SĂRBĂTOARE ÎN GIURGIU ȘI BOR
În data de 8 februarie 2026, când Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului Risipitor), Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohiei Pîslari din comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu, informează televiziunea online Cult-Cultură (VIDEO mai sus):
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică rânduită să se citească și a mulțumit Bunului și Milostivului Dumnezeu pentru cei douăzeci de ani de arhipăstorire în binecuvântatele plaiuri giurgiuvene, la această dată fiind ales de către vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist în demnitatea de Întâiul Episcop al Giurgiului.
Ierarhul a felicitat pe părintele paroh Luca Severian, consilier eparhial, pictor bisericesc, dar și profesor la Seminarul Teologic Teoctist Patriarhul din Giurgiu, dăruindu-i un frumos veșmânt pentru slujire, iar parohiei un set cu toate icoanele sfintelor canonizate de curând. La final, părintele paroh Luca Severian a mulțumit Întâistătorului nostru pentru binecuvântare și pentru daruri.
Pentru bucuria duhovnicească a credincioșilor a fost așezată spre închinare o icoană relicvar a Sfântului Serafim din Sarov, păstrată în această biserică.
La final, toți cei prezenți au primit din partea Ierarhului lor publicații de folos duhovnicesc și iconițe.
Biserica parohiei, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a fost construită în anul 1873. VIDEO TRINITAS TV


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Va doresc tot binele din lume si sa fiți iertat daca ați greșit cu știință sau far de știință.
Doamne ajuta! si La mulți ani!!!
Știri
Preasfințitul Ambrozie: Dumnezeu o să-i dea jos pe nemernicii ăștia care ne conduc! VREDNIC ESTE! PREDICA ANULUI 2021
De Alesandru Anghel
Publicat: Vineri, 14 octombrie 2022, 21:30
3 comentarii
facebook sharing buttontwitter sharing buttonwhatsapp sharing buttontelegram sharing buttonsharethis sharing button
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
ascultă articolul
PUBLICITATE
VREDNIC ESTE! ÎNTRU MULȚI ANI!
Reproducere la un an de la evenimentul memorabil:
De Sfânta Parascheva 2021, ziua când a fost uns Episcop de către Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, în 2006, PS Părinte Episcop Ambrozie al Giurgiului a rostit poate cea mai dură predică de până acum a unui Întâistătător la adresa guvernanților actuali, după cum v-am prezentat în transcrierea de aici:
Iohannis și Cîțu puși la zidul rușinii de PS Ambrozie: Oameni de nimic, fără credință, mincinoși nemernici care nu-și iubesc poporul. Când s-o clătina mulțimea, să vedeți cum cad și-și rup gâtul toți! Își bat joc de români! Bate-i Dumnezeu să-i bată!
PUBLICITATE
Având în vedere interesul cititorilor ActiveNews pentru Cuvântul Ierarhului, redăm și extrasul filmat din predica Preasfințitului Părinte Ambrozie (filmare realizată de canalul YouTube Cult Cultură):
De asemenea, vă prezentăm și o predică de anul trecut pe tema politicienilor și a crizei coronavirus (filmare realizată canalul YouTube Fundația Ortodoxă Arsenie Boca):
PUBLICITATE
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Buton donează cu PayPal
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews
Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!
Adresa de e-mail
Este gratis și poți anula oricând abonarea.
PUBLICITATE
ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews
Troparul Sfintelor Femei Românce
2027 Anul comemorativ al Patriarhilor. Patriarhia Română în imagini - din 1925 până în prezent
În centrul atenției
antisemitism inventat
117 articole
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)
PREASFINTITULUI AMBROZIE, CU ADANCA RECUNOSTINTA
Sarut mana, Preasfintite
Pentru vorbe slefuite
Pentru curaj si tarie
Te admira'o Romanie !
Sarut mana, crestin frate
Strigi lucruri adevarate
Mor Romani de foame, de frig
Se vaxxineaza cu otravuri
Doar sa mance'un covrig
Preafericitul si sinodul BOR
Pot curata neghina din ogor
Si alunga departe orice jefuitor
Orice criminal pus pe omor
Salvarea, duhul viu, jertfitor!
Vitejilor, raiul nemuritor
Ma gândesc aici la IPS Teodosie , PS Ambrozie, Pr Dan Badulescu ...
La Dr Vernon Coleman, Dr Peronne etc etc
Iata'i strălucind pe bolta binefăcătorilor umanității!
De a Vietii Carte
Ei vor avea parte!
16.10.2024 06:17
Cum sa'l uitam pe PS Ambrozie
Cum sa nu'l iubim, el, apa vie,
Rostind tare Cuvantul, cu jertfelnicie
Episcopul Român, cât o Dunare
A tipat si in plandemie
Cat un sinod, o detunare
Salvand a credinciosilor adunare
O, Preasfintite, Dunarea Ta
Sa urce in intreaga Patria mea
Sa ude Pamantul secat sufleteste
Sa vedem iarba divina cum creste !
INJECTIA FINALA
16.10.2024 06:22
INTRU MULTI ANI DUHOVNICESTI, (SI HAIDUCESTI) PREASFINTIA VOASTRA, PATRIARH AL DUNARII !
Copiii, minunea lumii
Sunt, pentru Satan, ca spinii
I'ar tăia, i'ar secera
În viață nu i'ar lăsa
Ii întunecă vederea
Copiii , aur curat
Chiar din Ceruri picurat
Un tablou divin pictat
Mișcă roata omenirii
Spre nădejdea mântuirii
Copiii, florile vieții
Seva , miezul dimineții
Îngeri iubitori, plăpânzi
Voievozi războinici, dârji
Ai eternității mânji!
La pastorala Episcopului Giurgiului
Domnul sa va dea bucurii infinite
Sanatate de inger, putere de foc
Sa piara vrajmasii pe loc
Sa traiti aparat de duhuri divine
Ca dusmanii va sunt crunte jivine
Lumina cereasca sa va'nvaluie tot
Când iudele urzesc un complot
Vrednic pilot in marea furtuna
Biserica va ofera cununa
Si Domnul sopteste usor
Te voi inalta, fiule calator !