POLIȚIȘTII dau dreptate ActiveNews: MONICA MACOVEI MINTE! Anchetatorii au demonstrat CU PROBE că impactul nu s-a petrecut cum susține fosta ministreasă, ci pe sensul de mers al motociclistului, ajuns în comă la spital în urma accidentului

De Alesandru Anghel  /  

Colaj: Gândul/ActiveNews

Colaj: Gândul/ActiveNews

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fosta procuroare comunistă și ministră soroșistă a Justiției Monica Macovei, după ce a băgat în comă un motociclist pe care l-a izbit cu SUV-ul ei pe contrasens, între Mangalia și 2 Mai, a încercat să influențeze ancheta penală și opinia publică afirmând că victima este cea vinovată de propria ei vătămare, respectiv de producerea accidentului. Lumea Justiției deja relatează că „se încearcă o manevră cu dosarul privind accidentul rutier în care a fost implicată ministreasa Justiției de tristă amintire Monica Macovei”.

Fiul victimei, Alexandru Ilie, a postat pe un grup de motocicliști de pe Facebook un mesaj disperat, după ce a aflat de accident:

„Oameni buni, stie cineva despre accidentul moto in care a fost implicata Monica Macovei? Motociclistul este tatal meu si nu stiu nimic despre el. La spital nu imi raspunde nimeni. Va rog mult, orice informatie!”

Ulterior, acesta a adăugat:

„Oameni buni, tata este la terapie intensiva, urmatoarele zile sunt decisive. Este rau. Am vazut ca mi ati scris, va multumesc mult, dar este o nebunie totala. Acum plec din Spania si ma duc la el. Daca o sa fie mai bine, o sa scriu aici. Multa sanatate!”

ActiveNews a demonstrat că fotografiile de la locul accidentului o contrazic flagrant pe fosta ministreasă. Cu foarte puține excepții, presa a cântat în struna celei care are tupeul să susțină că „Legea trebuie să fie egală pentru toți”. Atunci să fie. Pentru că polițiștii anchetatori dau dreptate ActiveNews și Adevărului. EVZ relatează:

Monica Macovei a fost implicată într-un accident care s-a soldat cu rănirea gravă a unui motociclist. Deși ea și-a negat vina, polițiștii rutieri au stabilit cum s-a produs de fapt accidentul. Probele găsite la fața locului au contrazis așadar spusele fostul ministru al Justiției.

Monica Macovei ar fi cea care a produs accidentul, contrar spuselor sale conform căreia nu a avut nicio vină în accident, au precizat surse din anchetă pentru Gândul.

Monica Macovei, vinovată de accidentul produs

Astfel, anchetatorii veniți la fața locului imediat după accident au reușit să stabilească faptul că, în curbă, mașina condusă de Monica Macovei ar fi depășit axul drumului și ar fi ajuns pe contrasens.

Fie șoferița nu a fost atentă, fie a avut viteză prea mare, iar forța centrifugă i-a împins autoturismul pe celălalt sens de mers”, au afirmat sursele citate.

Probele arată că fostul ministru al Justiției ar fi greșit. Prin urmare, baia de ulei și radiatorul mașinii conduse de Monica Macovei s-au spart în momentul impactului, iar lichidul din interior s-a scurs pe asfalt.

Urmele au fost găsite de anchetatori pe sensul de mers al motociclistului care venea din Mangalia și se îndrepta spre 1 Mai, dovada faptului că spusele Monicăi Macovei nu sunt întocmai adevărate.

Sursele citate au precizat că polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au adus și un expert autorizat, care a participat la cercetarea la fața locului, pentru nu lăsa loc altor interpretări.

Fostul ministrul al Justiției s-a ales cu dosar penal

În zona producerii accidentului nu exista camere de supraveghere. Deocamdată, Monica Macovei nu a fost chemată la audieri, însă acest lucru va avea loc imediat după ce motociclistul accidentat va fi supus unei expertize medico-legale, potrivit Gândul, preluat de EVZ.

Macovei va fi cercetată penal pentru fapte de vătămare corporală din culpă

Imediat după accidentul produs, Macovei a precizat că ea nu a pierdut controlul mașinii nicio secundă și, prin urmare, nu ea ar fi cea vinovată.

Macovei a susținut că ea a condus doar pe banda sa și nu pe contrasens. Astfel, cel care este vinovat de producerea incidentului ar fi motociclistul care a intrat în aripa stângă a autovehiculului. În acel moment, airbag-ul s-a declanșat și cauciucul din partea stângă s-a spart, susținea ea pe Facebook, la 7 ore de la producerea accidentului.

Andrei Dumitrescu de la Gândul mai adaugă din spusele polițiștilor:

Atât petele de ulei, cât și urmele de apă din vasul de expansiune au fost găsite exclusiv pe sensul de mers al motociclistului, care venea dinspre Mangalia și se îndrepta către 2 Mai.

După petele de apă și ulei, pe carosabil s-au observat și „urmele de târâre” ale autoturismului, care, cu roata spartă, a lovit parapetul metalic – situat tot pe contrasens -, iar de acolo s-a oprit pe un spațiu verde.

Motociclistul a fost operat

Anchetatorii susțin că fostul ministru al Justiției va fi chemat la audieri după ce motociclistul va fi supus unei expertize medico-legale. Deocamdată, însă, acesta se află internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța, unde ar fi în stare gravă, dar stabilă.

Motociclistul a fost operat și este „stabil, conștient, internat pe secția terapie intensivă” a Spitalului Județean Constanța, au anunțat surse oficiale pentru Libertatea.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, primii care l-au preluat pe motociclist după accident, au afirmat pentru sursă, duminică, 9 octombrie, că bărbatul „a suferit traumatism toracic, adică lovituri la nivelul coastelor și pieptului, și fractură deschisă de membru inferior și membru superior, adică pierdea sânge”.

Vedeți Fotografiile de la locul accidentului o contrazic pe Monica Macovei: izbirea și rănirea gravă a motociclistului a avut loc pe contrasens și nu pe sensul ei de mers după cum a declarat. FOTO-EXPOZEU

VIDEO Litoral TV:

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • _dttw 11.10.2022 08:44
    Ca comunisto-sorosista minte stim, ca flower-power Macovei e ierbivora (iubeste drogurile usoare) si asta se presupune. Atentie la ancheta!
  • UN_OM 11.10.2022 09:03
    'Tradiționala' mușamalizare e doar o chestie de timp.
  • Florin Sabau 12.10.2022 18:45
    Dacă o absolventa de drept, ministras a JUSTIȚIEI MINTE CU NERUȘINARE DUPĂ CE A OMORÂT UN OM, la ce sa ne mai așteptăm ba de la alde portocala, onea, man, mateescu, Bogdan și TOȚI PROCURORII ȘI JUDECĂTORII DIN COLONIE???
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”