Președintele României: „Mai bine să fiu sluga țării X decât să fiu sluga țării Y”

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Revin la replica domnului Iohannis, la acuza că ar fi sluga americanilor: "Decât al rușilor, tot e mai bine așa”.

Mă gândesc acum că în majoritatea zdrobitoare a țărilor lumii, dacă un șef de stat ar fi acuzat public că este „omul” unor cercuri de interese externe (ceea ce, în alte vremuri, se numea, simplu, clar, firesc, trădare), ar reacționa vehement.
Cred că și celebrul Quisling al Norvegiei, Ante Pavlevic al Croației, mareșalul Petain, în Franța, Gomulka în Polonia, ar fi pleznit pe ăla care i-ar fi acuzat că sunt slugile naziștilor sau sovieticilor (cazul Gomulka).
Nu că nu ar fi fost, dar e imoral și semn de maximă degradare umană, să te lauzi cu așa ceva.

Domnul președinte Iohannis nu e, din păcate, atipic pentru societatea românească.
Aici pare chiar o mândrie să fii subordonatul servil al „licuriciului”.
Vorbeam de Petain…. Mareșalul Ion Antonescu, altfel foarte agresiv cu subordonații, avea un talent aparte în a elogia pe Hitler.
Pentru „echilibru”, un om de talia lui Iuliu Maniu, nu a avut nicio dilemă morală să devină agentul Tom, al serviciilor secrete britanice, deși visa, în țară, să fie premierul României.
Despre Dej, ce să mai vorbim?
Emil Constantinescu- dacă vedeți fotografii cu el la diverse întruniri oficiale, lasă impresia omului ce riscă să fie lovit de o ejaculare în pantaloni pentru că a dat mâna cu cine știe ce lider occidental.
Traian Băsescu ne-a imortalizat viziunea sa strategică în parabola sexului oral cu licurici.

De altfel, acum mai mult ca oricând în istorie, o invitație primită de vreun politician român la ambasada puterii hegemone provoacă sentimente mai puternice decât prima dragoste. Dumnezeu mi-e martor că am uitat numărul ocaziilor în care am auzit diverși politicieni vorbind, cu un aer de preludiu erotic, despre faptul că au fost invitați sau doar, știu „pe surse”, s-a auzit de ei la ambasada marelui Licurici.

Am tot folosit metafore erotice: nu întâmplător. Pentru că vreau să subliniez nu atât faptul că România- de nevoie- e de multe ori dependentă de interesele câte unei mari puteri. Asta e parte a vieții țărilor mici, ca a noastră.

Problema este că există o voluptate a submisivității la politicienii noștri. Una care îi duce să ajungă la firescul replicii domnului Iohannis, al cărui zvâcnet al demnității nu a putut merge mai departe de: „măcar sunt sluga americanilor.”

Acest articol a apărut și pe blogul autorului.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”