Amanta lui Gogu Rădulescu , Adrian Păunescu si mulți alții apoi fostă poeta comunista cea cu "Vibratoarele" de nu știu ce mina este o femeie lipsită de caracter. ACum este normal sa plătească tot ce a primit de la secu de la tot ce vreți voi ajutând USr-eul si alții. Este femeia care a vizitat tot ce se putea vizita pe acest pămînt .O smiorcăită ce scria pe al Europa Libera lăsată de secu pentru a arată nemulțumirea populară cind ea era parte din sistem.
AM sa radau un articol colosal despre Ana Blandiana si Dinescu. Merita citit
Adevarul despre impostorii Ana Blandiana si Mircea Dinescu
NOIEMBRIE 3, 2006 SITĂ DEASĂ21 COMENTARII
Link: http://www.ziarultricolorul.ro/dosarele_tricolorul.html?aid=3948&pagina=1
8 Votes
În 1990, cînd a-i ataca pe asa-zisii disidenti Ana Blandiana, Andrei Plesu, Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu si altii trecea drept un act de sinucidere, vocea limpede si taioasa a poetei Florica Mitroi i-a acuzat de a fi fost clientii de serviciu ai regimului comunist, falsi disidenti, fara autoritatea morala pe care o presupune disidenta. Ajuns presedinte al Uniunii Scriitorilor, Mircea Dinescu si-a luat huliganic revansa, luînd-o la bataie pe incomoda poeta, în chiar anticamera biroului sau de la Uniunea Scriitorilor. Acum, cînd mai toti asa-zisii disidenti îsi dau arama pe fata ca profitori ai revolutiei si instrumente ale Securitatii comuniste, facem un act de dreptate postum, pentru poeta Florica Mitroi, retiparindu-i depozitia. Reproducem, în parte, articolul din 1990 al poetei.
Cine sînteti dumneavoastra, domnilor scriitori disidenti români?
Cazul cel mai dibaci de mimare a disidentei în umbra suferintelor Doinei Cornea îl reprezinta poeta mediocra Ana Blandiana (A.B. mimînd acum disidenta dupa ce a supt cea mai grasa tîta de la comunisti). Si-a început „opera” de poeta buna pentru muzica usoara cu o carte intitulata semnificativ (dar în stilul ei ascuns): „Persoana întîia plural” (Adica: noi, utecistii!). Are în acest volum un poem despre activitatea utecista, care se termina astfel: „Tîram tacuti pisica moarta a cetii” (Ana Blandiana are obsesia pisicii în politica – vezi motanul Arpagic – adica: totul cît mai acoperit). Nu numai ca volumul contine în titlu o grava greseala de gramatica, pentru care alta poeta ar fi fost declarata rapid… analfabeta. Dar rasfatatei regimului comunist i se iarta… scaparea, i se ignora chiar (citeste acopera). Nu numai ca pe vremea cînd traia raposatul George Ivascu, protectorul ei oficial (comunist, bineînteles), celelalte poete nu aveau pur si simplu acces la „România literara”, revista care era mosia Anei Blandiana si a sotului ei legitim Romulus Rusan. Nu numai ca sotul ei legitim Romulus Rusan a publicat interviuri cu munca de partid în care descria înflacarat pîna si ce culoare aveau ochii activistului de partid cînd batea vîntul. Nu numai ca Ana Blandiana a fost atît de „cuminte” pentru regimul comunist încît a putut sa plece peste granita de cîte ori a vrut sa-si faca legaturi utile în strainatate, unde juca (verbal, iar nu scris) rolul „revoltatei”… Dar iata ca Anei Blandiana i se nazare (în apropierea caderii monstrului) si rolul de disidenta într-o lume monstruoasa în care poete exceptionale ca Angela Marinescu si Ioana Malamen, pîna la 45-47 de ani au fost arestate pur si simplu dupa granitele României socialiste. A.M. a reusit sa plece o singura data la Paris cu putin timp înainte de caderea lui Ceausescu, iar Iolanda Malamen n-a trecut niciodata granitele României. Idem sotul Iolandei Malamen – Mihai Elin -, poet român exceptional si intelectual de mare finete. Ana Blandiana, fetita