ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Întrebat dacă a mai avut discuții cu autoritățile din Țările de Jos în ultimele zile și cum crede că ar trebui gestionată situația furtului tezaurului dacic, președintele Klaus Iohannis a spus că „acest furt este o tragedie pentru noi și eu am fost imediat de atunci în contact cu premierul olandez care m-a asigurat că Olanda va face absolut tot ce este necesar pentru a descoperi ce s-a întâmplat și pentru a recupera până la urmă aceste piese care pentru noi sunt de o valoare inestimabilă sunt simboluri naționale toată lumea a aflat între timp unde ne află unde s-a ajuns cu verificările au fost găsite persoane suspecte”, transmite Mediafax.
Președintele Klaus Iohannis a mai spus că „poliția olandeză continuă (n.r. „cercetările”) dar pe de altă parte trebuie să vedem cum s-a ajuns în această situație”, adăugând că trebuie verificat dacă „la noi a fost respectată toată legislația, dacă partea olandeză și-a respectat contractul și așa mai departe, dar acestea sunt chestiuni care trebuie luate pe rând de instituțiile abilitate pentru fiecare în parte. Dar este nu doar o tragedie este un scandal”, a mai spus președintele Klaus Iohannis în cadrul declarațiilor de presă susținute înaintea participării la reuniunea informală a Consiliului European.
Klaus Iohannis participă în cursul zilei de astăzi, 3 februarie 2025, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare. Aceasta se va desfășura la Bruxelles, la invitația Președintelui Consiliului European, António Costa.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Există o dovadă că la darea în primire a coifului către muzeu s-a făcut verificarea originalității acestuia? Dacă da, cine a făcut-o?
Adică marele muzeu din micuța localitate olandeză s-a asigurat că a primit originalul?
Sanziana03.02.2025 14:09
Declaratiile de astazi ale impostorului m-au umplut de indignare. Cum sa spui ca ce a constatat Curtea de la Venetia se refera la viitor? Adica recunosti ca s-a gresit dar te-au mangaiat pe capsor si ti-au spus : Pe viitor sa nu mai faci!
Dar trecand peste toate interpretarile lui de nesimtit ceea ce m-a bucurat a fost teama din vocea lui. Sufla greu dl KWI. Cam cum a suflat si dl Enache si la prima confirmare si la prima infirmare a alegerilor.
Dna Vasii a spus ca toate declaratiile lui KWI arata o pozitie defensiva a unui las care se ascunde in spatele CCR si a parlamentului. Si ca ele nu trec in fata CPI. A cerut ca serviciile si parchetul sa iese in fata si sa arate cum s-a facut lovitura de stat pt ca detin toate informatiile.
Tatayeh03.02.2025 14:32
Iohannis e indignat de modul in care guvernul lui a tratat Tezaurul Dacic. Ce chestie!
Tic03.02.2025 22:29
Îi pare rău nemernicului că nu le-a "fructificat" el!
Precum casele.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Adică marele muzeu din micuța localitate olandeză s-a asigurat că a primit originalul?
Dar trecand peste toate interpretarile lui de nesimtit ceea ce m-a bucurat a fost teama din vocea lui. Sufla greu dl KWI. Cam cum a suflat si dl Enache si la prima confirmare si la prima infirmare a alegerilor.
Dna Vasii a spus ca toate declaratiile lui KWI arata o pozitie defensiva a unui las care se ascunde in spatele CCR si a parlamentului. Si ca ele nu trec in fata CPI. A cerut ca serviciile si parchetul sa iese in fata si sa arate cum s-a facut lovitura de stat pt ca detin toate informatiile.
Precum casele.