Premierul și Președintele PSDLGBTQ+. Grindeanu a ieșit din ”closet”: vrea legalizarea ”căsătoriilor” homosexuale în plin post al Sfintelor Paști

De Ștefania Brândușă  /  

Noul PSD și președintele lui

Noul PSD și președintele lui

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, într-un interviu pentru G4Media, că dacă ar fi premier, după cum îi urmează rândul la rotativă, ar pune în aplicare decizia CEDO privind recunoașterea căsătoriilor între persoanele de același sex. „Pur și simplu nu știu de ce nu e pusă în aplicare în acest moment”, a declamat președintele PSD.

Într-un interviu pentru G4Media acordat chiar la începutul Postul Sfintelor Paști, Sorin Grindeanu, președintele PSD, s-a poziționat pe aceeași linie cu formațiunile de extremă stângă USR și Reper a susținut că e de acord cu cererile minorității LGBT și aplicarea deciziilor instanțelor europene, afirmând că ar pune în aplicare o hotărâre a CEDO privind recunoașterea „căsătoriilor” cuplurilor de homosexuali și lesbiene dacă ar ajunge premier.

„Nu știu de ce nu punem în aplicare”, a afirmat liderul PSD, referindu-se la o decizie CEDO veche de aproximativ șase ani, care nu este pusă în aplicare de România pentru că nu este obligatorie și încalcă suveranitatea națională.

Întrebat dacă, în eventualitatea în care ar ajunge premier, ar pune în aplicare decizia CEDO, Sorin Grindeanu a răspuns: „Da, de-aia mă miră. (…) Nu știu de ce nu e pusă în aplicare. Aș respecta legea”.

El a precizat că, din punct de vedere personal, susține respectarea drepturilor individuale.

„Dacă sunt oameni, și sunt oameni în România cu orientare sexuală de acest tip LGBT, este treaba lor și trebuie să aibă și ei drepturi așa cum au și ceilalți. Asta este punctul meu de vedere”, a afirmat Grindeanu în cadrul interviului pentru G4Media.
 
Suntem, desigur, curioși, ce păerea va avea Biserica Ortodoxă Română, mereu pusă la încercare în astfel de perioade sfinte.
 
Din punct de vedere politic, e clar că Grindeanu s-a grăbit puțin în a-și afunda partidul cât mai adânc. Este adevărat că prin budoarele politicii se afirma demult despre el că este când pe față când pe dos, dar recentele declarații l-au scos complet din „closet”, cum spun americanii.

După anunțul șefului PSD, homosexualiștii de la Accept, care i-au făcut campanie electorală și lui Nicușor Dan, au postat un mesaj pe Facebook în care jubilează.
 
„Considerăm decizia de a exprima public o poziție de susținere a unor modificări legislative care să respecte jurisprudența CEDO și CJUE din partea unui lider politic este un semnal bun. Sperăm că și alte voci să înceapă să se exprime în acest sens”, se spune în mesajul activiștilor homosexualiști de la Accept, care cer parlamentarilor să voteze propunerile de lege pentru parteneriat civil.

”Există deja în Parlament 2 proiecte de lege (Pl-x 152/2019 și Pl-x 153/2019) privind reglementarea parteneriatului civil care așteaptă să fie dezbătute și votate. Dezbaterea parlamentară ar trebui redeschisă și proiectele supuse la vor. 
 
Familiile noastre nu mai pot aștepta. Nevoia de recunoaștere și protecție este urgentă.
 
Domnule Grindeanu, noi am încetat de mult să ne mirăm că aceste hotărâri internaționale au rămas neaplicate de ani de zile. PSD, alături de alte partide parlamentare, este răspunzător de faptul că dreptul la viață de familie al persoanelor LGBTI nu este respectat.
 
Noi, la Asociația ACCEPT, ne implicăm, de peste 25 de ani, cu toate resursele, experiența și cunoștințele noastre și suntem în continuare deschiși să cooperăm cu toate partidele pentru implementarea jurisprudenței CEDO și CJUE. Adoptarea unei legislații care să asigure protecție și recunoaștere familiilor noastre nu mai suportă amânare. Din partea noastră, putem să trecem la treabă chiar de azi!
 
Este momentul ca România să-și respecte angajamentele europene și să protejeze, cu adevărat, toate familiile.
Considerăm decizia de a exprima public o poziție de susținere a unor modificări legislative care să respecte jurisprudența CEDO și CJUE din partea unui lider politic este un semnal bun. Sperăm că și alte voci să înceapă să se exprime în acest sens. A trecut prea mult timp în care politicienii au ignorat realități urgente.
 
