

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a fost sesizată că teza de doctorat semnată de Gabriel Oprea ar fi un plagiat.
Contactat de reporterii Ştirilor TVR, cel care l-ar fi reclamat pe Oprea, generalul Ioan Sârbu, a refuzat să facă alte comentarii.
În faţa acuzaţiilor de plagiat, premierul interimar declară că reclamaţia e semnată de o persoană care ar fi acţionat din dorinţa de răzbunare:
"Sesizarea de plagiat, ca și sesizarea depusă la ANI , precum și multe alte încercări de a-mi denigra numele, îl au ca autor pe Ioan Sîrbu. Ioan Sîrbu este cel care a fost demis de la conducerea Direcției Medicale a ministerului în timpul mandatului meu ca ministru al Apărării Naționale, pentru faptele comise în funcția pe care a deținut-o și pentru lipsa de corectitudine pe care a arătat-o față de militari., a spus Oprea.
Generalul Ioan Sârbu a trimis sesizarea la Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti.
În presă au apărut fragmente din lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, coordonată de profesorul Ion Neagu. Din cartea acestuia s-a inspirat premierul interimar. Preşedintele comisiei de etică din cadrul Universităţii anunţă că va propune membrilor acestui for să se autosesiseze.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.