Sfaturi adunate de monahia Fotini, din convorbirile Părintelui Justin cu maicile de la mănăstirea Paltin)
La intrarea în Sfântul și Marele Post al Domnului nostru Iisus Hristos, vă oferim câteva sfaturi prețioase ale Părintelui Justin Pârvu despre câteva nevoințe duhovnicești ce ne pot lumina mintea și sufletul în acest Post.
„IARTĂ-MĂ!”
Binecuvântați, Părinte! Vă rugăm să ne spuneți un cuvânt despre cum să postim, astfel încât să ne folosim cât mai mult sufletele?
Ca postul să te ajute la ceva, mai întâi de toate trebuie să ierți pe cei ce ți-au greșit și să fii în pace cu toți. Să nu purtăm ranchiună și să punem lacăt gurii noastre, când se pornește spre ceartă!
În fapt ce este Postul? Este o mică jertfă a noastră, prin care Îi cerem lui Dumnezeu iertarea păcatelor noastre. Și oare cum am putea să dobândim iertare, dacă noi înșine nu iertăm fraților noștri? Sau ne purtăm fără recunoștință?… „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.
Așadar, pe cât de mare va fi pocăința noastră și plânsul că suntem ultimii dintre păcătoși, cu atât vom câștiga mai mare milă de la Dumnezeu. Măi, să știi, cât ai clipit, ai și păcătuit. Nu este nimeni fără de păcat. Să avem mereu înaintea ochilor, această stare de pocăință și să fim atenți clipă de clipă asupra noastră înșine, cum greșim, ca să ne luptăm câtuși de puțin cu patima! Dacă vom avea această trezvie permanentă asupra inimii noastre, vom reuși să înaintăm în viața duhovnicească.
Cum postim?
Înțeleg că primul pas pe care trebuie să îl facem în Post, este să iertăm și să ținem pacea cu aproapele nostru. Ce altă nevoință duhovnicească, ne mai recomandați? Cum trebuie să postim de la mâncare?
Postul cel mai sănătos este să mănânci ce ți se pune înainte, la masa de obște, să guști din toate câte puțin, fără să te îmbuibezi, adică, să te scoli puțin nesătul de la masă. Să simți că ar mai fi intrat ceva, dar totuși te înfrânezi. Într-o obște de monahi, așa cum hotărăște starețul, cu ulei, fără ulei, ce meniu pune el acolo, acela este binecuvântat. În familie, ce hotărăște capul familiei, așa să asculte și soția, și copiii.
Eu nu încurajez postul excesiv. Acela este bun pentru pustnici, pentru cei ce își dedică toată forța minții și a trupului, rugăciunii. Dar dacă tu vii obosit de la ascultare, sau de la serviciu, sau dacă ești la școală și ai de învățat, apoi trebuie să ne hrănim corespunzător și să dăm creierului alimentația care să-i ofere energia necesară.
Toate cu măsură, dragii mei. Nici mâncarea multă nu face bine, căci îngreuiază mintea și ne înmoaie trupul. Dar cu toții, de la mare la mic, bolnav sau sănătos, să postim, așa cum a rânduit Biserica. Și nu mai cumpărați toate chimicalele din magazine! Învățați-vă să gătiți singuri ceva sănătos și simplu!
Dar mai mult decât mâncarea în sine, ajută bucuria cu care împarți mâncarea cu celălalt. Dacă te uiți la fratele cu drag și nu pieziș, atunci mâncarea se face miere în gura ta și hrănește și celula trupului mai sănătos. Dar dacă mâncăm cu ceartă și tulburare, niciun post nu ne mai ajută. În zadar postim, și în zadar e toată osteneala noastră.
Canonul personal
Ce fel de canon recomandați în rugăciunea personală?
Măi, este foarte important să ne facem canonul cât mai vârtos, cât mai multe metanii însoțite de rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Dar să fie atenți duhovnicii să nu încarce pe ucenici cu multe pravile și canoane, pentru că mintea obosește repede și acea rugăciune nu te mai odihnește. Rugăciunea trebuie să fie ca un leagăn, care ne liniștește sufletul și mintea.
Este bine, așa cum ne învață și Sfinții Părinți, să alternăm rugăciunea cu metaniile și cu citirile din Sf. Scriptură și din Sfinții Părinți. Facem un Paraclis, câteva metanii, apoi zicem o catismă, iar câteva metanii, apoi citim un capitol din Sf. Evanghelie, apoi citim ceva din Sfinții Părinți și iar metanii, închinăciuni și tot așa. Fiecare să facă după măsura lui și cu binecuvântarea duhovnicului.
Cugetare pentru Postul Mare
Ce cugetare să ținem în acest Post al Sfintelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos?
Să ne silim, pe cât putem, să avem mintea ațintită la Crucea Domnului, la dragostea supremă a Domnului pentru fiecare dintre noi, Care Și-a întins mâinile pe Cruce ca, în îmbrățișarea Lui, să ne regăsim în Dumnezeu.
Dacă cineva ne mai mustră sau ne mai face câte un necaz, să răbdăm ca Domnul pe Cruce, Care nu a răspuns nimic prigonitorilor Săi. Să spunem: „Mai bate, Doamne, un cui și în orgoliul meu, ca să moară patima și să învieze sufletul meu întru Tine!”.
Când suferim câte un necaz, să spunem: „Mulțumesc Ție, Doamne, că vrednic sunt de certare și mai mult decât acestea meritam!”.
Să cugetăm la dragostea lui Hristos de pe Cruce
Dar mai mult decât toate, să cugetăm la dragostea Mântuitorului pentru noi, o dragoste ce nu o putem cuprinde cu mintea noastră omenească, o dragoste ce a biruit iadul și a uscat toată răutatea diavolească. Să fim cu inimile sus, pe Crucea Domnului, care nu deznădăjduiește pe nimeni, ci înalță prin bucuria jertfirii de sine! Acolo, pe cruce, nu ne vom teme, dacă Îl vom avea pe Domnul împreună pătimind cu noi.
Vedeți? A mai fost un tâlhar pe cruce, care nu a vrut să Îl primească pe Hristos și acela nu a dobândit Împărăția raiului. Așa și noi, dacă nu vom alerga la ajutorul Domnului în toate necazurile noastre, nu le vom putea birui. Dar dacă ne punem nădejdea în El, precum tâlharul cel îndreptat, atunci orice necaz și supărare vor fi biruite prin Hristos.
Să Îl chemăm pe Hristos în pătimirile noastre, să ridice crucea noastră de zi cu zi! Pentru că noi, singuri, nu putem să ridicăm un pai, fără Harul Său. Darămite, necazurile și greutățile vieții! Doar prin El putem birui, la El să avem inimile și nădejdea noastră!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.