Fotografii: Ion Pacea în atelierul său, de Clara Spitzer. Sursă: Historic.ro (stânga) și Constantin (Dinu) Pacea în același loc (dreapta), fotografie de Mihai Constantin din reportajul Artindex „O vizită în Atelierul Pacea”

Cum să furi atelierul unui pictor celebru? 

În România postcomunistă (sau neocomunistă) se fură sau se „adjudecă”, se privatizează orice. De ce nu s-ar adjudeca și atelierul unui pictor intrat în istoria artei românești și nu numai ? Atelierul lui Ion Pacea, de exemplu. Totul e să ai suficient tupeu, complici iresponsabili (presupuși „artiști contemporani”, șefi UAP), să ai instrumente de presiune (nu de șantaj !).

Fără doar și poate, marele public își amintește de un bărbat foarte chipeș care a interpretat rolul principal în filmul „Bietul Ioanide”, regizat de Dan Pița după romanele celebre ale lui G. Călinescu, „Bietul Ioanide” și „Scrinul negru”. „În Ioanide, pictorul Ion Pacea are prestanță, trage cerebral din pipă, e fotogenic și frazează cu distincție” (Tudor Caranfil). Pictorul Ion Pacea, cunoscut de toți iubitorii picturii românești, a jucat rolul arhitectului Ioanide, care i-a venit mănușă. Altfel, toți cei implicați sau doar pasionați de viața artistică a ultimei jumătăți de veac XX, de pictură știu foarte bine cine a fost Ion Pacea. I-a avut profesori pe N. Dărăscu, Camil Ressu, Jean Al. Steriadi. I-a cunoscut bine și a fost apropiat de Th. Pallady, Henri H. Catargi, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Ion Gheorghiu, Vasile Gorduz. Niște giganți. Mai ales când îi comparăm cu piticii recenți care populează azi UAP – cu deosebire carieriștii care o conduc. Despre Ion Pacea au scris, printre alții, Jacques Lassaigne, Georges Boudaille, Henri H. Catargi, Petru Comarnescu, Dan Hăulică, Anca Arghir, Ion Frunzetti, Vasile Drăguț, Pierre Cornette de Saint-Cyr și mulți alții.

Ion Pacea (n. 1924, în Munții Pindului, Grecia) a avut și doi copii, Nana și Dinu (Constantin Teodor). Nana a crescut cinci fete și a fost soția lui Zamfir Dumitrescu, pictor, fost președinte al UAP (Uniunea Artiștilor Plastici), decedat și el nu demult. Zamfir Dumitrescu era fiul unui faimos colecționar de artă interbelică. Constantin Pacea e un pictor la fel de bine cunoscut în Franța (cu cotă !), Spania, Germania, țările nordice, ca și în România, unde a absolvit Institutul de Arte Plastice din București și este membru UAP de peste 30 de ani.

După moartea marelui artist Ion Pacea, în 1999, atelierul său a fost preluat de fiul său, Constantin Pacea, cu contract, și de ginerele artistului, Zamfir Dumitrescu. Constantin Pacea lucrează în acest atelier încă din timpul vieții lui Ion Pacea și a Lucreției Pacea (născută Hagi), mama sa, la rândul ei artistă, membră UAP. Din 1990, Dinu Pacea alternează munca în atelierul din București cu cea din atelierele sale din Paris și din Spania. Serios și foarte tipicar, și-a achitat sistematic obligațiile față de UAP și, mai mult, deține toate chitanțele. Care sunt eliberate pe numele său.

Dar la UAP securismul („Miliția”) a ajuns pe culmi. De foarte multă vreme nu se mai atribuie contracte pentru atelier decât pe un an. Deci, toți deținătorii de ateliere UAP au doar contracte precare. Oricând pot fi dați afară prin hotărârea unei fantomatice „comisii” dacă nu sunt destul de cuminți, pe linie sau dacă vreun „tovarăș” artist, un „acoperit” sau chiar unul la vedere e interesat de atelier. Pentru ca, eventual, să-l transforme într-un apartament de lux pe strada Ermil Pangratti, lângă Televiziune.

După decesul lui Zamfir Dumitrescu, din februarie 2021, UAP i-a cerut văduvei acestuia, Nana Pacea Dumitrescu, evacuarea atelierului. Constantin Pacea, care lucrează în acel atelier de peste 30 de ani, a fost considerat o cantitate neglijabilă. Atelierul său adăpostește moștenirea lui Ion Pacea – artistului i se pregătește o mare retrospectivă la Palatul Regal, Muzeul Național de Artă al României –, și propria producție, pictură și desene, precum și întreaga memorie artistică și documentară a familiei Pacea. Dinu Pacea (n. 1957, la București) e un artist temeinic, dincolo de indiscutabilul său talent, lucrează zilnic în atelier. Deci și opera sa e foarte întinsă. Trebuie spus și că Florica Pacea, soția lui Dinu, e absolventă a Institutului de Arte Plastice și membră UAP. Avem deci o foarte întinsă familie de artiști, pe model renascentist.

Lumea artiștilor e mică și foarte bine informată (totul și ceva în plus), iar informația circulă. Măgăria care i se coace azi lui Dinu Pacea e cunoscută de toată lumea și sunt foarte discutați „beneficiarul” și „sforile”. Cei doi „mahări” puși în piața publică de colegii lor sunt actualul președinte al UAP (pare-se că a depășit, cu ajutorul Covidului, două mandate), Petru Lucaci, și Dan Călin Corneliu, actualul director al Muzeului de Artă Contemporană, „beneficiarul”, despre care toată lumea șoptește, speriată, că e foarte „important”, are „responsabilități”. Ce fel de „responsabilități” are Dan Călin Corneliu vom încerca să aflăm punând niște întrebări la „autorități” și „conduceri”. Vom investiga și vom reveni. În plus, vom reveni și în legătură cu alegerile UAP, care se anunță pentru octombrie. Petru Lucaci, pe modelul cunoscut al lui Ion Iliescu, pare că vrea să obțină un al treilea (sau al patrulea ?) mandat nestatutar.

Uniunea Artiștilor Plastici (UAP), Uniunea Scriitorilor (USR), Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor (UCMR) și Uniunea Arhitecților (UAR) sunt moșteniri din vechiul regim. Concepute cândva la Moscova, pe model sovietic, se înțelege. Cu excepția scandalurilor interminabile de la Uniunea Scriitorilor, greu de înțeles, prost explicate, de viața artiștilor, muzicienilor, arhitecților și scriitorilor nu se mai interesează prea multă lume. S-a vorbit și se vorbește până la amețeală despre nefericitele partide politice și despre politicieni. Ziariștii și problemele lor au luat locul scriitorilor, pictorilor, artiștilor „clasici”. Uniunea Artiștilor Plastici este astăzi mult mai puțin mediatizată, incomparabil, decât casa de licitații Artmark, o companie privată. Dar UAP-ul are totuși mii de artiști în toată țara. Iar Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor e azi complet depășită de celebritatea unor cantautori sau formații de muzică foarte ușoară, ca să nu mai vorbim de maneliști, niște superstaruri.

Totuși, în anonimat, artiștii, scriitorii, muzicienii, arhitecții continuă să lucreze în România. În ce condiții ? Foarte vitrege – dacă ziariștii nu ar fi atât de narcisici și de aserviți „politicului”, ar trebui să ne aducă vești și de la aceștia.

Titlul integral aparține redacției ActiveNews