

Da, au cerut arestarea noastra. Au cerut OBLIGATIVITATEA administrarii unui medicament si a unui act medical.
Nu cred ca trebuie sa fim specialisti in drept ca sa constatam urmatoarele:
Toti cei care au facut apologia infractiunii si aici ma refer la indemnuri spre obligativitatea vaccinarii, au incalcat Legea 46 care vorbeste clar despre consimtamant informat (exlcus in cazul prospectelor Pfizer, Moderna etc, exclus din cauza secretizarii contractelor). Tot legea 46 stipuleaza clar ca actul medical nu poate fi obligatoriu.
Daca ivermectina si hidroxiclorochina se dovedesc oficial a fi medicamente care vindeca rapid covid, se fac vinovati de zadarnicirea combaterii bolilor toti cei care au pus umarul la demonizarea acestor medicamente, in corul trompetelor criminale ale autoritatilor.
Instigarea la infractiune ca forma a participatiei penale in sensul celor de mai sus este prevazuta si ea de art 368 CP, iar instigarea la infractiune consta in fapta de a indemna si a pune public presiune pentru incalcarea legii: obligativitate! Astfel, criminalii si complicii lor au indemnat si la incalcarea legii 95/2006 privind raspunderea personalului medical.
Toti medicii care au o alta specializare decat virusologie vaccin imunologie se fac vinovati de depasirea competentei asa cum ea este stipulata in Legea 95:
"Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara.
(5) Raspunderea civila reglementata prin prezenta lege nu inlatura angajarea raspunderii penale, daca fapta care a cauzat prejudiciul constituie infractiune conform legii."
Reclama pentru furnizarea de servicii medicale este interzisa prin lege, iar aceste reclame au fost difuzate pe posturi TV publice.
Criminalii astia, viermii astia, sputele astea osmotice, vorbeau despre arestarea celor care SE INFORMEAZA, DISCERN SI ALEG, in conformitate cu LEGEA.
Acum noi vrem ca acesti criminali sa fie pedepsiti CONFORM LEGII!
Autor: Cazi Antinazi
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Valul Delta a fost atât de dur și de letal fiindcă retardații au vaccinat în plin val epidemic, ca să-și consume mizeriile pe care au dat banii.
Astăzi e un lucru demonstrat științific că mizeriile sunt poartă de pătrundere a infecției în organism în primele cca. 10 zile de la injectare. Se vedea pe cifrele oficiale, cu ochiul liber atunci, că viteza de propagare a virusului printre „vaccinați” era mult mai mare decât printre nevaccinați.
Practic, criminalii au instrumentat un „efect Marek” gigantic. De-asta au murit atâția oameni nevinovați. Nu fiindcă nu s-ar fi vaccinat. „Găinile” vaccinate le-au omorât fără să vrea și fără să știe pe cele nevaccinate.
Că or fi făcut-o din greșeală, nu-mi pasă. Eu, dacă arunc o piatră pe fereastră fără să mă uit unde o dau și omor pe cineva, răspund penal. La fel trebuie să răspundă și Arahat, dr. Gheorghiță, Cîțu, chiloțăreasa de la sănătate, cei din mass-media care au fost părtași la propagandă etc. Ei au aruncat o piatră pe geam fără să se uite și au omorât zeci de mii de oameni.
Oameni tineri si copii celebrii toti, ori actori, ori sportivi, mor zilnic asa din senin.
Omul simplu nu e amintit, doar in statisticile care prezinta o mortalitate crescuta cu pana la 25% sau chiar 30%.
La copii a crescut dramatic mortalitatea.
casuta din turte dulci cu geamuri din zahar ars si acoperis de ciocolata, asa cum arata vestul din afara a deveni dintr-o data o casuta in care daca mananci, mori.