Primul interviu cu Regele Mihai de după evenimentele din 1989 a fost realizat în 1990, la Versoix, de jurnalistul Vartan Arachelian. Regele Mihai a povestit cum l-au obligat comuniștii să abdice, prin șantaj și amenințarea unor crime în masă. Se întâmpla pe 30 decembrie 1947. Patru zile mai târziu Regele părăsea România. Majestatea Sa consideră că, din cauza încălcării Constituției și a condițiilor de forță (ocupație militară, șantaj cu ostatici, amenințare cu arma) în care s-a produs semnarea actului de abdicare, actul juridic al abdicării a fost nul și neavenit.

Redăm mai jos câteva pasaje din acest interviu:

Am auzit și eu că am plecat de la Sinaia cu trenul plin de bogății și fel de fel de lucruri de genul ăsta. Se poate spune în felul următor. Când ne-am întors de la Sinaia ca să ne facem bagajele, am găsit deja acolo o comisie trimisă de la București ca să controleze bagajele și să umble după noi în fiecare odaie. Pe mine personal m-au lăsat în pace, dar au umblat după mama mea. Nu putea să ia nici o scrumieră după masă. Și în plus de aceasta, bagajele făcute cu lucrurile noastre, haine personale, au fost scotocite de acești oameni, așa că nu înțeleg cum ar fi fost posibil chiar dacă am fi vrut să luăm ceea ce s-a spus că s-a luat. Ăsta e adevărul.

Văzând lucrurile la rece, eu cred că Antonescu era un patriot. Își iubea propria țară. Asta nu se poate discuta. Ce nu prea am înțeles noi era felul cum a condus războiul, pentru că nimeni nu mai era de acord cu politica, nici din țară, nici eu, să mergem în fundul Rusiei.

Asta mi-e greu să spun, pentru că niciodată nu discuta cu mine absolut nimic. Mă considera mai mult ca un copil care nu știa nimic și eram bun de fațadă, la paradă militară.

Procesul în sine, nu, din păcate. Aș vrea să adaug însă un lucru: la23 august, cu toate că eu l-am arestat și l-am ținut în palat, am fost sfătuit de către Statul Major să plec din București pentru că nemții sigur aveau să aibă o reacție. Ceea ce s-a întâmplat: au bombardat palatul. Au venit pe 23 Pătrășcanu cu așa-zis inginerul Ceaușu, care era Bodnăraș. Maniu și Brătianu trebuiau să aibă și ei o echipă cu ceilalți, care să-l ia pe Antonescu și să-l țină bine deoparte. Eu am plecat pe la ora 2 dimineața și când m-am întrors că Bodnăraș l-a luat cu echipa lui și între timp sosiseră rușii și l-au înmânat rușilor. L-au dus la Moscova și l-au adus înapoi după un an și jumătate ca să îi facă procesul despre care se știe. După condamnarea lui, eu am încercat tot ce am putut ca să-i salvez viața.

Din experiența trecută, cred că instituția mornarhică constituțională este o garanție de stabilitate, o garanție a Constituției, fiind deasupra acestor certuri politice. Este însă un lucru pe care numai România și poporul trebuie să-l decidă. Acum este prematur să se pună această problemă. După acești 45 de ani cred că sunt lucruri mai urgente de rezolvat.