Apel către parlamentari: Votați propunerile de lege pentru parteneriat civil!”, se mai arată în mesajul Accept:

Citiți și Marius Lazurca, un sinecurist de belea: A păstorit cununarea a doi homosexuali aruncând Mexicul și diplomația României în aer - FOTO/VIDEO

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (11)
  • o.c. 26.02.2026 20:09
    Asa cred deștepții aia care-l teleghideaza pe tembelul asta ca apără Romania, distrugand familia creștină si aducând in schimb imigranți musulmani!?
  • radu office 26.02.2026 20:14
    de fiecare data in Post se activeaza satanele...
  • Briela 26.02.2026 21:42
    După cele declarate, studiindu-i mai cu atenție mecla, n-aș băga mâna-n foc că nu ar putea fi ... și el unul dintre ei. :))
  • Marius budara 28.02.2026 22:16
    Pai nu-ti aduci aminte cind a "aparut" in politica ca l-a mingiiat Dragnea pe fund? si l-a "impins" in politica?
  • Tic 26.02.2026 22:17
    Bine Grindene, să-ți de-a Dumnezeu cât mai mulți de-ăștia în familie,să te fericească!
  • andriban 26.02.2026 22:30
    Jocul este simplu. Avem niște legi valabile pentru toți cetățenii - așa funcționează statul. Reflectă voința majorității și nu pot mulțumi 100% pe toți, nici nu are sens. Ședem și ne descurcăm p-acolo pe unde nu ne place. Unii strigă că vor căsătorie când sunt total paraleli cu ea, alții că s-au furat alegerile și s-a dat o lovitură de stat de se vede pe trei sferturi de glob și ghici? Pe cine-i consideră nulitațile astea mai nedreptățiți?
    Bașca se mai scot la înaintare că America prin Trump s-a dezvăluit ca ceea ce a fost de zeci de ani - golanul de serviciu. De la dosarele epstein încoace vestul nu mai are nici o legimitate morală și se înțelege în toată splendoarea agenda satanică pe care o promovează. America a înțeles aceasta și caută (cam în zadar) să reducă pierderile. restul cutrelor democratice încă nu s-au trezit din beție.
    Gog și magog se pregătesc să se ciocnească în orientul mijlociu...
  • IC XC NI KA 27.02.2026 00:19
    “Va ploua peste păcătoși lațuri, foc și pucioasă” Ps 10,6

    Oare de ce avertizează că va ploua?
    Ca s-o țină pe a lor .. și să plouă?
    Sau ca să-și vină în sine ..și să nu mai plouă..

    Doamne, miluiește.
  • ADRIAN George 27.02.2026 05:32
    Acest individ ramine cea mai mare vipera. A fost si prim ministru facind harcea parcea totul prin felul arogant fata de popor dar in poziția de capra fata de cei ce l-au pus

    PSD nu va pleca din alianță pentru ca nu au votanți. Vor accepta orice si vor face si mici scandaluri ca sa se zică ca sint si ei acolo. Grideanu cu Norris si alte activități prin cluburi îl recomanda ca un jeg politic care își face treaba de jigodie .

    Repet ce a spus Edvard MORROW anume ca "O POPULATIE DE OI VOR GENERA GUVERNE DE LUPI."
  • Mircea Dragan 27.02.2026 10:17
    Daca isi doreste asa ceva .....Ptr Grindeanu nu e o problema sa-i oficiem casatoria cu Bolojan. Nu e nevoie de legislatie ca ma ocup eu! Pregatesc verighete din cupru, angajez un rabin si un raspopit si-i casatorim.
  • Uwe 27.02.2026 12:30
    În cazul lui Grindeanu-Nordis, a Ciolacului, a Mucușorului , a boujeanului și a altora asemeni lor se confirmă sentența matematicianului Moisil: " O nulitate ridicată la putere,tot o nulitate rămâne!"
  • Rusi 28.02.2026 15:40
    Acest Grindeanu sa plece din Romania cu toti LGBT-istii .
  1. Cazul căderii în josnicie a MAE, care i-a abandonat fiica minoră a lui Ponta în Dubai la ordinele țicnitei Țoiu. Jurnalist: ”Mizerie umană mai urâtă ca la USR-iriști nu există” - CONCLUZIA ZILEI

  2. Dr. Robert Malone: Documente declasificate leagă programul american de arme biologice de epidemia de boală Lyme. Armata SUA și CIA au eliberat 282.800 de căpușe radioactive, cenzurând cercetările privind coinfecțiile timp de patru decenii

  3. Țoiu, o dementă care trebuie demisă! Fiica lui Ponta, dată jos din avionul care venea din Oman, la ordinul ministrei USR-iste. Șefa MAE ar fi dat ordin să nu fie îmbarcată în zborul de București

  4. Trump, interviul care zguduie scena globală: SUA vor decide viitorul Iranului, Cuba va cădea, Putin e gata de acord. Zelenski ”nu are cărțile în mână. Acum are și mai puține”

  5. Descoperirea Sfintei Cruci Cruci a Mântuitorului de către Sfanta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare

  6. AUR cere demisia ministrului de Externe Oana Țoiu. Gianina Șerban, vicepreședinte al Camerei Deputaților: "Cetățenii români nu pot fi tratați cu dispreț!"

