

Un raport realizat de Inventarul Forestier Național (IFN) afirmă că în România nu se poate vorbi de defrișarea pădurilor, iar sloganul „Rămânem fără păduri” este fals.
Conform datelor IFN, avem 2,29 milarde mc în păduri, un volum în creștere față de perioada comunistă. Exploatăm mai puțin de 50% din creșterea pădurii, mult sub media europeană, care este de 60%, potrivit paginadeagricultură.ro.
„Cuvântul defrișare legat inclusiv de tăierile ilegale este fals. Defrișarea este o tăiere rasă urmată de schimbarea folosinței terenului din pădure în folosință agricolă. Practic, în România, datorită legislației silvice foarte dure, chiar și în cazul celor 250-300.000 ha tăiate ras, ca urmare a retrocedărilor, nu putem vorbi de defrișări. Aceste suprafete sunt în cvasitotalitate regenerate azi și sunt păduri tinere”, se arată în textul IFN.
Documentul citat mai arată că datorită includerii unor suprafețe de pășuni împădurite în fondul forestier național suprafața pădurilor a crescut cu peste 150.000 ha, iar această cifră va crește în
continuare.
„Putem spune că pădurile României sunt afectate de tăieri ilegale, fenomen în scădere în anii 2014-2015, sunt supraexploatate pădurile accesibile și în același timp avem o acumulare uriașă de masă lemnoasă prin exploatări totale mai mici decât creșterea pădurilor și acumulări în zonele mai puțin accesibile ale fondului forestier”, se mai arată în raportul IFN.
Pe site-ul Inventarul forestier național (IFN) se precizează că acesta este principalul instrument de evaluare a resurselor forestiere dintr-o țară și că are ca sarcină principală desfășurarea la nivel național a activităților de colectare, gestionare și analiză a informațiilor privind resursele forestiere, de a publica rezultatele analizelor respective și de a întocmi studii/scenarii privind dezvoltarea sectorului forestier care să fie utilizate, cu precădere, în procesele de elaborare a politicii forestiere și de cooperare inter-sectorială.
IFN este principalul furnizor de date pentru raportarea indicatorilor de gestionare durabilă a pădurilor, conform angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul Conferinței ministeriale pentru protecția pădurilor în Europa ( MCPFE )
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Evident, falsele concluzii pozitive ale raportului exonerează firma Schweighofer de orice vină.
Dacă nu există defrișări, sigur că și Schweighofer e inocentă.
Deci și Iohannis e la fel de nevinovat.
Și toată enorma Mafie a pădurilor e fericită, inclusiv Atilla Verestoy (zis și Chereștoi) și Hrebenciuc.
Mai puțin noi, care vedem munții cheliți, pădurile rase, versanții de pe care solul alunecă la vale cu fiecare torent, procesul de eroziune ireversibilă...