Recrutarea de primăvară. Putin mai cheamă încă 150.000 de tineri la arme

De Cătălin Vușcan  /  

Foto: AFP/Getty Images

Foto: AFP/Getty Images

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea militară semestrială, 150.000 de bărbați fiind chemați la serviciul militar obligatoriu, transmit duminică Reuters și DPA, potrivit Agerpres.

În Rusia, toți bărbații care au împlinit vârsta de 18 ani trebuie să satisfacă un stagiu militar obligatoriu de 12 luni sau pregătirea echivalentă în cazul celor care urmează studii superioare.

În luna iulie a anului trecut, Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) a votat majorarea, de la 27 la 30 de ani, a vârstei maxime până la care bărbații pot fi recrutați. Noua lege a intrat în vigoare la 1 ianuarie acest an.

Serviciul militar obligatoriu este un subiect sensibil în Rusia.

Din punct de vedere juridic, recrutările nu pot fi desfășurate pentru a lupta în afara Rusiei și au fost exceptate de la mobilizarea limitată din 2022, când cel puțin 300.000 de bărbați cu stagiul militar satisfăcut au fost trimiși să lupte în Ucraina.

În septembrie anul trecut, Putin a semnat un decret prin care 130.000 erau chemați la recrutarea militară semestrială.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Monahul Filotheu – Cuviosul Arhim. Justin Pârvu și Sfinții Primului Sinod Ecumenic

România – Ukraina 3-0

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

19:02

Conferință organizată de ASCOR Timișoara - Biofizicianul Virgiliu Gheorghe: “Efectele stresului pentru sănătatea biologică, psihologică și duhovnicească a omului contemporan”

17:43

Revoltător: Câțiva tineri cu icoane au fost ridicați și amendați de jandarmeria LGBT din Cluj pentru că protestau pașnic față de marșul “mândriei” homosexuale. George Simion: “Mai ai voie să fii creștin în România?”

15:36

Gestul teatral al lui Duda și Al III-lea Război Mondial

15:30

Armata Română nu vrea să trimită sistemul Patriot către Ucraina

13:50

Interviul care a trecut neobservat în presă. Aleksandar Vucic: ”Europa va fi în război în cel mult trei sau patru luni. Ne verificăm stocurile de petrol, făină și zahăr”

13:33

Bombă pe scena politică din Franța! Macron ar putea activa articolul 16

12:21

România preia comanda NATO în Marea Mediterană

12:07

Istoria Neamului ale Țasta de la Vădastra (XV): "Copereți-o, fi a dlacu, copereți-o!" - Apariția chiloților în sat

12:06

Dan Bittman la ”Pe Drept Cuvânt”: Nu aveam de niciunele, dar nu renunțam la visele noastre. Nu renunțăm la luptă! Merită să mori pentru libertate! - VIDEO

11:44

Ședință crucială în Coaliție. Reprezentanții PSD și PNL stabilesc data alegerilor prezidențiale

11:31

BBC: Locuitorii din Gaza sunt condamnați la ”o moarte lentă”: trăiesc între gunoaie, printre șerpi și câini vagabonzi

10:29

Moment amuzant între Vladimir Putin și Kim Jong Un: Nu s-au putut înțelege care să intre primul în limuzină

09:34

ȘOC ÎN RUGBY! Starul neozeelandez Connor Garden-Bachop a murit subit la 25 de ani

09:18

Moarte subită în comunitatea ortodoxă din Austria. Consilierul parohial Iacob Andreca a murit la numai 50 de ani

08:55

A apărut numărul 1 din acest an al revistei semestriale ”Brașovul și eroii neamului românesc”