

Punctul de vedere explicitat al Patriarhiei Române referitor la certificatul Covid (exprimat succint la întâlnirea cultelor religioase cu Prim-ministrul și cu Ministrul Sănătății din Guvernul României, București, Templul Coral, 2 decembrie 2021):
După cum în data de 12 noiembrie 2021, Patriarhia Română a solicitat Camerei Deputaților să nu introducă obligativitatea certificatului Covid pentru clerici sau credincioși ca o condiție pentru a participa fizic la slujbele religioase, și astăzi Patriarhia Română adresează autorităților competente aceeași solicitare, din următoarele motive:
1. Așa cum acest certificat nu este solicitat pentru accesul cetățenilor în magazinele alimentare, farmacii, spitale, deoarece acestea răspund unor nevoi esențiale ale cetățenilor, tot astfel participarea fizică a credincioșilor la slujbe în lăcașurile de cult răspunde unei nevoi esențiale, de hrană spirituală și sănătate pentru suflet.
Prin rugăciunea comună în biserică, omul credincios intră în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii, vindecând sufletul său de teama de boală și de moarte.
2. Prin rugăciunea comună în biserică, se oferă omului disperat încurajare, prevenind astfel deznădejdea și depresia.
3. Participarea la sfintele slujbe în biserică oferă omului întristat și singur bucuria comunicării și a solidarității, prevenind astfel sentimentul abandonului și al marginalizării.
Totodată, precizăm că Patriarhia Română ia permanent măsurile necesare pentru respectarea normelor sanitare de protecție când organizează evenimente religioase.
Cancelaria Sfântului Sinod / Basilica.ro
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Faptul că au înțeles și ighemonii atâta lucru, e din voia divină! Mare este Dumnezeu!
Dar de dreptul nediscriminat la muncă nu are nimic de zis patriarhia?
Dacă li se permite accesul cetățenilor în magazine alimentare, ce bani vor cheltui acolo?
Le dă patriarhia bani credincioșilor?
Sau a-nvățat între timp patriarhul să facă minunea înmulțirii pâinilor?