cuminte, model, frumusica si care nu punea probleme tovarasilor de la CC, se întorcea din strainatate si scria fara jena impresii fugare din lumea libera. Bineînteles nu politice si nu ca sa trezeasca poporul la realitate. Si iata ca Ana Blandiana îsi începe „disidenta”. Cu vreo scrisoare la „Europa Libera” în care sa-l demaste pe tiran? Nu. Remarcati ca A.B. n-a scris niciodata o scrisoare contra regimului Ceausescu si n-a dat niciodata nicaieri un interviu în acest sens. Dar cumse manifesta atunci disidenta sa? Iata cum: prin poeme deosebit de voalate, poeme care nu l-au suparat cu nimic pe tiran, dovada ca nu s-a luat niciodata nici o masura contra ei, s-avem si noi falitii nostri, nu? (citeste disidenti!). Despre aceste poeme voalate, cineva anunta ca sînt protestatare si lovesc direct în Ceausescu. De altfel, daca n-ar fi fost trîmbitate sus si tare ca poeme protestatare, nimeni n-ar fi observat nimic deosebit la aceste poeme – fiindca nu era nimic de observat. Singurul poem vag protestatar este un poem aparut într-o revista studenteasca din România despre „baietii de pe Calea Victoriei”. Adica o mica „sopîrla” despre servitorii Securitatii care pazeau trotuarul la trecerea lui Ceausescu, sopîrla turnata în urechile obosite ale românilor, care la ora aceea nu mai deosebeau binele de rau, ceea ce e important si grav de micile mîrîituri ale javrelor care musca în joaca mîna care le-a hranit. Exact cum la Uniunea Scriitorilor, daca treaba nu mergea bine, eu, Florica Mitroi, care am fost clovnul tragic al Uniunii Scriitorilor din România, în loc sa-l bestelesc pe Dumitru Radu Popescu, presedintele USR, cum am facut-o de-atîtea ori, m-apucam sa-l demasc pe nea Udriste, portarul, ca nu merg treburile bine la U.S. – cam asa si cu demascarea „baietilor” respectivi din poemul Anei Blandiana. Nu numai atît: cînd a fost dat afara redactorul de la revista studenteasca pentru publicarea acestui poem, A.B. n-a protestat public, ca „o doamna disidenta” ce era, ci a tacut chitic, ba înca au fost trimisi grabnic alti batrîni protectori (Geo Bogza, Gogu Radulescu) la Nicusor Ceausescu – pentru iertaciune. Si înca un poem, tot în revista studenteasca respectiva, în care A.B. afirma ca Poporul român este un poem vegetal. Las’ ca ideea e prost furata de la altul, dar nici un intelectual serios nu afirma asa ceva despre propriul popor. Dovada: Poporul Român, Puterea si Maretia sa. A urmat, în apropierea caderii monstrului, marele poem politic despre Motanul Arpagic (O vedeta de pe strada mea). Cititi, va rog, Motanul Arpagic! Este un poem pentru copii, trivial prin lipsa lui de traire poetica (mai toate poemele A.B. sînt astfel), a aparut în România cînd functiona monstruoasa cenzura ceausista si… nu contine nici un mesaj politic, nici o aluzie la Ceausescu. Poemul, lipsit de valoare artistica si de mesaj politic, trateaza despre un motan care e vedeta rasfatata a strazii si primeste scrisori de la admiratori si atunci… masinile se opresc în loc (cînd i se dau scrisorile, adica!). Acesta este mesajul politic, protestul „marginalizator”. Cu ce? Dar cea mai crîncena dovada a „marginalizarii” neînfricatei „disidente” de catre regimul ceausist este aparitia în 1989 a operelor sale în colectia B.P.T. Deci, în timp ce „Europa Libera” si toti oamenii de bine se cutremurau de persecutiile îndurate de catre „disidenta” Ana Blandiana (de „marginalizarea”, ridicarea dreptului la semnatura etc.), la Bucuresti aparea pe tacute în B.P.T. „interzisa” sa opera (Bucuresti, 1989). Dupa revolutie A.B. apare în FSN. Îsi da demisia imediat dupa demisia martirei Doina Cornea. Dar de ce nu a protestat A.B. din