
Foto: Reuters

Peste 40.000 de protestatari au demonstrat sâmbătă la Viena împotriva vaccinării obligatorii anunțate pentru februarie și a restricțiilor excesive, între care carantinarea totală.
Între timp, pe acest fond, au căzut doi cancelari: Cancelarul
Austriei demisionează după doar două luni în funcție, după
impunerea carantinei pentru nevaccinați și a vaccinării obligatorii
„Sunt aici pentru că sunt împotriva vaccinărilor forțate.
Sunt pentru drepturile omului, iar încălcarea drepturilor omului ar
trebui oprită", a declarat un protestatar pentru Reuters, agenție globalistă care, deși joacă un rol de vector principal al mass mediei vacciniste medicale, nu a putut ignora protestul (video mai sus).
„Ne protejăm copiii”, a spus altul.
Aproximativ 1.200 de polițiști s-au desfășurat pentru a gestiona demonstranții veniți din mai multe direcții care s-au unit într-un marș pe bulevardul central Ring, a transmis și Știripesurse. Trupele de poliție au folosit spray-uri cu piper împotriva unor protestatari care au aruncat cu artificii spre poliție și au reținut câțiva manifestanți.
O comisie parlamentară a aprobat săptămâna aceasta dublarea perioadei de carantină la 20 de zile, despre care guvernul a spus că este cea mai lungă.
Așa cum ne-a obișnuit, canalul twitter.com/AnonymeCitoyen ne oferă clipuri video cu demonstrații anti-Dictatura Covid din întreaga lume. Redăm și noi câteva:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.