
Conferința de presă a președintelui anunțată azi, 5 iulie, pe nepusă masă, a sfîrșit prin a fi un moment fără precedent nu doar din cariera sa de președinte ci, foarte probabil, inclusiv din cea de primar. Pentru prima dată Iohannis a fost mitraliat cu întrebări complicate, pentru prima dată a acceptat ca ziariștii să polemizeze cu el, pentru prima dată i s-au aruncat acuzații în față, a fost pus la punct. Nu știm ce s-a întîmplat, ce motive au dus la această ieșire la rampă, dar anumite elemente ar putea creiona o ipoteză fierbinte: pentru Iohannis, perioada de huzur politic se apropie de final.
Pretextul conferinței a fost cusut cu ață albă: cîteva vorbe despre succesele politicii externe ale României ultimelor săptămîni apoi, gata, hai cu întrebările!
În ceea ce ar putea fi cea mai lungă conferință din mandatele sale, peste o oră, Iohannis a renunțat în premieră la regula jignitoare a unicei întrebări, de parcă s-ar grăbi mereu la ceva epocal. A fost mai zîmbitor ca oricînd, dar și mai binevoitor față de presă. În alte vremuri, răspunsurile lui Iohannis trimiteau cu gîndul la aruncătorii de cuțite de la circ. Acum, a vorbit cu precauții ieșite din comun, de-a dreptul blînd în voce. Timp de peste o oră, nu a trîntit paltonul.
Pentru prima dată, am văzut ziariști polemizînd cu președintele, nemulțumiți de răspunsuri, iar președintele acceptînd asta. Cel mai grav, însă, e prima conferință în care Iohannis e taxat de un ziarist pe un subiect, indiferent care: ”Cum este posibil, cum v-ați permis, ca Președinte al statului, să amenințați, să identificați sursele unei publicații și să le amenințați?” (Cristian Pantazi – G4Media). A suportat inclusiv reproșul că nu excelează la conferințe de presă și la interviuri. Ori ironia legată de ”elefantul din încăpere”, parafraza după expresia sa celebră de odinioară.
Cîteva minute mai tîrziu o altă contră, ceva mai soft, de la alt ziarist, pe tema avatarurilor ziaristei Emilia Șercan: ”Cum credeți că este posibil să pățească un jurnalist așa ceva într-o țară a UE. Și vă întreb asta pentru că nu v-ați pronunțat pe acest subiect și chestiunea asta are loc în timpul mandatului dumneavoastră”.
Și Iohannis s-a ținut tare și a dat răspunsuri.
În general subțirele, dar le-a dat.
Ca niciodată, cei mai mulți ziariști nu au mai venit cu întrebări comode, tip ridicare la fileu, servite din redacții aservite, fie-ne îngăduit jocul de cuvinte și, probabil, atent verificate de Cotroceni în prealabil.
Iohannis a fost abordat azi pe tema mușamalizării plagiatului lui Ciucă, a legilor siguranței, a prezumtivei plecări la NATO, a crizei energetice ori alimentare, a exploziei prețurilor, a băltirii ”României educate”, a scăderii încrederii românilor în democrație, toate teme grele.
Multe dintre teme chiar au fost clarificate și e important că s-a întîmplat asta.
Despre modificarea Constituției, indiferent de formă, președintele a spus că nu o vede înainte de 2024. Subiect public închis.
A spus clar că e pentru păstrarea cotei unice și împotriva taxei de solidaritate.
A asigurat că nu se ia în calcul intrarea într-un procedeu de austeritate.
Și-a manifestat satisfacția și sprijinul pentru guvernul Ciucă: ”pot să spun că și-au făcut treaba bine, s-au implicat și au rezolvat multe probleme”.
A devenit chiar ”uman” recunoscînd: ”Insatisfacția pe care o simțim cu toții vine din criza generată de COVID, criza generată de războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei și de crizele care au izvorât de acolo: criza energetică, inflația și așa mai departe. Este evident că toată lumea, și noi, ne simțim mai nesiguri în acest mediu foarte volatil”.
A dat asigurări că legea avertizorilor de integritate va fi corectată, inclusiv prin implicarea sa.
A indicat cam ce parcurs ar putea avea scandalul plagiatului premierului: ”Câteodată durează luni sau ani până când într-o speță avem claritate și avem toate răspunsurile, însă trebuie să avem răbdare ca autoritățile competente să își facă treaba. Și, dacă cineva a greșit, mie mi se pare absolut corect să fie tras la răspundere și să plătească”. Subiect închis, am spune.A dat asigurări că nu își folosește puterea pentru a inhiba media liberă. ”Dimpotrivă, îmi folosesc puterea pentru a păstra libertatea presei, și dumneavoastră știți foarte bine acest lucru”.
A spus chestii grele chiar și despre vaccin: ”Este supărător să vedem că iarăși crește un val de infectări. Se pare totuși că în această etapă, pentru aceste forme de virus, vaccinul existent nu are efectul pe care l-am sperat și pe care ni l-am dorit”. Uupss…
A recunoscut că proiectul ”România educată”: ”Se naște greu, așa este”.
Despre legile siguranței, a spus că nici măcar nu au intrat în circuitul legislativ, ceea ce înseamnă, tehnic, că va trece multă apă pe Dunăre pînă vor deveni- dacă vor deveni- realitate. Cel mai important, însă, Iohannis a luat distanță clar de legile în cauză, spunînd că nu are legătură cu inițierea lor și că nu le-a studiat. În principiu, o jignire la adresa inteligenței românilor: cum ar fi posibil ca președintele să nu se intereseze de asemenea teme imense?
A admis că președinția era la curent, dar nu și el, personal: ”Au fost colegi din Departamentul Securității Naționale, care au colaborat cu alți specialiști pe unele dintre aceste drafturi. Întrebarea a fost dacă legile au ajuns la mine și dacă le-am cenzurat. Nu le-am citit, nu le-am cenzurat”.”Cred că știți că nu Președintele elaborează legi, nici măcar nu are drept de inițiativă legislativă Președintele, așa că pot să vă spun că eu nu le-am elaborat. Mai departe, cine a lucrat pe ele o să vă spună inițiatorii, atunci când prezintă legile respective(…) Pot să vă asigur în acest moment că de mine n-o să treacă nicio lege, care conține prevederi care nu respectă principiile de bază după care vrem să funcționăm”.
Foarte important subiectul plecării la NATO.
Punctam în februarie, într-o analiză, o situație nedorită: președintele refuza să sufle o vorbă despre extrem de vehiculată teză a plecării sale într-un post la NATO. Și spuneam că e ciudat că președintele reales abia de vreun an și un pic nu dezminte public că nu are de gînd să-și bată joc de voturile a milioane de români și să abandoneze funcția în care fusese urcat.
Iată că azi, s-a lămurit treaba: ”Dacă mi s-ar face o astfel de propunere, aș evalua-o foarte serios și aș face o declarație publică”.Măcar știm, de acum, cum stăm: dacă apare ocazia, alesul poporului își ia zborul precis.
Așa cum spuneam, niciodată Iohannis nu a fost atît de atacat frontal de presă, încă pe propriul teritoriu, fiind, totuși, atît de deschis către ea.
Care ar putea fi explicația calmului și a amabilității prezidențiale, deloc naturale?
Care ar putea fi explicația faptului că ziariștii par să-și regăsit, brusc, curajul care le-a lipsit șapte ani?
Nu avem un răspuns ferm.
Dar am observat un element interesant: întrebările tăioase au venit azi de la reprezentanții acelorași organe de presă care l-au purtat triumfal pe președinte spre Cotroceni și l-au apărat cu pieptul gol în vremuri cînd alți jurnaliști îl criticau.
Acele organe de presă pe care unii răi și malițioși obișnuiau să le alinte cu ”U.M.” în față. Acele organe numite de alții ”tefeliste”.
Nu e exclus să fi asistat azi la finalul oficial al concubinajului dintre Iohannis și o importantă parte a presei și la debutul unei campanii tot mai dure împotriva sa.
Foști susținători ai președintelui, împătimiți ai naturii, ai pădurilor în special, se reorientează, cu tot cu presa din dotare, în perspectiva viitoarelor alegeri. A unui alt președinte.
A știut din timp Klaus Iohannis de la fidelii săi, Hellvig, Pahonțu etc despre atacurile care urmau să vină în conferința de azi?