prima clipa? N-a vazut cu cine sta cot la cot? Si nici în acest moment nu protesteaza vehement, ci în stilul ei ascuns, protest moale, care nu supara pe nimeni, protest pe care lumea libera, radio, presa îl amplifica apoi ca pe Motanul Arpagic deoarece A.B. are prieteni pe care la rîndul ei i-a sustinut si scos din tara la libertate. Si chiar de-ar protesta vehement acum, cînd raul s-a produs cu acordul tacit al acestor persoane duplicitare care nu din naivitate au lasat guvernul provizoriu sa se înfiga în frunte – e tîrziu! Scriitorii respectivi (A.D.M. A.B., M.D.) nici mesaj suficient n-au si nu au avut, le-a si convenit situatia si au tacut; nu pentru popor au declansat ei slaba lor disidenta, ci pentru ei însisi, pentru a-si ridica statuie. Numai ca statuia e de carton si la prima intemperie si la primul foc se naruie. E suficient sa vrei sa vezi adevarul. O scriitoare care ar fi fost în FSN pentru popor, si nu pentru ea însasi, n-ar fi acceptat nici o secunda sa stea cot la cot cu Silviu Brucan, Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, ar fi apelat imediat la popor, ar fi protestat imediat prin presa din lumea libera – doar prin poemul „incendiar” Motanul Arpagic si-a facut un nume de eroina-disidenta-marginalizata. De cine, cînd, cum si unde – nu se precizeaza. Deci, în umbra suferintelor Doinei Cornea va jucati de-a disidenta dupa ce ati supt cea mai grasa tîta de la comunisti, doamna Ana Blandiana!
Mircea Dinescu – actualul presedinte al USR. Pe plan valoric, ca scriitor, Mircea Dinescu îi depaseste net pe ceilalti doi (A.D.M. si A.B.), i s-a citit la „Europa Libera” interviul acordat ziarului „Libération”, interviu realmente protestatar (înainte de caderea lui Ceausescu). Membru al FSN, M.D. n-a protestat cînd a vazut trioul Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, deoarece si Mircea Dinescu se uita cu speranta catre Gorbaciov ca si Ion Iliescu. Doamna Doina Cornea a fost o martira, dar ca politiciana s-a dovedit a fi o naiva. Faptul ca a acceptat o singura clipa sa ia loc în FSN, alaturi de Ion Iliescu, Petre Roman si Silviu Brucan, o dovedeste cu prisosinta. Dar Mircea Dinescu? El nu este un naiv. Ce-a sperat? I-a convenit situatia, indicatiile rusesti de care asculta! Se stie ca M.D. este bine vazut la Moscova. De aceea este si cel mai periculos dintre cei trei, întrucît în ultima instanta este capabil de compromisuri grave. În interviul citit la „Europa Libera” înainte de caderea lui Ceausescu, Mircea Dinescu îi acorda clar credit lui Gorbaciov, cînd se stie ca rusii niciodata nu au prezentat o garantie a legii morale în politica. Deci, de acolo, din rasarit, îi vin lui M.D. indicatiile, nu? Indicatii de a lasa poporul pe mîna unor banditi si teroristi, ceausisti, stalinisti, securisti si gorbaciovisti. Acesti scriitori duplicitari au avut posibilitatea sa acapareze disidenta cu concursul unor persoane duplicitare din lumea libera! O singura întrebare înca: M.D. nu are studii superioare si întrucît nu mai functioneaza la scriitorii români de cîtiva ani buni legea derogarii de studii ca membru titular al USR, M.D., nefiind capabil sa reuseasca la o facultate (sau poate neinteresîndu-l aceasta), a facut în ultimii aproximativ doi ani scoala de partid „Stefan Gheorghiu”…
Întrebare: s-a pus din nou în vigoare legea derogarii de studii sau Mircea Dinescu functioneaza ca presedinte al U.S. României libere pe baza dezgustatoarei diplome a scolii de partid „Stefan Gheorghiu”
„Nostradamus”, an I, nr. 1, 1990)
Atena, februarie 1990
