
Foto:banatulazi.ro

Flacăra Revoluției din 1989 de la Timișoara, din Cimitirul Eroilor, s-a stins după 30 de ani în care a ars necontenit. De vină este Primăria Timișoara care nu a achitat factura la gaz, scrie banatulazi.ro.
Problemele cu furnizorul de gaz nu sunt noi, autoritățile având de achitat peste 7 milioane de lei către companie, încă de anul trecut, notează sursa citată.
Într-o declarație dată, marți, presei, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, s-a declarat „extrem de indignat” de situația de la Cimitirul Eroilor. Așa ceva nu este de acceptat . Suntem în conflict cu administratorul cimitirului. Era o sumă de nimic, sub 6.000 lei. Au fost plătiți ieri dimineață, dar nu s-a putut da drumul la gaz pentru că s-a constatat că nu s-a făcut revizie de vreo doi ani la instalația de gaz. Trebuia plătit 260 lei. S-a plătit, s-a făcut revizia și s-a dat drumul”, a susținut primarul. Întrebat dacă administrația pe care o conduce are vreo vină pentru această situație, Nicolae Robu s-a eschivat, afirmând că ”s-ar putea să aibă sau să nu aibă. Mă voi lămuri. Nu e de vină administrația primăriei pentru că nu avem sub control administrația cimitirelor pentru că s-a blocat totul în instanță. Nu m-au informat. Mă voi pronunța decât după ce voi verifica. Voi vedea când ni s-a trimis factura. Nu exclud nici să fi fost ceva făcut intenționat”.
Edilul șef a susținut că nu poate să verifice personal cimitirele, dar nu a oferit un termen până când va stabili vinovățiile în acest caz, scrie site-ul pressalert.ro.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.