Astăzi 16 aprilie 2022 în jurul orelor 2,30 Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu ne-a părăsit, lăsându-ne orfani până la Învierea de obște. Hristos, Fiul lui Dumnezeu îi alege întotdeauna pe cei mai buni dintre pământeni în zilele Marelui Post spre a-i fi casnici în ceruri la Praznicul Învierii Sale. Părintele a fost din acea stirpe rară care a sucit destine, a clădit biografii, a iubit frumosul, a îndrăgit viața de mănăstire, dăruind Bisericii zeci și zeci de oameni de cele mai diverse profesii, dar toți cu frica lui Dumnezeu, alături de călugări, stareți și șase arhierei din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dar mai presus decât orice a dăruit lui Dumnezeu și oamenilor o mănăstire de un farmec unic, o mănăstire magnet care a atras de-a lungul anilor în jurul altarului ei din mijlocul pădurii, sute de mii de oameni. Ei vor veni și de aici înainte la Mănăstirea Crasna să-l întâlnească pe Dumnezeu și să se roage la mormântul celui care le-a fost duhovnic, prieten și povățuitor.

Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu s-a născut în localitatea Cărpeniș, din județul Argeș, în ziua de 11 mai 1935. Abia dacă împlinise 13 ani, când a intrat în obștea Mănăstirii Râmeț din județul Alba, unde avea să și primească îngerescul chip monahal în Paraclisul de iarnă cu hramul Sfinților athoniți. Mai târziu se va stabili la Mănăstirea Slănic din județul Argeș, unde va primi harul preoției. În anul 1967, cu binecuvântarea și prin grija vrednicului de pomenire Patriarh Justinian, părintele Nicodim Dimulescu împreună cu alți părinți de la Mănăstirea Slănic au fost trimiși să readucă la viață Schitul Crasna, care se afla la acea vreme fără călugări și într-o stare avansată de degradare. S-a dăruit cu timp și fără timp acestei chinovii, trudind nu numai la clădirile noi ale mănăstirii care răsăreau una după alta, ci și la viața duhovnicească și liturgică, la o inegalabilă muncă filantropică și neobosită muncă de formare a generații de teologi și monahi pe care i-a îndemnat și susținut să studieze în importante școli și universități din țară și străinătate. Restaurarea bisericii mari cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, construirea unei biserici noi cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, a unui paraclis închinat Sfinților Români, a unui altar de vară cu hramul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, a două corpuri de chilii în care locuiesc majoritatea viețuitorilor mănăstirii, a unui arhondaric pentru cazarea pelerinilor, a unei trapeze de 300 de locuri, consolidarea și reamenajarea clopotniței, nenumărate lucrări la anexele și gospodăria mănăstirii, miile de flori care împodobeau curtea chinoviei, alături de faimoșii tei ce o străjuiau, sunt doar câteva din cele ce au dus în lume renumele „minunilor de la Mănăstirea Crasna”.

Alături de prețuirea și evlavia a mii de credincioși, doi patriarhi, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist și actualul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-au distins cu Crucea Patriarhală, alături de Ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Mie mi-a fost duhovnic și prieten. Sufletul ca și viața îmi vor fi și de aici înainte pline de el și de mustrările lui hâtre. Nimic din cele bune nu ar fi existat, dacă el nu ar fi fost. Mult, cu mult mai multe nu le-am putut împlini. Se spune că monahii nu au lacrimi. Lacrimile lor sunt rugăciunile prefirate în boabele din metanii. Rog pe Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului să-ți vegheze somnul lin și drumul luminos Părinte Nicodim, pe măsura păcii și împlinirii pe care ai adus-o mereu în sufletul semenilor!

Iartă-ne și Dumnezeu să te odihnească!

Prof. univ. dr. Răzvan Ionescu