Protecția Consumatorilor a retras definitiv din comerț 725.448 de măști neconforme, alte 32 milioane de măști fiind oprite temporar de la vânzare, până la remedierea neconformităților constatate

De Părău Vlad  /  

Foto: formaremedicala.ro

Foto: formaremedicala.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ANPC a oprit temporar de la comercializare circa 32 milioane de măști, în valoare de 12 milioane de lei, până la remedierea neconformităților constatate, iar 725.448 de măști au fost oprite definitiv și scoase de la comercializare, anunță autoritatea, potrivit Știri pe Surse.

Au fost aplicate 668 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2,9 milioane de lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor și au fost emise 29 de decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte.
 
Măștile se numără și printre cele mai notificate produse în sistemul european RAPEX

Totodată, România a transmis Sistemului de schimb rapid de informații privind produsele nealimentare periculoase - RAPEX un număr de 41 de notificări de produse periculoase și de 82 reacții la notificările realizate de alte țări membre UE, cele mai notificate produse find cele din categoria echipamentelor de protecție, autovehiculelor, cosmeticelor, textilelor, aparaturii electrice și a jucăriilor.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, pe 15 martie 2021, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a organizat o conferință online, intitulată „Protejarea consumatorului român în contextul pandemiei! Un consumator european informat este un consumator protejat!”. În cadrul conferinței, au fost prezentate principalele rezultate înregistrate de ANPC anul trecut.

Astfel, au fost întreprinse 83.644 acțiuni de control la nivelul întregii țări, iar 40.000 dintre operatorii economici controlați au prezentat nereguli, ocazie cu care au fost aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor ridicându-se la 96,20 de milioane de lei.

Au fost desfășurate 43 de tematici de control naționale, în cadrul cărora au fost verificați aproximativ 23.000 de operatori economici, la 58 % din aceștia înregistrându-se diverse abateri. Valoarea amenzilor aplicate de comisarii ANPC a fost de 39,66 mil. lei, iar valoarea produselor neconforme pentru care a fost dispusă măsura de oprire de la comercializare a fost de 63,72 mil. lei.

Măștile neconforme au constituit o tematică de control aparte în 2020, când au fost controlați 599 operatori economici, la 396 dintre aceștia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare. Au fost verificate peste 35 de milioane de măști, în valoare aproximativ 20 de milioane de lei, din care peste 32 de milioane măști nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt:

De ce nu trebuie semnat Tratatul pandemic al OMS:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României

  2. Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea

  3. Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...

  4. Un avion F-16 condus de inteligență artificială a efectuat primul test de luptă aeriană în fața unui pilot uman. Cine credeți că a câștigat?

  5. A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual. În cinci zile urma să împlinească 47 de ani

  6. Theo Bratosin, AZnews: “Dacă mizerabilii, ipocriții și deontologii consideră că Părintele Tănase e o țintă care trebuie lovită, trebuie să facem scut în jurul său”

  7. Noi decese ale unor sportivi tineri, în ultimele zile: tânără gimnastă a murit la doar 17 ani, răpusă de o boală fulgerătoare. Tânăr fotbalist din Republica Moldova, de doar 23 de ani, a murit subit pe terenul de fotbal. Alte cazuri de moarte subită

  8. Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Dr. Oana Mihaela Secara, despre tratamentul de detoxifiere de proteinele spike, creșterea ratelor mortalității cauzate de cancer, simptomele long-Covid post-inoculare și Tratatul pandemic al OMS – VIDEO Live

  9. Progresistul sterp de la Patriarhie vs Tatăl a 500 de copii sau Mamona vs Dumnezeu. De ce Lumina de pe pieptul Părintelui Nicolae Tănase nu poate fi întinată de nici un Bănescu

  10. Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough

Ultima oră

14:56

”Tabula Traiana”, mesajul scris în piatră al Împăratului Traian, rezistă pe malul Dunării de aproape 2.000 de ani

13:05

Vocea lui Guterres a fost în sfârșit auzită. SUA au spus ”NU” aderării Palestinei la ONU

12:40

A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual. În cinci zile urma să împlinească 47 de ani

12:26

Un avion F-16 condus de inteligență artificială a efectuat primul test de luptă aeriană în fața unui pilot uman. Cine credeți că a câștigat?

12:01

Marinar în stare de inconștiență, pe o navă din Sulina

11:43

Candidatul prezidențial Răzvan Constantinescu, în dialog cu bucureștenii, în parcul Herăstrău, ora 15:30

11:34

Ion Cristoiu: Și dacă tot ce s-a întâmplat cu Cătălin Cîrstoiu în ultima vreme ține de o strategie electorală?

08:00

20 aprilie: Sfântul Ierarh Teotim, episcopul daco-roman al Tomisului; Sfântul Anastasie Sinaitul; Sfântul Apostol Zaheu

23:00

Monahul Filotheu Bălan: Elemente istorice și melurgice ale Acatistului Bunei Vestiri. Autorul inițial al Imnului Acatist este pînă astăzi necunoscut

22:30

Theo Bratosin, AZnews: “Dacă mizerabilii, ipocriții și deontologii consideră că Părintele Tănase e o țintă care trebuie lovită, trebuie să facem scut în jurul său”

21:48

Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Dr. Oana Mihaela Secara, despre tratamentul de detoxifiere de proteinele spike, creșterea ratelor mortalității cauzate de cancer, simptomele long-Covid post-inoculare și Tratatul pandemic al OMS – VIDEO Live

21:27

Luminița Arhire: ALINIEREA STELELOR

20:55

Noi decese ale unor sportivi tineri, în ultimele zile: tânără gimnastă a murit la doar 17 ani, răpusă de o boală fulgerătoare. Tânăr fotbalist din Republica Moldova, de doar 23 de ani, a murit subit pe terenul de fotbal. Alte cazuri de moarte subită

19:06

Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea

17:04

Scandalos: Parlamentul german a adoptat o lege care permite minorilor să-și schimbe legal sexul o dată pe an