Parchetul General: Rămășițe scheletice, descoperite de procurorii militari în lagărul de muncă de la Periprava

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Procurorii militari au efectuat o nouă cercetare la fața locului în fosta colonie penitenciară de la Periprava, fiind descoperite mai multe rămășițe scheletice, care au fost ridicate pentru investigații de specialitate, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurori militari au continuat cercetările în cauza având ca obiect sesizarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) cu privire la moartea suspectă a mai multor persoane, ale căror oseminte au fost descoperite într-o zonă a actualului cimitir al localității Periprava, considerându-se că au făcut parte din rândul persoanelor care au executat condamnări cu caracter politic în colonia penitenciară care a funcționat în zonă între anii 1957-1964.

„Cercetările reprezintă cea de a patra cercetare la față la locului, în cadrul căreia au fost descoperite mai multe rămășițe scheletice, procedându-se la ridicarea acestora în vederea efectuării investigațiilor de specialitate", declară Parchetul General.

La activitate au fost prezenți procurorul general Augustin Lazăr, procurorul șef al Secției parchetelor militare, general de brigadă Gheorghe Cosneanu, precum și reprezentanții IICCMER.

Din materialele documentare ale IICCMER a rezultat că, la începutul anului 1950, în Periprava, a funcționat o secție a formațiunii penitenciare Chilia, care de la 1 iulie 1957 a devenit unitate de sine stătătoare.

În perioada 1959 - 1964, în această colonie penitenciară au fost aduși mii de deținuți, în scopul construirii unui dig cu lungimea de 16,5 km, între localitățile Periprava și Sfiștofca, precum și a înălțării șoselei din comuna Periprava pe o distanță de 2,5 km.

"Pe parcursul acestui interval de timp, s-a produs moartea unui număr de cel puțin 124 deținuți, majoritatea condamnați politic, decesul acestora fiind cauzat atât de condițiile meteorologice extreme, cât și de lipsa de hrană, lipsa apei potabile și asistenței medicale, precum și de accidente de muncă survenite în condițiile unui regim istovitor și al comportamentului abuziv și violent al personalului de pază, încadrat la diverse unități militare", precizează Parchetul General.

În cursul anului 2016, între Parchetul General și IICCMER a fost încheiat "Protocolul privind stabilirea unor măsuri de natură organizatorică necesare efectuării cu celeritate a activităților de urmărire penală în cauzele care au ca obiect încălcări ale drepturilor omului în perioada regimului comunist din România".

Scopul protocolului îl constituie crearea mecanismelor necesare cooperării eficiente în vederea aflării adevărului și efectuării unei anchete efective în cauzele privind infracțiuni contra umanității în perioada menționată. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”