Petre Daea șterge pe jos cu marea resetare alimentară: Nu ne plac nici greierii, nici lăcustele. Dintr-un camion de lăcuste nu poate fi obținută nici măcat o lingură de făină. Har Domnului, în România avem de toate pentru hrana populației

De Ginan Abraheam  /  

Foto: Fanatik

Foto: Fanatik

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că „nu este cazul să salivăm la orice propunere pe care o fac unii sau alții”, precizând că românilor nu le plac, greierii, nici lăcustele, în alimentație, ci laptele și produsele pe care le putem realiza în România, scrie ȘtiripeSurse.

Acesta a precizat de asemenea, că dintr-un camion de lăcuste nu poate fi obținută nici măcat o lingură de făină, ceea ce, în opinia sa, înseamnă că pentru o pâine e necesar un vagon de lăcuste. Întrebat ce va face dacă un grup de investitori care doresc să facă în România o fermă de crescut lăcuste sau greieri ar dori să discute cu el, ministrul a replicat: „Nu mă găsesc. Când vin, sunt plecat”.

„Sunt consecvent în ceea ce spun și ceea ce fac. Trebuie să înțelegem bine că patrimoniul acesta gastronomic al României trebuie să-l și păstrăm, să-l valorificăm și să îl și dezvoltăm în același timp. Să-l dezvoltăm prin componenta lui și să îl dezvoltăm prin ceea ce trebuie să transmitem oamenilor de fiecare dată, în așa fel încât să conștientizăm că suntem pe un traseu al respectării gusturilor, dar în același timp să nu ieșim din vadul pe care l-am cunoscut de-a lungul vremii și pe care l-am făcut de-a lungul vremii. Și sunt și constant în ceea ce afirm de fiecare dată și cu diverse ocazii, spunând tot timpul că nu este cazul să salivăm la orice propunere pe care o fac unii sau alții și nici nu putem să salivăm decât dacă ne place și nouă. Nu ne plac nici greierii, nu ne plac nici lăcustele. Ne place laptele, ne plac produsele pe care le-am realizat de-a lungul vremii și pe care le putem realiza în România, știind că avem, har Domnului, de toate, avem unde, avem cu ce, avem cu cine să facem hrana necesară populației”, a afirmat ministrul Agriculturii.

A fost întrebat de asemenea dacă aceste „noi invenții” gastronomice sunt sustenabile, totuși, având în vedere că există un dezechilibru major între numărul populației la nivel global și resursele pe care le are planeta.

„Dintr-un camion de lăcuste nu poți să faci nici o lingură de făină, ce tot ne învârtim în jurul acestei probleme. Gândiți-vă dumneavoastră, ca să faci o pâine din făină de lăcuste îți trebuie un vagon de lăcuste, să le macini, să le faci. Haideți să fim serioși”, a precizat Petre Daea.

Petre Daea a mai afirmat în intervenția de la Prima News că România va rămâne o țară producătoare și exportatoare de cereale.

„România a fost, este și va rămâne o țară producătoare de cereale și exportă de fiecare dată, chiar în condițiile anului acesta extrem de greu din punct de vedere climatic, Romănia a fost capabilă și este capabilă să-și realizeze necesarul de consum și excedent pentru export. Sunt date condițiile pedoclimatice pe care le avem și pe care trebuie să le valorificăm. Iar istețimea, pregătirea și dotarea tehnică a fermierilor ne dau această posibilitate. Din acest punct de vedere, Romănia va rămâne un exportator net de cereale pe piața externă”, a mai transmis Petre Daea.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Tabără Octavian-Adrian 17.02.2023 17:18
    Doresc să precizez: chiar dacă domnul Daea, pare acum de partea informațiilor veridice, nu trebuie promovat ca și kick-starter pentru lupta pe care trebuie să o dea această generație cu Antihristul. E doar un politician. NU AM ÎNCREDERE ÎN POLITICĂ. Modelul e Hristos, nu ce declară un politician, la care de obicei scopul scuză mijloacele, mai ales oratorice.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu