Patriarhul României a bătut șaua să priceapă măgarul: Regimul comunist a căzut după ce a interzis pelerinajul la Sfântul Dimitrie. DUMNEZEU NU SE LASĂ BATJOCORIT! - REMEMBER 2020

De Ștefania Brândușă și Victor Roncea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Articol apărut pe 27 octombrie 2020 și republicat azi în seria Remember Plandemia.
 
Patriarhul Daniel a transmis, miercuri, un mesaj clar ca lumina zilei autoriăților care au impus reguli fără precedent la pelerinajul de Sfântul Dimitrie din acest an. Patriarhul României a subliniat că regimul comunist a căzut în 1989 după ce a interzis pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou.

La predica din cadrul sfintei liturghii, Prea Fericitul Părinte Patriarh a vorbit despre „umilirea” Sfântului Dimitrie de către autoritățile comuniste care au interzis oamenilor să vină și să se închine la sfintele moaște. 

În toamna anului 1989, cu ocazia hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la biserica Sf. Nicolae din apropiere.     
 
Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 2007, chiar de Sf. Dimitrie, a fost înființat centru de presă Basilica al Patriarhiei, care transmite slujbele spre bucuria oamenilor din țară și din diaspora” – a spus Patriarhul Daniel, spre încurajarea românilor.
 
Patriarhul Daniel a mai prezentat exemple de minuni făcute de sfântul prăznuit în diverse momente de cumpănă prin care Bucureștiul a trecut de-a lungul timpului, adresând un apel la credință și speranță. 

Dumnezeu nu se lasă batjocorit!
 
"Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Fraților, nu vă lăsați păcăliți. El este îndelung răbdător, dar este și drept!”, a spus Patriarhul Daniel în finalul predicii susținute în fața sutelor de oameni prezenți pe Dealul Patriarhiei din București.

Mii de oameni au stat la rând și luni noapte pe Dealul Patriarhiei pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, depusă în baldachinul din curtea lăcașului de cult. Credincioșii au păstrat cu sfințenie regulile sanitare ca să nu se mai repete situația de la sărbătoarea Sfintei Paraschieva, de la Iași. În primele două zile ale ceremoniilor religioase, aproximativ 30.000 de credincioși au venit să se roage la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. Din cauza restricțiilor pandemice, accesul a fost permis doar persoanelor cu reședința în municipiul București. Cine și de ce a instituit această regulă?
 
Nu Biserica ci Guvernul și Prefectura Capitalei au impus blocarea abuzivă a pelerinilor din țară
 
După cum se știe, la pelerinaj credincioșii au prezentat buletinul sau și-au lăsat datele de contact, ceea ce denotă o oarecare relaxare a ordinelor. Vocile denigratorilor de serviciu ai Bisericii Ortodoxe Române, din rândul așa-zișilor credincioși online care s-au manifestat și în spațiul public la Sfânta Parascheva, au răspândit cu frenezie dezinformarea că Patriarhia a cerut acest lucru. FALS. Impunerea dictatorială a fost realizată în urma HOTĂRÂRII de GUVERN nr. 856 din 14 octombrie 2020 (disponibilă integral pe site-ul de știri oficiale "de partid și de stat"), unde la ANEXA 3, Pc. 8, 9 și 10, se prevede:
 

"8. activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

9. în condițiile pct. 8, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate;

10. se interzice participarea la procesiunile și/sau pelerinajele religioase prevăzute la pct. 9 a persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități;"

Măsurile au fost subliniate de Prefectul Municipiului București în Comunicatul din 23.10.2020, în care se reafirmă:

"Menționăm că, în condițiile mai sus expuse, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate."

Sigur că măsurile sunt aberante și încalcă flagrant drepturile și libertățile religioase și de mișcare prevăzute de Constituția României și Declarația Universală a Drepturilor Omului. Dar unde sunt avocații creștini care trebuiau să conteste până acum aceste acte?

Dacă se doresc doritori de scandal la Sfântul Dimitrie au cu cine să se ia la trântă: cu tot Guvernul Orban și cu Berbeceanu pe deasupra.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • adria 27.10.2020 15:42
    Mă întreb de ce patriarhia nu a mutat, pe durata pelerinajului, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou în afara 'zonei roșii' a Capitalei?

    În felul acesta, pelerinii și ierarhia bisericească erau scutiți de umilința de a purta mască și a-și arăta buletinul milițienilor și, nu în ultimul rând, de a negocia cu cezarul.

    Același lucru și pentru Iași în cazul Sfintei Parascheva .
  • n 28.10.2020 11:50
    Nu cred că măgarul a priceput ceva. Trebuie să-i traducă generalii.
  • Rusi 28.10.2020 14:29
    Toti membrii a acestui guwern avortat si neconstitutional vor plati penal in frunte cu klauss sparanghel pentru GENOCID.
  • Orizont 27.10.2022 16:50
    ATENTIE ! MAFIA SECURISTA 666 - S.R.I. VREA ELIMINAREA BANILOR FIZICI :

    https://www.cotidianul.ro/toti-romanii-ar-putea-fi-obigati-sa-aiba-card/

    Lege propusa de agentii acoperiti :
    deputat PNL - George Cristian Tuță
    senator PSD - Radu Oprea
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem