
Foto: saltmin.com

Europarlamentarii au adoptat așa-numitul „Raport Matic” prin care UE legiferează pe deasupra statelor membre și a culturilor naționale/tradițiilor religioase - dar și a adevărului științific obiectiv - comportamentul sexual al tuturor cetățenilor europeni, încercând să lărgească drepturile omului pentru a include așa-zise „drepturi sexuale și reproductive”. Cu alte cuvinte, păcate strigătoare la cer precum avortul/pruncuciderea, sodomia, transgenderismul, ideologia de gen ș.a. devin normative, iar cei care se opun acestor „drepturi” vor fi sancționați legal, nefiindu-le recunoscute propriile drepturi (libertatea de exprimare, de conștiință, de alegere, libertatea religioasă).
Eurodeputatul român Cristian Terheș (PNȚ-CD) ne oferă amănunte:
„Raportul Matic al Parlamentului European, care prevede că și bărbații pot naște sau că avortul e drept fundamental al omului, a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 împotrivă și 42 de abțineri.
Raportul privește „situația drepturilor sexuale și reproductive din UE, din perspectiva sănătății femeii”, și este de un radicalism marxisto-sexist fără precedent. Acest raport propune, printre altele:
1. Considerarea avortului ca „drept fundamental al omului”. Prin urmare, dreptul de a pruncucide are întâietate în fața dreptului la viață al copilului nenăscut. Oricine va vorbi contra acestui „drept fundamental” sau a altor asemenea pseudo-drepturi, cum ar fi preoții și pastorii, vor suferi rigorile legii.
2. Impunerea educației sexuale obligatorii în școli, ba încă și la cei care nu sunt la școală, din fragedă pruncie. Aceasta educație sexuală va cuprinde ideologia de gen și tot ce e asociat cu aceasta.
3. Eliminarea dreptului la libertatea de conștiință a doctorilor și personalului medical, în baza căruia aceștia nu fac proceduri medicale (ex. avort) care le încalcă conștiința. Din moment ce avortul este socotit a fi un drept fundamental, un medic sau personal medical nu poate, pe motiv că-i încalcă lui conștiința, să oprească o altă persoană să se bucure de un drept fundamental (să facă avort).
Pe lângă multe alte aberații pe care acest raport le conține, asupra cărora voi reveni, raportul susține că și bărbații pot să nască copii, motiv pentru care trebuie, „în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen” (lit. N din raport).
Nu în ultimul rând, raportul încalcă Tratatele UE, care prevăd că domeniul sănătății este exclusiv de competența statelor membre.
Așa cum am declarat în plenul Parlamentului European, în urma adoptării acestui raport UE devine, dintr-o uniune care promova libertatea și prosperitatea, una care promovează moartea.
Voturile românilor pe raport au fost astfel:
1. În favoarea lui
BOTOȘ, CIOLOȘ, GHEORGHE, MITUȚĂ, ȘTEFĂNUȚĂ, STRUGARIU, TUDORACHE.
2. Contra
BĂSESCU, BLAGA, BOGDAN, BUDA, BUȘOI, FALCĂ, GRAPINI, HAVA, MOTREANU, NISTOR, TERHEȘ, TOMAC, VINCZE, WINKLER.
3. Abțineri
BENEA, MARINESCU, PÎSLARU.
4. Nu au votat
AVRAM, CIUHODARU, CREȚU, MUREȘAN, NEGRESCU, NICA, PLUMB, TUDOSE.
5. Absent
MANDA.
Din voturile pe grupuri politice, după cum vedeți din captura atașată, rezultă că:
- singurul grup politic de la care nimeni nu a votat în favoarea acestui raport a fost grupul ECR, din care și eu fac parte;
- din grupul S&D doar 2 au votat împotriva raportului;
- din grupul Renew nici unul nu a votat împotriva raportului;
- grupul PPE a fost împărțit.
Radiografia voturilor pe grupuri politice e importantă pentru a înțelege ce valori susține fiecare grup.
De asemenea, s-au votat și o serie de amendamente sau articole pe bucăți (split votes). Vă voi arăta și acolo cum au votat fiecare.