  7. Avocatul Gheorghe Piperea: Țoiu e pasibilă de anchetă penală. Nu faci așa ceva nici celui mai mare dușman

  8. Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

  9. Europa se pregătește de ce e mai rău: Italia vrea să revină la centralele pe cărbune în cazul în care criza din Golf se agravează

  10. Vladimir Putin, la un pas să închidă robinetul de gaz pentru Europa. Va furniza doar partenerilor fideli

  1. PRIMUL DECES AL UNUI MILITAR DUPĂ VACCIN, ascuns de Gheorghiță și Cioclii de la COVID TV. Militarul profesionist avea 47 de ani și a murit a treia zi după vaccin, de infarct, la Centrul 110 Comunicații și Informatică al Forțelor Navale: 26 februarie 2021

  2. ADEVĂRATA BIOGRAFIE A AGENTULUI BOLȘEVIC MIHAI ȘORA: Documente CC al PCR, CNSAS, DSS, CIE, DIE, SIE, MAE, MEN

  3. Până la urmă, au atacat Iranul. Israelienii au lovit Teheranul. SUA susțin atacul. Iranul a început contraofensiva la adresa ”regimului sionist”: a fost lovită cea mai mare bază militară a SUA din Golful Persic. Ayatollahul Khamenei a fost ucis

  4. A fost descoperit locul exact al martirajului lui Horea și Cloșca, sfârtecați bestial în bucăți acum 241 de ani, pe 28 februarie. Se cere un monument creștin

  5. Premierul și Președintele PSDLGBTQ+. Grindeanu a ieșit din ”closet”: vrea legalizarea ”căsătoriilor” homosexuale în plin post al Sfintelor Paști

  6. Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI

  7. Ministrul Energiei s-a sucit și vine cu o veste șoc pentru români: Prețul carburantului ar putea ajunge la 10 lei/litru. Luni, Ivan spunea că sunt ”minciuni sfruntate”

  8. Rezista lui Ferrari, care îi dădea lecții de morală și de economie lui Călin Georgescu, prinsă în dosarul ”Prostituție cu vedete”. Ghislaine Maxwell de România

  9. 1 Martie: Începutul Primăverii, Mărțișorul. La Mulți Ani tuturor româncelor!

  10. A murit Roxana Dascălu, jurnalistă cu legături directe cu USAID și susținătoare a vaccinării anti-COVID

Ultima oră

10:05

Alis Popa: În ultima vreme au mai murit subit niște oameni. Persoane tinere, inclusiv copii

09:58

Zoe Dantes: Acest USR care e Ebola României

09:39

Schimbare majoră la Casa Albă. Trump a demis-o pe Kristi Noem din funcția de secretar al Securității Interne. Cine este ”războinicul MAGA” care o va înlocui

09:10

SRS: Șocul energetic care poate ajunge până la București

08:40

Trump, interviul care zguduie scena globală: SUA vor decide viitorul Iranului, Cuba va cădea, Putin e gata de acord. Zelenski ”nu are cărțile în mână. Acum are și mai puține”

00:35

Cazul căderii în josnicie a MAE, care i-a abandonat fiica minoră a lui Ponta în Dubai la ordinele țicnitei Țoiu. Jurnalist: ”Mizerie umană mai urâtă ca la USR-iriști nu există” - CONCLUZIA ZILEI

23:30

Descoperirea Sfintei Cruci Cruci a Mântuitorului de către Sfanta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare

23:00

6 martie: Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea. Aflarea Sfintei Cruci

22:00

5 martie: 116 ani de la nașterea celui de-al patrulea Patriarh al României, Iustin Moisescu, un fin diplomat și un apărător al vetrelor Ortodoxiei

21:00

Dr. Robert Malone: Documente declasificate leagă programul american de arme biologice de epidemia de boală Lyme. Armata SUA și CIA au eliberat 282.800 de căpușe radioactive, cenzurând cercetările privind coinfecțiile timp de patru decenii

20:25

Virgiliu Gheorghe: Dragostea sub Presiunea Vremurilor - Conferință la Rădăuți, vineri, 6 martie, ora 18.00

19:35

AUR cere demisia ministrului de Externe Oana Țoiu. Gianina Șerban, vicepreședinte al Camerei Deputaților: "Cetățenii români nu pot fi tratați cu dispreț!"

19:18

Vladimir Putin, la un pas să închidă robinetul de gaz pentru Europa. Va furniza doar partenerilor fideli

18:01

Avocatul Gheorghe Piperea: Țoiu e pasibilă de anchetă penală. Nu faci așa ceva nici celui mai mare dușman

17:30

Europa se pregătește de ce e mai rău: Italia vrea să revină la centralele pe cărbune în cazul în care criza din Golf se agravează