Răspunsul oferit de Viorica Dăncilă când a fost întrebată de ce a susținut referendumul pentru familie: „Eu cred în familie. Familia este un nucleu de bază al societății!”

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Viorica Dăncilă a declarat, joi, într-o conferință de presă, că a susținut și a votat la referendumul pentru redefinirea familiei, de anul trecut, pentru că ea crede în familie. 
 
„Eu cred în familie. Sunt căsătorită de 36 de ani și pentru mine principala susținere am găsit-o în sânul familiei mele. Aceasta este abordarea mea. Un om care a stat 36 de ani alături de un soț care a susținut-o în permanență, alături de un fiu care de fiecare dată i-a fost alături este un om care crede în familie. În rest, este opinia fiecăruia, fiecare poate să-și spună punctul de vedere și aceasta este credința mea”. 
 
După ce jurnalista care i-a adresat întrebarea legată de susținerea referendumului a insistat pe acest subiect, dorind să afle dacă Dăncilă crede că va fi votată și de comunitatea LGBT, prezidențiabilul PSD a răspuns: ”Familia este un nucleu de bază al societății. Nu știu dacă mă vor vota (persoanele LGBT - n.r.) sau nu. Eu sper să mă voteze toți cei care cred că România merită un altfel de președinte”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Reamintim că președinteleKlaus Iohannis s-a manifestat constant împotriva organizării Referendumului, considerându-l „inutil” și numind cele trei milioane de semnatari ai inițiativei cetățenești pentru ridicarea definiției căsătoriei între un bărbat și o femeie la nivel de constituție „fanatici religioși”.

În perioada 6-7 octombrie 2018 a avut loc primul Referendum Național pentru revizuirea Constituției declanșat printr-o inițiativă cetățenească, în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, spre deosebire de textul anterior, care folosește noțiunea de „soți”, lăsând loc de interpretare în limbajul noilor ideologii despre genul persoanelor. Referendumul a fost invalidat din cauză că nu s-a atins pragul minim necesar de participare la vot, textul constituțional despre căsătoria civilă rămânând neschimbat: uniunea liber consimțită dintre soți.

De asemenea, în plan legislativ, Klaus Iohannis a blocat organizarea Referendumului în martie 2018, când a refuzat să promulge noua formă a Legii nr.3/2000, cea care reglementa modul de organizarea al unui Referendum. 

În aprilie 2018 , partidul prezidențial, PNL, s-a alăturat demersului USR de a contesta la Curtea Constituțională aceeași Lege a Referendumului. În martie același an, președintele declara că „nu este nicio grabă” cu organizarea acestui referendum, într-un moment în care trecuseră mai mult de doi ani de la depunerea și validarea celor 3 milioane de semnături. Pentru ca ulterior, după ce referendumul nu a trecut, Iohannis să afirme că „românii au dat o lecție imensă acestor infatuați care au promovat uraș și i-au tratat cu flit”. 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Veridicitatea Datei Paștelui Ortodox - Minunea Mâinii Sfântului Damaschin:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • dttw 15.11.2019 12:11
    repet...poate ea crede in valorile familiei traditionale, bravo ei, dar din pacate PSD (ca de altfel toate partidele) a fost duplicitar la acel referendum, a jucat la doua capete. nu si-a asumat clar sustinerea lui ptr ca daca ar fi facut-o, cu siguranta ar fi mobilizat oamenii la vot si referendumul ar fi trecut...
  • Tache Mache 15.11.2019 13:44
    Pentru Sinodul din Creta tot Dragnea este vinovat ? Vreau sa te informez ca un numar semnificativ de credinciosi crestin-ortodocsi romani au rupt comuniunea cu BOR si pentru Sfânta Împărtășanie se duc in Bulgaria sau Republica Moldova. Ei considera ca Patriarhul Daniel este vinovat pentru situatia creata. Se pare ca Patrarhul Daniel este un personaj controversat................

    Patriarhia Ierusalimului rupe comuniunea cu BOR

    Patriarhia Ierusalimului a anunțat ruptura comuniunii cu Biserica Ortodoxă Română într-un comunicat postat la 9 mai pe site-ul său oficial, în care se explică motivele care au stat la baza acestei decizii și arată că dialogul continuă, informează site-ul ortodoxie.com.

    Potrivit comunicatului respectiv, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, reunit luni, 9 mai 2011, în ședință ordinară, a analizat în primul rând modalitatea de soluționare a problemei legate de construirea de către Patriarhia Română a unei biserici la Ierihon. După o examinare detaliată a acestei probleme, Sfântul Sinod a hotărât ‘în unanimitate și cu părere de rău’ întreruperea pomenirii patriarhului României, Daniel, și caterisirea reprezentantului Patriarhiei Române la Ierusalim, arhimandritul Ieronim Crețu.

    De asemenea, se menționează că această hotărâre a fost luată pentru că în ultimul deceniu Patriarhia Română a construit un așezământ la Ierihon fără încuviințarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, sub jurisdicția căreia se află Țara Sfântă.

    ‘Patriarhia din Ierusalim a fost pusă astfel într-o situație dificilă. Atribuțiile sale canonice, confirmate de conciliile ecumenice și locale, au fost astfel amenințate în mod deschis și arbitrar. Patriarhia Ierusalimului i-a explicat Patriarhiei României că dacă ar fi fost acceptat argumentul acesteia conform căruia această biserică a fost ridicată pentru pelerinii români din Țara Sfântă, acest lucru ar fi însemnat ca jurisdicția Patriarhiei Ierusalimului să se transforme într-un câmp liber pentru ca toate bisericile ortodoxe, unele formulând deja o astfel de cerere, să-și clădească biserici’, se afirmă în comunicatul Patriarhiei din Ierusalim.
    .......................................................................
    https://www.cotidianul.ro/patriarhia-ierusalimului-rupe-comuniunea-cu-bor/
  • SB 15.11.2019 15:27
    Dăncilă e din același material ca Iohannis, și va face, ca și până acum, tot ce i se dictează de sus.
    https://stirileprotv.ro/stiri/politic/in-2015-viorica-dancila-a-votat-in-favoarea-promovarii-si-protejarii-drepturilor-persoanelor-lgbt.html
  1. Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII

  2. Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor

  3. La 38 de ani de la Cernobîl, Zelenski se dă de gol

  4. Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia

  5. REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)

  6. Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI

  7. Canada: Un oficial din Alberta dezvăluie că “aproape toate” incendiile din provincie din acest an au fost provocate de om, nu de “schimbările climatice” - VIDEO

  8. Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Ingrid Ileana Bauer, doctor în teologie ortodoxă, și Prof. Florin Popescu, despre calculul datei Paștilor, semnificația Duminicii Intrării Domnului în Ierusalim, Săptămânii Patimilor și a Învierii – VIDEO LIVE

  9. FDA semnalează că vaccinurile ARNm Covid pot provoca convulsii la copiii mici

  10. Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj

Ultima oră

22:35

FDA semnalează că vaccinurile ARNm Covid pot provoca convulsii la copiii mici

22:13

Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Ingrid Ileana Bauer, doctor în teologie ortodoxă, și Prof. Florin Popescu, despre calculul datei Paștilor, semnificația Duminicii Intrării Domnului în Ierusalim, Săptămânii Patimilor și a Învierii – VIDEO LIVE

21:50

Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor

19:47

Canada: Un oficial din Alberta dezvăluie că “aproape toate” incendiile din provincie din acest an au fost provocate de om, nu de “schimbările climatice” - VIDEO

19:26

Moldova va implementa votul prin corespondență. Alte țări care pot introduce acest tip de vot

18:16

Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII

17:25

Un fotbalist de primă ligă, de 29 de ani, a anunțat că se retrage: A dat în judecată Pfizer și consideră că vaccinul Covid are legătură cu vătămările sale - “se află într-un calvar medical”

16:45

Procuratura a clasat dosarul penal deschis împotriva lui Mihai Tîrnoveanu. Revista Profesionistă a Presei

15:16

S-a stins Nicolae (Nic) Iliescu, publicist la Ziarul Național

14:31

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj

13:35

Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI

12:44

Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL

12:02

La 38 de ani de la Cernobîl, Zelenski se dă de gol

12:00

Zece noi studii detaliază riscurile pentru sănătate ale tehnologiei 5G. Radiațiile telefoanelor mobile. Analiză realizată de Dr. Joseph Mercola (ENG/VIDEO/PDF)

11:56

Pr. Viorel Cojocaru: Patriarhia Română si Patriarhia Moscovei: dialoguri diplomatice nefinalizate referitor la teritoriul canonic dintre Prut și Nistru. Odiseea Mitropoliei Basarabiei în anii independenței de stat a Republicii Moldova