A fost ”antrenat” special pentru a face față și a nu-și pierde cumpătul?
O ipoteză deloc de neglijat și care poate anunța sfîrșitul huzurului politic prezidențial, poate un pic mai devreme decît se aștepta.
Bogdan Tiberiu Iacob / InPolitics
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://trenduri.blogspot.com/2022/07/incepe-marele-jaf-european.html
(...)
"Iaca de fapt care-i socoteala. Nemții sunt rupți în cur. Și asta nu din cauza noastră, ci a lor. Și-au tăiat singuri conducta de gaz cu rușii pentru a fi solidari cu Ucraina. Treaba lor! Problema e că vine iarna și s-au trezit că n-au de unde să ia gaz. Și efectiv n-au de unde, întrucât Putin îi va lăsa în rahat pentru ca ei să-și poată duce ideologia antirusă până la capăt. E cât se poate de justificat ceea ce face Putin întrucât Rusia a băgat bani în NordStream 2, iar la finalizare nemții au spus că nu le trebuie. Ca să nu mai vorbim că le-au naționalizat filiala germană a Gazprom. Păi cum altfel te poți comporta cu un asemenea haiduc? Și ce face Germania constatând „înțelept” că iarna e frig? Ne spune nouă că trebuie să fim solidari cu ei, adică să punem totul la comun.
Ce înseamnă asta? Pe scurt, să punem la bătaie gazele noastre cu depozitele lor goale. Dar ce înseamnă „echitabil”? Stați să vedeți că abia acum începe tămbălăul. Echitabil înseamnă distribuirea după o schemă proporțională bazată pe dimensiunea populației și consumul industrial. Asta deoarece cică nu se poate face discriminarea între populație și industrie. Astfel, Germania își va asigura partea leului, Franța va fi a doua, iar România, picată la capitolul consum industrial, va fi pe undeva pe ultimele locuri, ridicată doar de numărul populației care și el va fi rectificat deoarece, nu-i așa?, se va ține cont de emigranții români din spațiul european care vor fi trecuți la țările lor de adopție. Iată cum arată jaful la care Plăvanul ne-a făcut părtași!
Ciucă, prin anunțul făcut, doar ne pregătește pentru penuria pe care o vom îndura la iarnă. V-o spun încă de pe acum: revenim la Evul Mediu. Nu vom avea nici gaz și nici curent electric. Ceea ce ați văzut pe vremea lui Ceaușescu va reveni în forță, însă sub o formă mai radicală: vom avea doar câteva ore pe zi de energie electrică și gaz, iar prețurile vor fi demente. Prin structurile guvernamentale se vorbește deschis despre un preț de 20 lei pe litrul de carburant! Totul, evident, din solidaritate. "
Papitoiul nu este presedintele unui stat suveran pentru ca acesta NU mai exista din 1991, ci e doar reprezentantul firmei private Romania, asa ca atunci cand va incepe Procesul Covidului Inexistent, va primi pedeapsa maxima pentru lejeritatea diavoleasca cu care a dispus distrugerea tarii!
Nici pana in ziua de azi eroii si politicienii care au declansat uciderea in masa a romanilor sub pretextul unei pandemii inexistente nu au prezentat lumii dovezile stiintifice ale izolarii in laborator al virusului inexistent sars-cov2 (covid) pentru simplul motiv ca nu au de unde scoate ceva ce NU exista!
Ce indruga asta acum pe la televizor e inca o batjocura la adresa natiunii noastre.
Auziti la el, respecta libertatea presei si independenta justitiei, nici sa vomiti nu-ti mai vine. Asta nu respecta niciodata pe nimeni, iar justitia si presa libera NU exista! Exista doar cativa ziaristi adevarati, in rest avem doar presa ocultei! Cat despre justitie, ea apartine firmei private Romania care bifeaza doar interesele C.F.I., ca daca i-ar fi aparat pe romani, criminalii ar fi fost deja executati pana acum!
Sa nu uitam niciodata: angajatii corporatiei Romania au comis GENOCID intre 2020-2022, iar CRIMELE NU SE PRESCRIU NICIODATA!
Asta trebuie sa discute nonstop romanii, nu sa disece pe fb balivernele criminalilor!
Klar,Herr President ?