Cu ocazia conferinței omagiale „Dimitrie Gusti - 140 de ani de la naștere”, organizate joi, 13 februarie 2020, în Aula Academiei Române, prof. univ. dr. Radu Baltasiu, director al Centrului European de Studii în Probleme Etnice (CESPE), a încercat să arate ce înseamnă „Școala Gusti” pentru civilizația românească și cultura universală și să demonstreze cât de actuală este sociologia gustiană.

Școala Gusti reprezintă atât încununarea, cât, mai ales, instrumentul de reproducere a statalității și maturității societății românești după momentul Marii Uniri. Contribuția școlii Gusti la civilizația românească și la știința universală este mai mult, însă, decât Dimitrie Gusti. Vom vedea că acestea sunt izbitor de actuale. Contribuția lui Dimitrie Gusti la modernizarea societății, la sudarea și maturizarea statului român al României Mari este sistematizată de Mircea Vulcănescu în 1936 într-un omagiu adus profesorului atfel:

„Rezumând, ajungem să îi stabilim următorul activ: 

1. A conceput un sistem filosofic original de înțelegere a societății și a disciplinelor care se ocupă cu ea;

2. A conceput o metodă originală de cercetare a unității sociale, simultan simpatetică și obiectivă, erudită și concretă, pe care a aplicat-o apoi el însuși la studiul societății românești;

3. A organizat cercetările sociale în afară de universitate, făcând, prin Institutul Social, educația politică a unei întregi generații de conducători ai statului român și deschizând lumii gustul preocupării de problemele sociale;

4. A deprins pe acești conducători să își condiționeze acțiunea lor reformatoare de cunoașterea prealabilă a realității ce-și propuneau să reformeze și publicul să-și raționeze adeziunile sociale 

5. A format prin cursuri, conferințe, seminarii și campanii de lucrări cercetătorii științifici ai vieții sociale și specialiști în diferite ramuri ale științelor sociale, în stare să înțeleagă și ansamblul fenomenelor în care se integrează disciplina lor

6. A deprins pe acești cercetători cu condițiile generale ale muncii științifice: informația bibliografică, utilizarea corectă a materialului, ținuta demnă și obiectivă a discuțiilor;

7. A întreprins o acțiune vastă, neobosită și entuziastă de reformă socială pentru organizarea vieții culturale românești, prin cooperarea specialiștilor și prin stimularea activității creatorilor de valori.

8. Această acțiune a urmărit, în același timp, organizarea culturii înalte, a culturii poporului și a cooperării dintre elite și popor.

9. Astfel, a organizat, ca profesor și decan, viața universitară, înființând numeroase instituții de orientare și ajutorare studențească.

10. Academician, consilier tehnic și ministru de instrucție fiind, a organizat cultura superioară, Academia Română, senatul cultural, bibliotecile publice, înlesnind cooperația intelectuală internațională, schimburi intelectuale cu asociațiile sociologice străine și cu fundațiile sociale internaționale, conferințe, congrese internaționale.

11. Ca director al Casei Culturii Poporului și, apoi, a Fundației Culturale „Principele Carol”, a organizat cultura poporului. 

12. A organizat, de asemenea, cooperația, ca președinte al Oficiului Național și Radiodifuziunea, ca președinte al Societății, înființând Universitatea Radio. 

13. Organizator și conducător al campaniilor de cercetări monografice, ale echipelor studențești ale Fundației Regale „Principele Carol” și al revistei „Sociologie românească”, a militat pentru cunoașterea concretă a realităților românești și, îndeosebi, pentru îndrumarea intelectualilor spre cunoașterea vieții satelor, ca și pentru ridicarea culturală a acestora, cu ajutorul muncii organizate a elitelor culturale.

14. A organizat propaganda culturală a țării, înăuntru și în afară, expozițiile de la Barcelona, Drezda, Paris, Muzeul Satului. Toate acestea au fost urmate, la scurt timp, de Legea Serviciului Social”.

Sociologia românească interbelică nu este o glumiță ontologică, nu este un exercițiu oarecare de istorie a mentalităților, o notă hai-hui într-o analiză complezentă post-modernă, detașată și suveran-desprinsă de realitatea acută reprezentată de sociologia gustiană. Sociologia gustiană a fost nepermis de mult victima unei abordări superficiale, aruncată în derizoriul preocupărilor minore, al gândurilor prescurtate, ca și când uriașul efort de înțelegere înmănunchiat de acesta ar fi o întreprindere decuplată de sentimentul de noi, analizată mai degrabă din perspectiva umorilor membrilor decât din aceea a marilor sensuri care i-au dat viață și au risipit-o în bună măsură între martirii lagărului comunist. Față de sociologia gustiană, ombilical legată de marile probleme, ne apare azi deșertul decuplării științei sociale de marile probleme ale țării. 