Din acest moment, tot ce știți despre UE se schimbă radical, Parlamentul European dând semnal Comisiei Europene să vină cu reglementări ce să transpună în legea europeană cele prevazute în raport, sau să șantajeze statele membre UE să transpună în legislația internă cele prevazute în raport.
PNȚCD și Grupul ECR duce mai departe lupta atât pentru respectarea suveranității naționale, cât și a drepturilor și libertăților fundamentale!
Raportul Matic în versiunea română poate fi citit aici”, a scris europarlamentarul Cristian Terheș, joi, pe Facebook.

Deși observăm că un grup consistent de eurodeputați s-au abținut de la vot sau nu au participat la acesta, în asemenea chestiuni de viață și de moarte abținerea/absența echivalează cu aprobarea tacită a dezastrului.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
culegem ce am semanat!!!
Parca un blestem urmareste bunul popor roman, blajin si ingaduitor, omenos si ospitalier, vrednic si curajos, asa cum istoricii adevarati si iubitori de dreptate au adeverit prin condeiul lor!
Nu sila ci groaza ma napadeste si imi pustieste sufletul azvirlinduma in adinca tristete si durere citind scrisele deputatului PNT CD, care are curajul, izvorit din datoria de roman ce ne reprezinta in Parlamentul European, oripilat mai mult ca sigur de lipsa de discernamint a colegilor sai de tipul Ciolos, sa ne detaileze pe mina cui sint lasate friiele si destinele atitor natiuni!!!
Ma intreb: pina cind?! Am evoluat oare si neam apropiat de trecerea in alta dimensiune a fiintei umane?! sau am intrat in Saptamina lui Daniel si sintem sub umbrela Necuratului fara a simtii cit de periculoase sint astfel de legi impotriva firii?!
Ce face si cum reactioneaza in primul rind Biserica Ortodoxa, de ce nu da de pamint cu astfel de parlamentari europeni alesi numai Basescu stie cum, caci imi vine in minte cum analfabeta sa fiica mai mica nea reprezentat mai deunazi la Bruxelle si aveti deja raspunsul pe jumatate!!!
Toti banditii perindati prin politica romaneasca ne reprezinta chipurile interesele acolo si vedeti si dumneavoastra cum si cu ce rezultate si iar, retoric, ma intreb: pina cind, aceste bande de ciocoi si hoti, vechi si noi, vor mai linge din trupul atit de firav al bietei tari adusa la sapa de lemn, mai recent cu strazile pline de gunoaie si sobolani, oare nu vedeti, oameni buni cita bataie de joc de la alde : KJ, PLICULET, CLOTILDE, ISARESCU, L ORBAN, V CITU, ETC,ETC!
PINA CIND?! Mai aveti putere sa rabdati, sa fiti batjocoriti, sa va bagati adevaratii patrioti in puscarii si pe banditi sai perpetuati la putere, pina cind veti mai rabda atita nedreptate? Pina cin puhoaiele de ape, incendiile si vaccinurile va vor duce la intilnirea cu Domnul?!
Nu ati sesizat zimbetul grotesc si perfid al lui KJ, al Clotildei, al lui Plicusor, bataia de joc din coltul gurii lor?! Lipsa empatiei si a dragostei adevarate fata de semenii lor pe care dragostea lor de putere si inavutire ia transformat in Diavoli cu chip omenesc?! Trebuiesc sanctionati si inlaturati "democratic" si niciodata ei sau membrii ai familiilor distise ce sau hranit la tita tarii sa mai aibe dreptul de a candida sau lucra pt functii publice!! Nu sunt analist politic si nici mare cunoscator in tertipurile partidelor pokitice dar, ca o simpla comparatie, parca mai bine era pe vremea cind Dragnea si ai lui erau la putere, asta doar ca o comparatie la ultimii ani, de cind a preluat KJ si ai lui, totul, dar absolut totul nu este decit minciuna si scadere continua a nivelului de trai a majoritatii locuitorilor, care, inca nu pot intelege, cum de au putut sa voteze astfel de lichele!!!?
O zi buna!!!
- Paragraful asupra homosexualitatii a fost reintrodus
- Intreruperea de sarcina a fost ingreunata
- LIBERTATEA SEXUALA A TINERETULUI SOVIETIC SI "ILUMINAREA SEXUALA RATIONALA" A COPIILOR SI TINERILOR A FOST SUBMINATA DE "IDEOLOGIA ASCEZEI".
