Mii de profesori au ieșit astăzi în stradă la cel mare protest din acest an. Angajații din Educație cer salarii mai mari și condiții mai bune de muncă. Profesorii amenință că vor îngheța anul școlar dacă revendicările lor vor fi ignorate de guvern, anunță RomâniaTV. Conform ultimelor informații, revendicările salariaților din învățământ nu și-au găsit încă rezolvare. Ei susțin că președintele României ar trebui să intervină de urgență „dacă vrea să detensioneze situația”, a scris Antena3.
ACTUALIZARE ora 16.00:
Președintele Klaus Iohannis a discutat, marți, la Cotroceni, mai bine de o oră, cu sindicaliștii din educație.
Liderii sindicali au afirmat după întâlnire că greva va continua, pe fondul scandărilor „nu cedăm” ale protestatarilor adunați la Cotroceni.
Sindicaliștii au povestit că i-au cerut lui Iohannis să se implice pentru a media un acord, iar șeful statului s-a angajat să gireze o înțelegere între Executiv și greviști precm și noua grilă de salarii din viitoarea lege a salarizării unice. Simion Hăncescu, liderul FSLI, a precizat că șeful statului le-a cerut să facă tot posibilul pentru a înceta greva și le-a transmis acestora că mai mult decât s-a oferit până acum nu se poate face. „Ne-a spus că nu pot crește salariile de la 1 iunie”, au adăugat sindicaliștii citatți de ȘtiripeSurse.
La întâlnire au participat președintele Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, președintele Federației Naționale Sindicale "Alma Mater", Anton Hadăr și un reprezentant al elevilor.
Sindicaliștii din sistemul de învățământ care au protestat marți, începând cu ora 11,00 în Piața Victoriei, au ajuns la Palatul Cotroceni în jurul orei 14,30.
Liderii de sindicat au solicitat intervenția de urgență a președintelui Klaus Iohannis, după ce nici la întâlnirea de marți cu reprezentanții Guvernului cele două părți nu s-au înțeles pentru închiderea conflictului.
Solicitările sindicaliștilor vizează majorări salariale de 20% în timp ce oferta autorităților are în vedere prime de 4.000 de lei pentru personalul didactic și de 1.500 de lei pentru cel nedidactic.
Greva generală din învățământ a debutat pe 22 mai. VIDEO:

ȘTIREA INIȚIALĂ: Protestul sindicaliștilor din Educație a început de la ora 11 în fața Guvernului. De aici, protestatarii au plecat în marș, după următorul program:
– între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanților în Piața Victoriei, respectiv Șos. Kiseleff, segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei;
– între orele 12.00 – 13.00, adunare publică în Piața Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara;
– între orele 13.00 – 15.00, deplasarea participanților pe traseul Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei – Str. Știrbei Vodă – Spl. Independenței – Pod Grozăvești – stânga Șos. Grozăvești – Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piața Răzoare – punct final Statuia Leu;
– între orele 15.00 – 15.30, adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu.
– între orele 15.30 – 16.00, defilarea totală a participanților.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Am si eu intrebare: o vanzatoare/vânzător nu merita respect si de ce nu,un salariu mai mare decat are acum,adica 1900-2000 de lei?
Un muncitor,orice ar munci el: constructor,faianțar,instalator sanitar,vopsitor,strungar,sapator de șanțuri sau morminte si altii,
Nu merita RESPECT?
Intreb si eu...
RUSINEEEE !!!!! Mai ales că majoritatea mai sunteți și părinți ! Vai de voi ! Vai de noi ! Vai de copiii noștri cu așa părinți ,cu așa,,profesori" !Cum să acceptati prin tăcere pornografia în scoli ?
Cand citeam in pandemia inexistenta despre "esentiali", imi venea sa vomit! Nimeni nu e mai "esential" ca altul, toti ne nastem egali, SUVERANI si sub protectie divina! Ca unii se transforma, se vand lui Lucifer si isi pierd scanteia divina, e partea a doua a povestii noastre de pe Terra!
Vreti cresteri de salarii ? :))) meritati sa va taie din salarii oilor !
Sclavilor !
2. Când vor invata și liderii greviști sa lase orgoliile la o parte și sa se solidarizează și sa participe în comun cu sănătatea, cu CFR-UL, cu politia, cu penitenciarele, s. a., pentru a crea o masa critica sa mature aceste gunoaie politruce?
UNIREA FACE PUTEREA!
3. Cât despre antemancatorii de lokum(specialitate de rahat turcesc)... Dumnezeu cu mila!