Florica Mitroi i-a vazut pe cei doi trepadusi asa cum erau: poeta Ana Blandiana – o escroaca sentimentala, amatoare de diverse chilipiruri oferite de puterea comunista, poetul Mircea Dinescu – un huligan manevrat de Securitatea româna si de Serviciile straine.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
AM sa radau un articol colosal despre Ana Blandiana si Dinescu. Merita citit
Adevarul despre impostorii Ana Blandiana si Mircea Dinescu
NOIEMBRIE 3, 2006 SITĂ DEASĂ21 COMENTARII
Link: http://www.ziarultricolorul.ro/dosarele_tricolorul.html?aid=3948&pagina=1
8 Votes
În 1990, cînd a-i ataca pe asa-zisii disidenti Ana Blandiana, Andrei Plesu, Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu si altii trecea drept un act de sinucidere, vocea limpede si taioasa a poetei Florica Mitroi i-a acuzat de a fi fost clientii de serviciu ai regimului comunist, falsi disidenti, fara autoritatea morala pe care o presupune disidenta. Ajuns presedinte al Uniunii Scriitorilor, Mircea Dinescu si-a luat huliganic revansa, luînd-o la bataie pe incomoda poeta, în chiar anticamera biroului sau de la Uniunea Scriitorilor. Acum, cînd mai toti asa-zisii disidenti îsi dau arama pe fata ca profitori ai revolutiei si instrumente ale Securitatii comuniste, facem un act de dreptate postum, pentru poeta Florica Mitroi, retiparindu-i depozitia. Reproducem, în parte, articolul din 1990 al poetei.
Cine sînteti dumneavoastra, domnilor scriitori disidenti români?
Cazul cel mai dibaci de mimare a disidentei în umbra suferintelor Doinei Cornea îl reprezinta poeta mediocra Ana Blandiana (A.B. mimînd acum disidenta dupa ce a supt cea mai grasa tîta de la comunisti). Si-a început „opera” de poeta buna pentru muzica usoara cu o carte intitulata semnificativ (dar în stilul ei ascuns): „Persoana întîia plural” (Adica: noi, utecistii!). Are în acest volum un poem despre activitatea utecista, care se termina astfel: „Tîram tacuti pisica moarta a cetii” (Ana Blandiana are obsesia pisicii în politica – vezi motanul Arpagic – adica: totul cît mai acoperit). Nu numai ca volumul contine în titlu o grava greseala de gramatica, pentru care alta poeta ar fi fost declarata rapid… analfabeta. Dar rasfatatei regimului comunist i se iarta… scaparea, i se ignora chiar (citeste acopera). Nu numai ca pe vremea cînd traia raposatul George Ivascu, protectorul ei oficial (comunist, bineînteles), celelalte poete nu aveau pur si simplu acces la „România literara”, revista care era mosia Anei Blandiana si a sotului ei legitim Romulus Rusan. Nu numai ca sotul ei legitim Romulus Rusan a publicat interviuri cu munca de partid în care descria înflacarat pîna si ce culoare aveau ochii activistului de partid cînd batea vîntul. Nu numai ca Ana Blandiana a fost atît de „cuminte” pentru regimul comunist încît a putut sa plece peste granita de cîte ori a vrut sa-si faca legaturi utile în strainatate, unde juca (verbal, iar nu scris) rolul „revoltatei”… Dar iata ca Anei Blandiana i se nazare (în apropierea caderii monstrului) si rolul de disidenta într-o lume monstruoasa în care poete exceptionale ca Angela Marinescu si Ioana Malamen, pîna la 45-47 de ani au fost arestate pur si simplu dupa granitele României socialiste. A.M. a reusit sa plece o singura data la Paris cu putin timp înainte de caderea lui Ceausescu, iar Iolanda Malamen n-a trecut niciodata granitele României. Idem sotul Iolandei Malamen – Mihai Elin -, poet român exceptional si intelectual de mare finete. Ana Blandiana, fetita cuminte, model, frumusica si care nu punea probleme tovarasilor de la CC, se întorcea din strainatate si scria fara jena impresii fugare din lumea libera. Bineînteles nu politice si nu ca sa trezeasca poporul la realitate. Si iata ca Ana Blandiana îsi începe „disidenta”. Cu vreo scrisoare la „Europa Libera” în care sa-l demaste pe tiran? Nu. Remarcati ca A.B. n-a scris niciodata o scrisoare contra regimului Ceausescu si n-a dat niciodata nicaieri un interviu în acest sens. Dar cumse manifesta atunci disidenta sa? Iata cum: prin poeme deosebit de voalate, poeme care nu l-au suparat cu nimic pe tiran, dovada ca nu s-a luat niciodata nici o masura contra ei, s-avem si noi falitii nostri, nu? (citeste disidenti!). Despre aceste poeme voalate, cineva anunta ca sînt protestatare si lovesc direct în Ceausescu. De altfel, daca n-ar fi fost trîmbitate sus si tare ca poeme protestatare, nimeni n-ar fi observat nimic deosebit la aceste poeme – fiindca nu era nimic de observat. Singurul poem vag protestatar este un poem aparut într-o revista studenteasca din România despre „baietii de pe Calea Victoriei”. Adica o mica „sopîrla” despre servitorii Securitatii care pazeau trotuarul la trecerea lui Ceausescu, sopîrla turnata în urechile obosite ale românilor, care la ora aceea nu mai deosebeau binele de rau, ceea ce e important si grav de micile mîrîituri ale javrelor care musca în joaca mîna care le-a hranit. Exact cum la Uniunea Scriitorilor, daca treaba nu mergea bine, eu, Florica Mitroi, care am fost clovnul tragic al Uniunii Scriitorilor din România, în loc sa-l bestelesc pe Dumitru Radu Popescu, presedintele USR, cum am facut-o de-atîtea ori, m-apucam sa-l demasc pe nea Udriste, portarul, ca nu merg treburile bine la U.S. – cam asa si cu demascarea „baietilor” respectivi din poemul Anei Blandiana. Nu numai atît: cînd a fost dat afara redactorul de la revista studenteasca pentru publicarea acestui poem, A.B. n-a protestat public, ca „o doamna disidenta” ce era, ci a tacut chitic, ba înca au fost trimisi grabnic alti batrîni protectori (Geo Bogza, Gogu Radulescu) la Nicusor Ceausescu – pentru iertaciune. Si înca un poem, tot în revista studenteasca respectiva, în care A.B. afirma ca Poporul român este un poem vegetal. Las’ ca ideea e prost furata de la altul, dar nici un intelectual serios nu afirma asa ceva despre propriul popor. Dovada: Poporul Român, Puterea si Maretia sa. A urmat, în apropierea caderii monstrului, marele poem politic despre Motanul Arpagic (O vedeta de pe strada mea). Cititi, va rog, Motanul Arpagic! Este un poem pentru copii, trivial prin lipsa lui de traire poetica (mai toate poemele A.B. sînt astfel), a aparut în România cînd functiona monstruoasa cenzura ceausista si… nu contine nici un mesaj politic, nici o aluzie la Ceausescu. Poemul, lipsit de valoare artistica si de mesaj politic, trateaza despre un motan care e vedeta rasfatata a strazii si primeste scrisori de la admiratori si atunci… masinile se opresc în loc (cînd i se dau scrisorile, adica!). Acesta este mesajul politic, protestul „marginalizator”. Cu ce? Dar cea mai crîncena dovada a „marginalizarii” neînfricatei „disidente” de catre regimul ceausist este aparitia în 1989 a operelor sale în colectia B.P.T. Deci, în timp ce „Europa Libera” si toti oamenii de bine se cutremurau de persecutiile îndurate de catre „disidenta” Ana Blandiana (de „marginalizarea”, ridicarea dreptului la semnatura etc.), la Bucuresti aparea pe tacute în B.P.T. „interzisa” sa opera (Bucuresti, 1989). Dupa revolutie A.B. apare în FSN. Îsi da demisia imediat dupa demisia martirei Doina Cornea. Dar de ce nu a protestat A.B. din prima clipa? N-a vazut cu cine sta cot la cot? Si nici în acest moment nu protesteaza vehement, ci în stilul ei ascuns, protest moale, care nu supara pe nimeni, protest pe care lumea libera, radio, presa îl amplifica apoi ca pe Motanul Arpagic deoarece