel mai crunt regim opresiv din Europa de Est (spre deosebire de cehi, unguri, polonezi, sarbi), o vor face si acum. Din pacate acest popor este caracterizat de frica, de lasitate, de tradare, de comoditate, de indiferenta, de duplicitate, plus ca este extrem de dezbinat si invrajbit. Si cred ca ati facut fara sa vreti o profetie: Da, oamenii vor merge in maini daca asa li se va ordona! Dar stiti de ce s-a ajuns in acest hal? Ptr ca romanii i-au intors spatele lui Dumnezeu! Ba chiar, daca s-ar putea, L-ar vrea scos de tot din aceasta tara ca sa nu-i mai incurce. Mai ales dupa acel Referendum ptr familie care pana la urma era o forma de marturisire, nu cred ca Domnul se mai uita spre acest popor, poate doar rugaciunile Maicutei Sfinte inca ne mai tine. Nu s-au sinchisit oamneii atunci, iar puterile intunericului, metamorfozate in mass-media, ong-uri de toate felurile, politicieni, analisti etc, s-au dezlantuit cu toata furia contra organizatorilor lui facand tot posibilul sa tina oamenii in case. Ceea ce au si reusit. Dupa mine, acela a fost momentul de cotitura ptr aceasta tara. Poate ce a fost atunci a fost un semnal in legatura cu grozavia ce va sa vina, cu aceasta pLandemie a covidului, cu forta cu care legiunile de demoni vor ataca aceasta tara ptr a o intoarce de la Dumnezeu si de la credinta strabuna. Iar atunci cand Dumnezeu se retrage cine credeti ca vine in locul Lui si pune stapanire? Exact, sarsaila! Si care ce face prima oara? Induce frica in oameni, apatia, inertia, dezbinarea, ignoranta, lenea, supunerea orbeasca etc. Asa cum am ajuns acum! Am putea zice "Covide et impera!", nu-i asa? Uitati-va ca in Germania au iesit zeci de mii de oameni la un protest anti-botnita la Berlin, in Serbia la fel, in Bulgaria se intampla chiar in aceste zile, in alte state la fel, la noi ce-a fost? Un mare fas, cateva sute de oameni...Si nici nu va fi altfel. Cine sa iasa? Batranii, pensionarii? Ei vor prefera sa moara in drum spre piata, tragand caruciorul dupa ei, sau pe acasa, in liniste. Tinerii? Ii doare undeva! Cata vreme au o sticla cu Cola, niste chipsuri si smartphone-ul, ei traiesc deja intr-un fel de puscarie proprie, li se rupe de ce este in jur...Tara asta, dle Puiu, pare a fi condamnata, iar rezistenta va fi cel mult la nivel individual. Cei care vor rabda pana la capat, aceia vor fi noii martiri si mucenici despre care vorbesc Sfintii Parinti, si despre care spun ca vor fi mai mari decat cei de la inceputul crestinismului.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  6. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu