Patriarhia Română se declară solidară cu familia Bodnariu, expimându-și speranța că se va ajunge la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut și au crescut, informează Biroul de Presă al Patriarhiei.
"Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situația critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia, din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene.
Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorități, rolul părinților, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creșterea și educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul. Din această perspectivă, Biserica susține permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea și educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura și civilizația europeană de sorginte creștină.
Ne exprimăm speranța că printr-o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia se va ajunge la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut și au crescut", se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.