Prima misiune a sociologiei gustiene era aceea a unificării sufletești a României și acest imperativ al unificării sufletești a fost concretizat în misiunea sociologiei de cunoaștere, conservare și ridicare a satului. Acest punct focal astăzi este tot mai slab reprezentat. Sociologia este în sine un reper al stării raportului dintre bine și rău în societate. Numai o societate cu adevărat liberă își are conștiința nevoii de a se cunoaște pe sine ca entitate colectivă cu destin național.

Astăzi, constatăm existența unei duble rupturi: între societate și sociologie; între sociologie și stat. Societatea a fost în bună măsură analfabetizată în siajul trend-ului global, care slăbește lectura, reducând-o la slabul calcul cost-beneficiu sau, și mai prozaic, lectura a devenit victimă a cotidianului. Statul, la rândul său, guvernează empiric, majoritatea instituțiilor renunțând la propria lor memorie științifică.

La o abordare grăbită a chestiunii actualității, izbitor de actual în sociologia gustiană ne apar, printre altele:

Cunoașterea sociologică nu poate fi decât patriotică, este mesajul de fond al sistemului sociologic gustian, descifrat de Mircea Vulcănescu și Anton Golopenția, patriotismul fiind la rându-i garanția acțiunii responsabile. Citez din Mircea Vulcănescu care, la rândul lui, prelucrează un text din Dimitrie Gusti: 

„Cunoașterea limpede a realității este singura în măsură de a un nou cuprins și impuls patriotismului, aprofundându-l, deșteptând sentimentul responsabilității sociale și dezvoltând conștiința socială, determinând, deci, o vedere politică clară pentru ceea ce este imposibil și ceea ce este necesitate. Patriotismul este condiția cunoașterii limpezi a realității, nu este pur și simplu o opțiune ideologică. Patriotismul este condiția aproprierii sufletești, a aducerii în conștiință cu grija de aproapele a realității”. 

Satul, statul, dreptatea, cunoașterea integrală, iată câteva noțiuni-cheie din discursul lui Dimitrie Gusti. „Satul este însuși justificarea existenței păturii intelectuale, este punctul de plecare al statului”, arată Dimitrie Gusti. Lăsat de izbeliște azi, satul rămâne cea mai importantă „non-persoană”, poate cea mai tragică absență dintre problemele noastre curente. Statul, ca încununare a sistemului etnic și a cunoașterii rămâne în continuare a fi regândit teoretic în acest colț de lume și depus în context regional. Cunoașterea gustiană de tip integral a realității sociale multi- și trans-disciplinară rămâne și ea un deziderat în contextul gândirii pe proiecte, dar în afara oricărui proiect de țară. 

Noica arăta că acest cuvânt, „temei”, face lgătura dintre gând și faptă atât de concret încât poți merge, poți cuprinde ceea ce spui sau poți risipi, temeiul fiind -spune Noica- fundamentul, miezul, „mai puternic”-ul, rațiunea de a fi a ceea ce spui și a ceea ce gândești. Gusti arăta că numai problematizând nevoile reale ale țării ne vom putea justifica existența, vom fi, adică, personalități culturale, având temei, ca oameni, în societate. Atunci, țara se va bucura de adevărata dreptate socială: guvernarea întemeiată pe cunoaștere.

O dată ce ne vom fi hotărât să reluăm gândirea sociologică a țării, în context european și global, se va pune problema cum este posibilă această gândire. Răspunsul genial de simplu și de complex în același timp al lui Dimitrie Gusti s-a numit „legea paralelismului între cadre și manifestări, dintre posibilități și faptele puse în operă”. O frază de câteva rânduri, prin care se descrie tot ceea ce este și tot ceea ce poate fi, prin care se pot reîntemeia, legitima în raport cu poporul care le finanțează instituțiile. 

Pentru Dimitrie Gusti, această funcție au îndeplinit-o sau aveau s-o îndeplinească precumpănitor Căminul Cultural la sate, Atlasul și Enciclopedia României, seminarul și legea serviciului social în rândurile studențimii, târgurile internaționale ca mijloc de diplomație culturală în străinătate. Nu se poate guverna cu dreptate un public fără conștiința demnității sale, arăta Dimitrie Gusti. 

Aristocrația inteligenței are o dublă menire: „aceea de a dezvolta conștiința de sine a societății și să asimileze experiențele sociale din afară”. Momentul actual este al existenței unei aristocrații a inteligenței în care acesta își disprețuiește, însă, societatea în mare măsură. Lăsată fără îndrumare, aceasta se risipește comportamental în consumerism de țară slab dezvoltată și se împrăștie dramatic prin lume. Nu este de mirare, astfel, că un alt element foarte actual al sistemului gustian, cel al educării masselor, este mai necesar ca niciodată.