Părintele Justin Pârvu - SFATURI PENTRU POSTUL MARE

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfaturi adunate de monahia Fotini, din convorbirile Părintelui Justin cu maicile de la mănăstirea Paltin)

La intrarea în Sfântul și Marele Post al Domnului nostru Iisus Hristos, vă oferim câteva sfaturi prețioase ale Părintelui Justin Pârvu despre câteva nevoințe duhovnicești ce ne pot lumina mintea și sufletul în acest Post. 


„IARTĂ-MĂ!”

Binecuvântați, Părinte! Vă rugăm să ne spuneți un cuvânt despre cum să postim, astfel încât să ne folosim cât mai mult sufletele?

Ca postul să te ajute la ceva, mai întâi de toate trebuie să ierți pe cei ce ți-au greșit și să fii în pace cu toți. Să nu purtăm ranchiună și să punem lacăt gurii noastre, când se pornește spre ceartă!

În fapt ce este Postul? Este o mică jertfă a noastră, prin care Îi cerem lui Dumnezeu iertarea păcatelor noastre. Și oare cum am putea să dobândim iertare, dacă noi înșine nu iertăm fraților noștri? Sau ne purtăm fără recunoștință?… „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Așadar, pe cât de mare va fi pocăința noastră și plânsul că suntem ultimii dintre păcătoși, cu atât vom câștiga mai mare milă de la Dumnezeu. Măi, să știi, cât ai clipit, ai și păcătuit. Nu este nimeni fără de păcat. Să avem mereu înaintea ochilor, această stare de pocăință și să fim atenți clipă de clipă asupra noastră înșine, cum greșim, ca să ne luptăm câtuși de puțin cu patima! Dacă vom avea această trezvie permanentă asupra inimii noastre, vom reuși să înaintăm în viața duhovnicească.

Cum postim?

Înțeleg că primul pas pe care trebuie să îl facem în Post, este să iertăm și să ținem pacea cu aproapele nostru. Ce altă nevoință duhovnicească, ne mai recomandați? Cum trebuie să postim de la mâncare?

Postul cel mai sănătos este să mănânci ce ți se pune înainte, la masa de obște, să guști din toate câte puțin, fără să te îmbuibezi, adică, să te scoli puțin nesătul de la masă. Să simți că ar mai fi intrat ceva, dar totuși te înfrânezi. Într-o obște de monahi, așa cum hotărăște starețul, cu ulei, fără ulei, ce meniu pune el acolo, acela este binecuvântat. În familie, ce hotărăște capul familiei, așa să asculte și soția, și copiii.

Eu nu încurajez postul excesiv. Acela este bun pentru pustnici, pentru cei ce își dedică toată forța minții și a trupului, rugăciunii. Dar dacă tu vii obosit de la ascultare, sau de la serviciu, sau dacă ești la școală și ai de învățat, apoi trebuie să ne hrănim corespunzător și să dăm creierului alimentația care să-i ofere energia necesară. 

Toate cu măsură, dragii mei. Nici mâncarea multă nu face bine, căci îngreuiază mintea și ne înmoaie trupul. Dar cu toții, de la mare la mic, bolnav sau sănătos, să postim, așa cum a rânduit Biserica. Și nu mai cumpărați toate chimicalele din magazine! Învățați-vă să gătiți singuri ceva sănătos și simplu!

Dar mai mult decât mâncarea în sine, ajută bucuria cu care împarți mâncarea cu celălalt. Dacă te uiți la fratele cu drag și nu pieziș, atunci mâncarea se face miere în gura ta și hrănește și celula trupului mai sănătos. Dar dacă mâncăm cu ceartă și tulburare, niciun post nu ne mai ajută. În zadar postim, și în zadar e toată osteneala noastră.


Canonul personal

Ce fel de canon recomandați în rugăciunea personală?

Măi, este foarte important să ne facem canonul cât mai vârtos, cât mai multe metanii însoțite de rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Dar să fie atenți duhovnicii să nu încarce pe ucenici cu multe pravile și canoane, pentru că mintea obosește repede și acea rugăciune nu te mai odihnește. Rugăciunea trebuie să fie ca un leagăn, care ne liniștește sufletul și mintea.

Este bine, așa cum ne învață și Sfinții Părinți, să alternăm rugăciunea cu metaniile și cu citirile din Sf. Scriptură și din Sfinții Părinți. Facem un Paraclis, câteva metanii, apoi zicem o catismă, iar câteva metanii, apoi citim un capitol din Sf. Evanghelie, apoi citim ceva din Sfinții Părinți și iar metanii, închinăciuni și tot așa. Fiecare să facă după măsura lui și cu binecuvântarea duhovnicului.