- "FAMILIA FORTATA" a fost din nou sustinuta si reglementarea casatoriei din 1918 a fost anulata.
- Colectivizarea educatiei copiilor a fost retrasa si responsabilitatea educationala raportata din nou parintilor.
- "DISTRUGEREA TIPULUI DE SCOALA AUTORITARA" PRIN AUTOADMINISTRARE DE CATRE COPII A FOST SUSPENDATA.
Reich a stiut ca astfel REVOLUTIA ESTE PERICLITATA, pentru ca el recunoscuse: "Procesul sexual al societatii a fost intotdeauna nucleul procesului sau cultural" ( "Die sexuelle Revolution"). Teoria libidoului a lui Freud a devenit teoria orgasmului a lui Reich, care - simpliplificata - sustine ca omul necesita un orgasm de 3 ori pe saptamana pentru a fi sanatos si ca subiect revolutionar sa poata construi societatea fara clase. Reich recunostea: " Familia patriarhala este locul de reproducere structural si ideologic al tuturor oranduirilor sociale, care se bazeaza pe principiul autoritatii. NU DISCUTAM EXISTENTA SAU INEXISTENTA LUI DUMNEZEU, ELIMINAM SIMPLU REPRIMAREA SEXUALA SI DIZOLVAM LEGATURILE COPIILOR CU PARINTII.""
------------------------------
Alfred Kinsey, sado-masochist homosexual. Se automutila si era dependent de medicamente. Decedat in 1956. "Tatal sexologiei". Ce scria acest dement, finantat in principal de"Rockefeller Foundation",(Astazi exista in statul Indiana-USA, "Kinsey Institute for Research in Sex, Gender and Replication". Aici se gaseste cea mai mare colectie de pornografie din lume), vedeti mai jos: " Studiul indica faptul ca s-au inregistrat un numar de: a)14 orgasme in 38 de minute pentru un copil de 11 luni, b) 7 orgasme in 9 minute pentru un copil de 2 ani si c) 26 de orgasme in 24 de ore pentru un copil de 4 ani".
Judith Reismann a dovedit evidenta (dupa 32 de ani !), si anume ca aceste date fusesera obtinute prin abuz sexual criminal asupra copiilor. Repercusiuni : a fost "out" de la American University.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
In 1971, activistul si proeminentul lider homosexual Frank Kameny, membru al Gay Liberation Front si co-fondator al Mattachine Society(MS) filiala Washington DC, intrerupe din nou conferinta Asociatiei Psihiatrice Americane strigand urmatoarea amenintare: „ Psihiatria este inamicul intrupat care poarta un razboi neobosit impotriva noastra.”
MS (MS- organizatie fondata si afiliata in 1950 Partidului Comunist din USA)
"Corectitudinea politica domina azi societatea americana ca un colos. Ea a cucerit ambele partide politice[...] si e aplicata prin forta multor legi si reglementari de stat. Ea controleaza aproape total cel mai puternic factor din cultura noastra, industria divertismentului. Ea domina atat invatamantul public, cat si pe cel superior: multe campusuri universitare sunt astazi niste mici Corei de Nord deghizate sub simbolurile excelentei". - William S.Lind
Reich este unul dintre cei cărora naziștii le-au ars cărțile. După ce a ajuns în SUA un judecător a dispus același lucru - arderea cărților publicate de Reich.
Sa nu ne inselam ca nu va fi asa caci, DUMNEZEU, mincinos nu este ! Trist dar adevarat ,........
Plecăciune pentru cei ce au participat și respectă viața.
Alte țări precum Ungaria sau Polonia au guverne și alte instituții care înțeleg că suntem în plin război și luptă pt viitorul popoarelor lor. România are Activenews și alte 4-5 saituri naționaliste.
Procesul a fost si la ei treptat, pentru ca Dumnezeu a pus constiinta in fiecare om, iar acesta constiinta trebuia adormita.
Doar prin acomodarea prin pasi mici au putut ajunge in final sa fie distrusi de Dumnezeu, pentru ca mai jos de atat nu se mai putea cobori si nici nu ii mai putea reeduca.
Dumnezeu are dreptate sa distruga Pamantul, indiferent cat de minunat pare el in acest moment.