

Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că, dacă legea îi permite, va renunța la protecția SPP, o decizie asemănătoare fiind luată și de liderul PSD, Liviu Dragnea, după ce a fost ales președinte al Camerei Deputaților, informează News.ro.
Întrebat dacă va renunța la protecția SPP, Sorin Grindeanu a spus că „nu este un om care caută aceste lucruri”.
„Dacă legea îmi permite și înțeleg că îmi permite, fiindcă domnul președintele Dragnea a renunțat, dorința mea e să renunț (la protecția SPP n.r.)”, a completat Sorin Grindeanu.
Întrebat în continuare când va merge la Palatul Victoria, Sorin Grindeanu a răspuns că numai după ce procedurile de învestire a noului Guvern vor fi realizate.
„La Palatul Victoria voi merge în momentul în care toate procedurile, și anume învestirea și jurământul de la Palatul Cotroceni vor fi finalizate, nu înainte”, a răspuns social-democratul.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.