Peste 100.000 de pelerini au trecut deja pentru a se închina la sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Paisie. FOTO

De Cronicar  /  

Foto: Oana Nechifor / Doxologia

Foto: Oana Nechifor / Doxologia

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Iașul se află în sărbătoare în aceste zile, când zeci de mii de credincioși din țară și din afara granițelor o cinstesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Peste 112000 de pelerini s-au închinat până acum la Catedrala Mitropoliei Moldovei, conform estimărilor Jandarmeriei.

La atmosfera de pace care predomină în incinta Catedralei Mitropolitane din Iași se adaugă sfintele slujbe și rugăciunile așezate la raclele Sfintei Parascheva și a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, scrie Constantin Ciofu de la Doxologia:

O parte dintre credincioși a venit încă de la începutul lunii octombrie pentru a cere mijlocirea Cuvioasei, iar începând de marți, 11 octombrie 2022, oamenii și-au îndreptat pașii spre baldachinul frumos împodobit cu flori, unde i-a așteptat atât Sfânta Parascheva, cât și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț.

Buna organizare a sectoarelor Centrului Eparhial Iași, a Jandarmeriei Române și a voluntarilor a făcut ca șederea la rând să fie una prielnică. Prin implicarea Bisericii, a Primăriei din Iași și a diferitelor asociații, pelerinii au primit ceai cald și pachete cu alimente, pentru ca orele petrecute la rând să fie mai ușor de parcurs.

Pe străzile din preajma catedralei ieșene s-au montat puncte de prim-ajutor, iar ambulanțele au fost mereu pregătite să intervină pentru orice solicitare medicală.

La rând s-au așezat copii, tineri sau vârstnici, cu dorința de a-i cinsti pe sfinți și pentru a le cere ajutorul. Dorința lor de a veni la Cuvioasa i-a adus la Iași, chiar dacă unii se confruntă cu probleme de sănătate.

Elena, o bătrână din Horgești, județul Bacău, a ajuns marți seară (n.r. 11 octombrie) la Iași pentru a-i cere ajutorul Sfintei Parascheva. A dat naștere la 12 copii, dintre care mai trăiesc doar zece, majoritatea fiind plecați peste hotare.

Cred foarte mult în puterea Sfintei Parascheva, la care vin de mai mulți ani. În urmă cu 14 ani, când am fost operată, am cerut mijlocirea Cuvioasei și mi-a ascultat rugăciunile. Am un băiat care a murit la vârsta de 25 de ani și care a lăsat în urmă trei fete. De atunci am făcut diabet și multe alte complicații. Mă rog la Dumnezeu și la Sfânta Parascheva să-mi aline suferințele, s-a exprimat bunica Elena.

La puțin timp după ce a trecut prin dreptul celor două racle, Teodora din Galați a început să plângă și să spună:

Nu-mi vine să cred că am ajuns la Sfânta. Am mari probleme din cauza unui proces. De două decenii vin la Cuvioasa Parascheva, pe care o iubesc și căreia îi mulțumesc pentru toată mângâierea pe care mi-a adus-o în suflet.

Cu pace și cu bucurie în suflet, după ce mai zăbovesc o vreme în preajma Sfintei, pelerinii se întorc spre casele lor, pentru a duce o fărâmă din duhul și harul deosebit pe care l-au dobândit după întâlnirea cu sfinții, conchide autorul Doxologia.

O Galerie de Fotografii, AICI

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Alexandru. 13.10.2022 07:00
    https://m.youtube.com/watch?v=OTfUq3x0YJo

    https://m.youtube.com/watch?v=RF3Ot8Kshug
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  10. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”