„Care națiune de pe pământ nu s’ar ridica de la mic până la mare, când își vede numărate zilele vieții?

Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt și naționalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preț mai are viața lui după ce și-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ? …

Țineți cu poporul toți, ca să nu rătăciți, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii așa de ușor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urlă împreună cu lupii și sfâșie pe popor împreună cu aceștia; nu vă abateți de la cauza națională de frica luptei; cugetați că alte popoare s-au luptat sute de ani pentru libertate.

Însă vi se va părea lupta cu neputință, când se vor ridica greutățile asupra voastră ca valurile marii turbate asupra unei năvi; când va dezlega principele întunericului pe toți necurații și-i va trimite ca să rupă legăturile frăției voastre și să vă abată de la cauza și amoarea (iubirea) ginții noastre la idoli străini; aduceți-vă aminte atunci cu câtă însuflețire și bărbăție s’au luptat străbunii noștri din Dacia pentru existența și onoarea națiunii noastre, precum ne-au lăsat scris Bonfiniu cu aceste cuvinte:

"Coloniile și Legiunile romane, copleșite de Barbari țin încă limba romană și, ca să nu o piardă, cu totul, atât de tare se luptă, încât se pare că nu s’au bătut atât pentru ținerea vieții cât pentru neatingerea limbii. Căci comptând (socotind) bine desele inundațiuni ale Sarmaților și ale Goților, apoi erupțiunile Hunilor, Vandalilor și ale Gepizilor, incursiunile Germanilor și ale Lombarzilor, cine nu se va mira foarte că încă s’au ținut urmele limbii Romane între Daci și Geți?”

Așa Fraților!

Aduceți-vă aminte atunci că vor striga din mormânt străbunii noștri: Fiilor!

Noi încă am fost nu odată în împrejurări grele, cum sunteți voi astăzi…noi încă am fost înconjurați de inamic în pământul nostru, cum sunteți voi astăzi, și nu de multe ori am suferit doară și mai mari rele decât voi; fost-am cu Goții, dar nu ne-am făcut Goți; fost-am cu Hunii, dar nu ne-am Hunit; fost-am cu Avarii și nu ne-am Avarit; fost-am cu Bulgarii și nu ne-am Bulgărit; cu Rușii și nu ne-am Rușit; cu Ungurii și nu ne-am Ungurit; cu Sașii și nu ne-am Nemțit; ci ne-am luptat ca Români, pentru pământul și numele nostru ca să vi-l lăsăm vouă împreună cu limba noastră cea dulce ca cerul sub care s’a născut; nu vă nemțiți, nu vă rușiți, nu vă unguriți nici voi, rămâneți credincioși neamului și limbii voastre; apărați-vă ca frații cu puteri unite în pace și în răsboi; vedeți cum ne-am luptat noi pentru limba și Romanitatea noastră; luptați-vă și voi și le apărați ca lumina ochilor voștri, până la voi senatul și poporul Roman pe Traian cu legiunile peste Dunăre, ca să vă încoroneze cu laurul nemuririi pentru constanța și bărbăția voastră!

Dixi et salvavi animam meam.”

Simion Bărnuțiu

Blaj, 14 mai 1848

Nu pot să nu fiu român!