Prof. Vasile Astărăstoae: Vaccinul anti-COVID a fost creat printr-o inginerie genetică, pe bază de ARN mesager care e o noutate în domeniul vaccinurilor. Aceste firme nu au niciun fel de experiență în vaccinuri. Optimismul ăsta deșănțat va avea efecte

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Profesorul Vasile Astărăstoae a vorbit marți seara, la RTV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, despre vaccinul anti-COVID. Fostul rector al Universității de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași a explicat că nu este împotriva vaccinurilor și a vaccinării, dar a subliniat că firmele care au anunțat vaccinuri contra noului coronavirus cu eficiență de peste 90 la sută "nu au niciun fel de experiență în ceea ce privește vaccinurile".
 
”Am reticențe în primul rând privind aceste firme care au lansat zvonul, oficial au declarat că au gata vaccinul și că mai așteaptă autorizarea de la FDA și de la EMA, ori această autorizare, ei fac presiuni să fie dată cu scurtarea procedurilor, dar autorizarea verifică ce au făcut ei. Aceste firme nu au niciun fel de experiență în ceea ce privește vaccinurile. Doar Pfizer a mai produs un vaccin angripal, ceea ce nu e mare lucru. Și Cantacuzino a produs un vaccin antigripal. Și un vaccin antipneumococic”, a explicat profesorul ieșean, potrivit RTV.net.

Astra Zeneca nu a produs niciodată vaccinuri, iar Moderna e un start-up care a prins această oportunitate și s-a lansat în producerea de vaccinuri”, a declarat profesorul dr. Vasile Astărăstoae, în emisiunea „Punctul Culminant” de la Romania Tv.

Profesorul Astărăstoae a vorbit și despre cum a fost realizat vaccinul împotriva noului coronavirus (COVID-19).„Acest vaccin a fost făcut printr-o tehnologie de biologie moleculară, printr-o inginerie genetică, pe bază de ARN mesager care este o noutate în domeniul vaccinurilor și în condițiile astea are un caracter de cercetare și de fundamentare pe subiect uman. Nimeni nu știe până în prezent care va fi rezultatul”, a explicat medicul.
 
De asemenea, el a explicat că „în lume există patru mari companii care fac exclusiv obiectul de activitate a producerii de vaccinuri”.„Ele au fost cele au produs vaccinuri inovatoare în toate domeniile. Ori, aceste mari companii până în prezent au spus că lucrează, dar sunt într-o fază medie spre avansată la vaccin, că ele respectă absolut toate regulile”, a afirmat fostul președinte al Colegiului Medicilor din România.
 
Dr. Astărăstoae a subliniat că, dacă vaccinul anti-COVID-19, pe care l-au produs nu este eficient, aceste firme nu vor pierde.

„Dacă vaccinul Pfizer se dovedește ineficient, Pfizer sau Astra Zeneca nu pierde nimic pentru că are alte produse pe care le comercializează.

În schimb, cele patru companii, printre care Johnson&Johnson, dacă se întâmplă așa ceva, dau faliment, dispar de pe piață pentru că singurul lor obiect de activitate este producerea de vaccinuri”, a afirmat medicul Vasile Astărăstoae.
 
„60 de copii britanici au făcut o boală foarte gravă”

Profesorul Astărăstoae a mai precizat că „există anumite faze pe care trebuie să le parcurgi obligatoriu” în realizarea de vaccinuri.

Fostul rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a avertizat cu privire la riscurile care pot apărea din cauza presiunii puse pentru autorizarea acestor vaccinuri.

„În pandemia de gripă tip AN1H1, așa zisa gripă porcină, a existat un acord de imunitate cu Marea Britanie. În urma vaccinării, care atunci a fost inutilă, 60 de copii britanici au făcut o boală foarte gravă – narcolepsia.
 
Tribunalele engleze au arătat că este urmare a acelui vaccin și statul britanic a plătit fiecărei familii în parte opt milioane de lire sterline. Este un caz ultra cunoscut”, a explicat dr. Astărăstoae.

Prezent la dezbaterea România TV, consilierul premierului Ludovic Orban, Ionel Dancă, a afirmat că este „periculos” să fie făcută o astfel de comparație.

„Mi se pare foarte periculos ceea ce se întâmplă la dumnevoastră în emisiune pentru că se fac niște afirmații și niște comparații care induc în opinia publică o anumită percepție asupra vaccinării anti-COVID. A face o comparație cu diverse alte cazuri întâmplate în istorie cu efecte adverse ale unor campanii de vaccinare mi se pare foarte periculos.

În momentul de față, vaccinarea este un subiect extrem de sensibil și trebuie cât mai multă informare, cât mai multă dezbatere. Domnul Astărăstoae este de meserie medic legist. Eu aș fi foarte interesat că ascult opiniile medicilor care sunt specialiști în boli infecțioase și epidemiologie”, a spus Ionel Dancă.

„Vaccinologia nu ține, domnule Dancă, de infecțioase și de epidemilologie. Sunt specialist în bioetică, iar faptele pe care le-am spus sunt fapte reale”, a reacționat medicul Astărăstoae.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Loda 25.11.2020 11:40
    Nu se pot accesa linkurile pe care le posteaza utilizatorii.Ati putea face ceva in acest sens? Multumesc !
  • Gherea 26.11.2020 01:18
    Copiază linkul și paste / Enter în browser. E o setare locală, nu ține de site.
  • Dumitrescu 25.11.2020 15:19
    Asa cum sugereaza seful OMS, restrictiile vor fi mentinute si dupa campania de vaccinare.
    https://www.zerohedge.com/geopolitical/head-who-suggests-covid-restrictions-will-continue-even-after-vaccine
  • Gherea 26.11.2020 01:19
    Evident. Nu se va opri nimic, până ce puterea șiftează total.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  6. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu