Prima biserică ortodoxă românească, sfințită într-un oraș din Timoc

De Ioana Ivan și Luciana Pop  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În orașul Negotin din Serbia s-a sfințit, duminică, biserica ortodoxă românească 'Sfântul. Mucenic Ioan Valahul' aflată sub jurisdicția Protopopiatului ,,Dacia Ripensis' în fruntea căruia se află preotul Boian Alexandrovici.

''Pentru noi, românii din Timoc, este un eveniment cu dublă semnificație, una spirituală, cealaltă istorică. După aproape 200 de ani se ridică într-un oraș din Serbia de nord-est un sfânt lăcaș'', a declarat pentru Agerpres preotul Boian Alexandrovici.

Potrivit părintelui, acest așezământ de cult din Negotin urmează celor din Malainița, Isakova, Gorneana și Bor, zidite de credincioși în condiții grele, autoritățile publice locale și cele ecleziastice sârbe împotrivindu-se oficierii, în Timoc, Morava, Homolie și sudului Dunării, a slujbelor în limba română.

''Cu răbdare și multă sudoare am reușit să învingem prejudecățile, să trecem peste obstacole, tot timpul fiind acuzați că românizăm vlahii. Întotdeauna am spus acelor spirite antiromânești că noi aici suntem acasă, că respectăm statul care ne-a adoptat, administrația lui, și că nu facem altceva decât să ne cinstim strămoșii și limba noastră frumoasă — limba română', a subliniat părintele Boian.

El a arătat că prezența a câtorva sute de români, din România, Serbia, Bulgaria, Ungaria și Suedia, la sfințirea bisericii din Negotin arată faptul că, în pofida vicisitudinilor istoriei care i-au separat cândva, românii sunt uniți, ceea ce a făcut posibilă reactivarea a peste zece parohii ortodoxe românești, din cele 87 existente în 1833, când au fost 'naționalizate' și au intrat în inventarul Bisericii Ortodoxe Sârbe.

''La această mare sărbătoare a noastră au participat preoți din județele Mehedinți, Caraș-Severin, și Arad. De asemenea, de la Episcopia Dacia Felix din Voivodina a venit un sobor de preoți să slujească alături de noi Sfânta Liturghie și să se bucure de izbânda noastră', a mai declarat părintele Boian Alexandrovici.

Prezent la Negotin, în incinta Protopopiatului ,,Dacia Ripensis' unde este amplasată biserica sfințită, ambasadorul României la Belgrad, Daniel Banu, a arătat că 'românii din Serbia nu sunt singuri, ei continuu vor fi sprijiniți de autoritățile române în demersul lor de a-și conserva identitatea și limba, limba română, și de a-și valoriza cultura și spiritualitatea românească''.
 
''Limba română este emblema identitară a românilor din Republica Serbia, indiferent cum își zic ei, sau îi numesc alții. Ei sunt români și, vorba lui Mihai Eminescu, și punctum!'', a afirmat ambasadorul Daniel Banu.

În același cadru, secretarul de stat din Ministerul Cultelor, Victor Opaschi, a apreciat că ''etnicii români din Timoc sunt niște eroi, întrucât ei și-au păstrat ființa și limba''. 

''Guvernul României are obligații față de dumneavoastră, românii din afara granițelor. Noi nu vă facem favoruri, ci ne achităm de datoria de a vă proteja drepturile, bineînțeles în măsura în care avem posibilitatea de a vă cunoaște prioritățile'', a subliniat Victor Opaschi.

Pentru sprijinul acordat în susținerea și promovarea proiectelor care au vizat construcția mai multor așezăminte de cult în Serbia, părintele protopop Boian Alexandrovici i-a dăruit secretarului de stat Victor Opaschi o icoană reprezentându-l pe sfântul mucenic Ioan Valahul.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”