Cugetare pentru Postul Mare

Ce cugetare să ținem în acest Post al Sfintelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos?

Să ne silim, pe cât putem, să avem mintea ațintită la Crucea Domnului, la dragostea supremă a Domnului pentru fiecare dintre noi, Care Și-a întins mâinile pe Cruce ca, în îmbrățișarea Lui, să ne regăsim în Dumnezeu.

Dacă cineva ne mai mustră sau ne mai face câte un necaz, să răbdăm ca Domnul pe Cruce, Care nu a răspuns nimic prigonitorilor Săi. Să spunem: „Mai bate, Doamne, un cui și în orgoliul meu, ca să moară patima și să învieze sufletul meu întru Tine!”.

Când suferim câte un necaz, să spunem: „Mulțumesc Ție, Doamne, că vrednic sunt de certare și mai mult decât acestea meritam!”.


Să cugetăm la dragostea lui Hristos de pe Cruce

Dar mai mult decât toate, să cugetăm la dragostea Mântuitorului pentru noi, o dragoste ce nu o putem cuprinde cu mintea noastră omenească, o dragoste ce a biruit iadul și a uscat toată răutatea diavolească. Să fim cu inimile sus, pe Crucea Domnului, care nu deznădăjduiește pe nimeni, ci înalță prin bucuria jertfirii de sine! Acolo, pe cruce, nu ne vom teme, dacă Îl vom avea pe Domnul împreună pătimind cu noi.

Vedeți? A mai fost un tâlhar pe cruce, care nu a vrut să Îl primească pe Hristos și acela nu a dobândit Împărăția raiului. Așa și noi, dacă nu vom alerga la ajutorul Domnului în toate necazurile noastre, nu le vom putea birui. Dar dacă ne punem nădejdea în El, precum tâlharul cel îndreptat, atunci orice necaz și supărare vor fi biruite prin Hristos.

Să Îl chemăm pe Hristos în pătimirile noastre, să ridice crucea noastră de zi cu zi! Pentru că noi, singuri, nu putem să ridicăm un pai, fără Harul Său. Darămite, necazurile și greutățile vieții! Doar prin El putem birui, la El să avem inimile și nădejdea noastră!
 
Atitudini.com.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Părintele Justin Pârvu Mărturisitorul despre Mamă și Neam

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. ”Citește-i, bă, dobitocului comentariile!” - Ne e milă de Nicușor Dan dar mai milă ne e de țara noastră: A rămas hipnotizat de propriul deget când s-a vorbit de anularea alegerilor - VIDEO

  2. Călin Georgescu, INTERVIU- EVENIMENT cu Ion Cristoiu, la Realitatea Plus: Predicțiile pentru 2026-2028: Ieșirea Americii din NATO și prăbușirea Europei - Afacerile necurate ale Ursulei la Kogălniceanu. VIDEO și TRANSCRIERE

  3. EXTERMINATORII - Bolojenii vor să listeze la Bursă TOATE RESURSELE ȘI AVEREA ROMÂNIEI: SAREA, CUPRUL, GAZUL, ARMAMENTUL, CEC-ul, PORTUL CONSTANȚA, AEROPORTUL BUCUREȘTI, HIDROELECTRICA, LOTERIA, IMPRIMERIA, POȘTA ROMÂNĂ

  4. Gelu Al. Tudor: WADEPHUL A DECRETAT - UE: ”MAJORITATEA CALIFICATĂ DECIDE, nu unanimitatea”!

  5. Tatăl lui Tudor Gheorghe, Nea Ilie, despre mărturia Prințului Alexandru Ghica, martirul cu 24 de ani de temniță: ”Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi!” + 16 Aprilie

  6. Adrian Onciu: RUȘINE, CCR!

  7. Judecata divină! Invazie de albine în Israel. Un oraș întreg a fost paralizat de zeci de mii de zburătoare- VIDEO

  8. Afacerea Valea Uzului, din nou de interes. Care este miza? O investigație jurnalistică realizată de Costel Oprea - VIDEO

  9. Georgiana Teodorescu, europarlamentar ECR/AUR: ”După pandemie și Ucraina, Ursula ne spune din nou să stăm acasă. Acum, ca să salvăm… combustibilul”

  10. Mii de organisme ale Sistemului supra-statal au recomandat criminal serurile Covid ”sigure și eficiente”. Acum a sosit ceasul adevărului: În Interiorul Vaccinurilor ARNm - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ

  1. O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european

  2. ÎNVIEREA cu Eminescu, sufletul Neamului Românesc: Hristos a Înviat!

  3. 14 Aprilie 1989: Clipa 0 a României - Prima țară din lume fără datorii!

  4. CNA a închis Realitatea Plus. A fost retrasă și licența Gold FM! George Simion: ”Lovitura de stat merge mai departe! JOS CENZURA!”. Anca Alexandrescu: ”Vor să nu mai aibă unde să vorbească Călin Georgescu”. ActiveNews: SOLIDARITATE!

  5. Părintele Justin: Creștinul ortodox este împăratul cerului și al pământului. Singura grijă aceasta este: să-L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta! HRISTOS A ÎNVIAT!

  6. 12 aprilie 1204: Căderea Constantinopolului ortodox în mâinile cruciaților papistași. Istoric: A fost un JAF și o DISTRUGERE fără precedent în istorie. S-au oprit doar ca să bea și să violeze

  7. Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE

  8. Protestezi în Iran, ajungi în ștreang: Bita Hemmati, prima femeie condamnată la moarte pentru că a înfruntat regimul de la Teheran. Se vede pe fața ei că e "teroristă"

  9. ÎN VINEREA PATIMILOR - un text emoționant scris de Emil Gârleanu cu un secol în urmă

  10. Ion Cristoiu: Ucraina cumpără România bucată cu bucată cu banii dați de amărâții de români

Ultima oră

23:44

”Citește-i, bă, dobitocului comentariile!” - Ne e milă de Nicușor Dan dar mai milă ne e de țara noastră: A rămas hipnotizat de propriul deget când s-a vorbit de anularea alegerilor - VIDEO

23:09

Gelu Al. Tudor: WADEPHUL A DECRETAT - UE: ”MAJORITATEA CALIFICATĂ DECIDE, nu unanimitatea”!

22:30

EXTERMINATORII - Bolojenii vor să listeze la Bursă TOATE RESURSELE ȘI AVEREA ROMÂNIEI: SAREA, CUPRUL, GAZUL, ARMAMENTUL, CEC-ul, PORTUL CONSTANȚA, AEROPORTUL BUCUREȘTI, HIDROELECTRICA, LOTERIA, IMPRIMERIA, POȘTA ROMÂNĂ

22:00

In Memoriam Profesorul Radu Ciuceanu: TESTAMENT DUHOVNICESC (16 aprilie 1928 - 12 septembrie 2022)

21:25

Adrian Onciu: RUȘINE, CCR!

21:00

Tatăl lui Tudor Gheorghe, Nea Ilie, despre mărturia Prințului Alexandru Ghica, martirul cu 24 de ani de temniță: ”Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi!” + 16 Aprilie

20:19

Georgiana Teodorescu, europarlamentar ECR/AUR: ”După pandemie și Ucraina, Ursula ne spune din nou să stăm acasă. Acum, ca să salvăm… combustibilul”

19:39

Cornel Constantin CIOMÂZGĂ: MOARTEA MORȚII

19:20

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR: ”Instituțiile românești nu pricep că trebuie modificată paradigma de abordare a relației cu Ungaria”

19:08

Afacerea Valea Uzului, din nou de interes. Care este miza? O investigație jurnalistică realizată de Costel Oprea - VIDEO

18:40

Claudia Marcu: Se suspendă austeritatea pentru SPP. Demnitarii se tem de amenințări la viața lor și invocă războiul din Ucraina

18:30

Călin Georgescu, INTERVIU- EVENIMENT cu Ion Cristoiu, la Realitatea Plus: Predicțiile pentru 2026-2028: Ieșirea Americii din NATO și prăbușirea Europei - Afacerile necurate ale Ursulei la Kogălniceanu. VIDEO și TRANSCRIERE

18:05

Un milion de oameni cer suspendarea acordului UE-Israel pentru crimele de război comise în Gaza. Comisia Europeană și Parlamentul European, obligate să reacționeze

17:24

Incendiu în Săptămâna Luminată la Mănăstirea Izbuc. Focul a izbucnit în podul chiliilor

17:20

Sorin Titus Muncaciu: ”România își abandonează copiii: subfinanțarea medicinei școlare este o crimă tăcută”