A.B. are prieteni pe care la rîndul ei i-a sustinut si scos din tara la libertate. Si chiar de-ar protesta vehement acum, cînd raul s-a produs cu acordul tacit al acestor persoane duplicitare care nu din naivitate au lasat guvernul provizoriu sa se înfiga în frunte – e tîrziu! Scriitorii respectivi (A.D.M. A.B., M.D.) nici mesaj suficient n-au si nu au avut, le-a si convenit situatia si au tacut; nu pentru popor au declansat ei slaba lor disidenta, ci pentru ei însisi, pentru a-si ridica statuie. Numai ca statuia e de carton si la prima intemperie si la primul foc se naruie. E suficient sa vrei sa vezi adevarul. O scriitoare care ar fi fost în FSN pentru popor, si nu pentru ea însasi, n-ar fi acceptat nici o secunda sa stea cot la cot cu Silviu Brucan, Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, ar fi apelat imediat la popor, ar fi protestat imediat prin presa din lumea libera – doar prin poemul „incendiar” Motanul Arpagic si-a facut un nume de eroina-disidenta-marginalizata. De cine, cînd, cum si unde – nu se precizeaza. Deci, în umbra suferintelor Doinei Cornea va jucati de-a disidenta dupa ce ati supt cea mai grasa tîta de la comunisti, doamna Ana Blandiana!
Mircea Dinescu – actualul presedinte al USR. Pe plan valoric, ca scriitor, Mircea Dinescu îi depaseste net pe ceilalti doi (A.D.M. si A.B.), i s-a citit la „Europa Libera” interviul acordat ziarului „Libération”, interviu realmente protestatar (înainte de caderea lui Ceausescu). Membru al FSN, M.D. n-a protestat cînd a vazut trioul Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, deoarece si Mircea Dinescu se uita cu speranta catre Gorbaciov ca si Ion Iliescu. Doamna Doina Cornea a fost o martira, dar ca politiciana s-a dovedit a fi o naiva. Faptul ca a acceptat o singura clipa sa ia loc în FSN, alaturi de Ion Iliescu, Petre Roman si Silviu Brucan, o dovedeste cu prisosinta. Dar Mircea Dinescu? El nu este un naiv. Ce-a sperat? I-a convenit situatia, indicatiile rusesti de care asculta! Se stie ca M.D. este bine vazut la Moscova. De aceea este si cel mai periculos dintre cei trei, întrucît în ultima instanta este capabil de compromisuri grave. În interviul citit la „Europa Libera” înainte de caderea lui Ceausescu, Mircea Dinescu îi acorda clar credit lui Gorbaciov, cînd se stie ca rusii niciodata nu au prezentat o garantie a legii morale în politica. Deci, de acolo, din rasarit, îi vin lui M.D. indicatiile, nu? Indicatii de a lasa poporul pe mîna unor banditi si teroristi, ceausisti, stalinisti, securisti si gorbaciovisti. Acesti scriitori duplicitari au avut posibilitatea sa acapareze disidenta cu concursul unor persoane duplicitare din lumea libera! O singura întrebare înca: M.D. nu are studii superioare si întrucît nu mai functioneaza la scriitorii români de cîtiva ani buni legea derogarii de studii ca membru titular al USR, M.D., nefiind capabil sa reuseasca la o facultate (sau poate neinteresîndu-l aceasta), a facut în ultimii aproximativ doi ani scoala de partid „Stefan Gheorghiu”…
Întrebare: s-a pus din nou în vigoare legea derogarii de studii sau Mircea Dinescu functioneaza ca presedinte al U.S. României libere pe baza dezgustatoarei diplome a scolii de partid „Stefan Gheorghiu”
„Nostradamus”, an I, nr. 1, 1990)
Atena, februarie 1990
Florica Mitroi i-a vazut pe cei doi trepadusi asa cum erau: poeta Ana Blandiana – o escroaca sentimentala, amatoare de diverse chilipiruri oferite de puterea comunista, poetul Mircea Dinescu – un huligan manevrat de Securitatea româna si de Serviciile straine.
Ma uit la Blandiana si o vad pe Oana Pellea ceva mai incolo, ca intelectuala atasata 'valorilor' neamului.