Președintele Sindicatului Solidaritatea, despre efectul devastator al închiderii termocentralelor: României îi lipsește 1.500 de MW. Dacă va fi pană generală de curent la noi, va afecta și țările cu care suntem cuplați energetic

De Cătălin Vușcan  /  

Foto: Glasul Hunedoarei/ Cristian Iștoc

Foto: Glasul Hunedoarei/ Cristian Iștoc

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Sindicatului Solidaritatea, Cristian Iștoc, a atras atenția că riscurile unui colaps energetic sunt uriașe, întrucât, datorită închiderii termocentralelor, România rămâne fără 1.500 MW pentru perioada sezonului rece, ceea ce ar putea provoca un colaps al sistemului energetic, poitrivit ziarului Național.

”La Termocentrala Mintia, dacă vine înghețul și nu se introduce un arzător de gaz măcar în două-trei cazane, ca să încălzești toată platforma, practic distrugi toate instalațiile, pentru că au apă în ele. Nu poți goli complet conductele și, dacă îngheață, se sparg, se fac sită și nu mai ai ce să faci cu ele. Până acum nu s-a făcut nimic pentru conservarea instalațiilor, nici măcar nu au rotit agregatele mari, turbinele, ventilatoarele de gaz, de aer, așa cum ar trebui. Costul conservării este mai mare decât dacă s-ar funcționa la minim tehnic, ca să nu mai spun că dacă ar funcționa acum, la ce prețuri sunt pe MW, ar fi pe profit. Noi, ca sindicat, am făcut o acțiune în instanță prin care sesizăm că nu se face conservarea termocentralei conform Ordinului ANRE din 2008. Riscăm să pierdem definitiv aceste capacități și să facem ceva de la zero nu se știe cât durează. Construcția Termocentralei de la Iernut a început în 2013 și nici acum nu este gata.

În momentul în care renunți la capacități mari de producție trebuie să notifici Transelectrica, iar aceasta trebuie să găsească înlocuitori și după aceea îți dă undă verde să renunți la capacitățile alea. Noi încă apărem în hârtii cu capacități de 1.200 de MW la Mintia.

Păi la iarnă, când o să fie minus 20 de grade Celsius, Petrobrazi, cu 800 de MW, o să iasă din sistem, pentru că nu poate asigura gazul, că scade presiunea la temperaturi sub minus 15 grade. Și atunci, pe lângă cei 2.600 MW pe care îi importăm, mai punem 800 de MW și avem deja un deficit de 400 MW, pe care nu-l mai poți acoperi. Până la urmă, trebuie să faci scenariul de stres al sistemului, trebuie să fii pregătit pentru ce este mai rău. Transelectrica a publicat un studiu despre adecvanța sistemului și acolo arată regiunile care au minus de putere, în care intră și zona de Vest a țării. Trebuie să încarce foarte mult lacurile de acumulare, ceea ce înseamnă să nu mai producă pe hidro în perioada asta.

Mintia o ții oprită, Gorjul îl ții oprit, la temperaturi scăzute iese gazul din sistem, eolienele nu merg pe ger, fotovoltaicele nu merg și, dacă nu ai nici rezervă în lacuri, o să ai o problemă. Atunci când consumul va crește brusc către 10.000 MW și tu nu vii cu energie, se intră în regim de avarie cu sistemul și se decuplează. Dacă nu reușești să decuplezi tu mai repede consumatorii mari, sistemul se decuplează și atunci apare pana generală de curent. Dacă reușești să-l insularizezi și să pice numai 6 sau 10 județe, ca să nu-ți pice tot, poți să-ți revii în câteva ore. Dacă pică tot este foarte greu, îți ia o zi sau două ca să repornești tot. Culmea este că, dacă va fi pană generală de curent la noi, va afecta și țările cu care suntem cuplați energetic, Ungaria, Serbia, Slovacia și Cehia”, a declarat Cristian Iștoc.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Rusi 03.11.2021 15:15
    De acest dezastru sunt vinovate guvernele Orban ,Citu si seful lor Johannis.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO