Protestatarii din fața casei lui Gheorghe Dincă, amendați pentru că i-ar fi jignit pe polițiștii din Caracal și pentru TULBURAREA LINIȘTII PUBLICE

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Mai multe persoane care au protestat în ultimele zile în fața casei lui Gheorghe Dincă, bărbatul care a recunoscut că a omorât două fete în Caracal, au fost amendate de polițiști și jandarmi pentru tulburarea ordinii publice sau pentru că ar fi adus injurii oamenilor legii, transmite Mediafax.
 
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Olt au anunțat că, în ultimele zile, au fost aplicate două amenzi persoanelor care au protestat în fața casei lui Gheorghe Dincă din Caracal. Astfel, au fost sancționați doi bărbați, unul pentru că ar fi aruncat cu ouă în casa lui Gheorghe Dincă, iar cel de-al doilea pentru că a strigat și a tulburat ordinea și liniștea publică.

„Au fost aplicate două sancțiuni. Prima sancțiune a fost aplicată unui bărbat născut în 1966, din Caracal. Acesta, în 26 iulie la ora 23.15 a aruncat cu două ouă crude în poarta imobilului de pe strada Craiovei, la nr 169. Bărbatul a fost sancționat cu amendă de 100 de lei. O altă amendă a fost dată în 28 iulie la ora 23.10 unui bărbat care se afla pe strada Craiovei, în dreptul imobilului 171, care a tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte. La intervenția patrulei de jandarmi, bărbatul a refuzat să se legimitimeze. Acesta a fost amendat cu suma de 500 de lei, din care 200 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și 300 de lei pentru refuzul legitimării”, a precizat Simona Floricel, din cadrul IJJ Olt.

Polițiștii din Caracal au aplicat patru amenzi protestatarilor care le-ar fi adus injurii. Prima amendă, în valoare de 300 de lei, a fost dată în 28 iulie, iar celelalte trei o zi mai târziu, ultimele fiind în valoare de câte 500 de lei.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • dttw 05.08.2019 16:23
    pai la cati neuroni au astia care lucreaza in politie si jandarmerie, la ce va asteptati? stiu doar sa dea amenzi, sa salte si sa incatuseze babute care vand si ele un patrunjel pe marginea drumului, sa-i bata pe taranii de la Pungesti si sa faca parada cu tehnica din dotare. dar le tremura nadragii si nu s-ar baga in veci cand se bat clanurile de tigani intre ele sau gruparile de interlopi...Noi cu muschii ca otelul/vom culege musetelul!
  1. GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

  2. Pe cine recomandă Selly la vot

  3. Călin Georgescu, nou mesaj puternic pentru români: VOTUL ÎNSEAMNĂ BUCURIE! CURAJ!

  4. MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

  5. George Simion este atacat diferit în Occident față de România: În Europa de Vest ”bau-bau”-ul e că îl admiră pe Trump, în România că e cu Putin. Reproșul e că liderul AUR promite să pună interesul național deasupra tuturor

  6. Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

  7. Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

  8. George Simion la Bruxelles: Nicușor Dan nu e autist - e SECURIST, NAZIST, SOROȘIST și COLDIST! VIDEO ÎN DIRECT cu românii din Belgia și TURUL de forță al liderului AUR cu zeci de întâlniri. Presa belgiană scrie despre relansarea României cu Simion

  9. Cu cine să voteze o mamă româncă la alegerile din 18 mai 2025. Recomandarea ChatGPT și un video de la Cristela Georgescu

  10. George Simion: Domnule Hurezeanu, de ce nu sunteți corect? O INCOMPATIBILITATE ABSOLUTĂ: ANDREI MURARU / RADU IOANID ȘI STATUTUL DIPLOMATIC

  1. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  4. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  5. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  6. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  7. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  8. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  9. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

  10. Prof. Viorica Bălteanu: PLEAVA NU LUPTĂ PENTRU BANANE

Ultima oră

23:30

Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

22:22

GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

21:44

George Simion este atacat diferit în Occident față de România: În Europa de Vest ”bau-bau”-ul e că îl admiră pe Trump, în România că e cu Putin. Reproșul e că liderul AUR promite să pună interesul național deasupra tuturor

21:30

Călin Georgescu, nou mesaj puternic pentru români: VOTUL ÎNSEAMNĂ BUCURIE! CURAJ!

20:30

15 mai: 187 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu, pictorul național al României și al icoanelor de la mănăstirea Agapia. Eroismul și FRUMUSEȚEA ROMÂNIEI din picturile sale

20:15

Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

20:00

Părintele Justin Pârvu: SUNTEM UN POPOR DE AUR DAR PREA BUN

19:45

Pentru ce votăm? Pentru libertate, dacă ne mai pasă de ea! Duminică nu este vorba despre George Simion, este vorba despre noi, ca ROMÂNI!

19:34

MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

18:50

Virgiliu Gheorghe: De ce unii tineri urăsc România? De ce sunt intelectualii lași?

18:32

Pe cine recomandă Selly la vot

18:30

Proiect de Lege: Oficiul pentru Protecția Suveranității din Ungaria va putea cerceta ONG-urile cu finanțare străină de tip LGBT-SOROS care vizează distrugerea familiei creștine și a identității naționale

18:00

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

17:50

15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții mănăstirești de obște

17:25

George Simion: Domnule Hurezeanu, de ce nu sunteți corect? O INCOMPATIBILITATE ABSOLUTĂ: ANDREI MURARU / RADU IOANID ȘI STATUTUL DIPLOMATIC