PANDEMIA A FOST PENTRU VACCIN, NU INVERS: Ca să se răzbune pe trântirea în Parlament a legii vaccinării obligatorii, Karl Lauterbach, Ministrul Sănătății din Germania, amenință cu restricțiile covidiene

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul german al Sănătății, Karl Lauterbach, a declarat că nu mai există loc pentru a diminua în continuare restricțiile covidiene, după „înfrângerea clară” a proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie în Bundestag, scrie Deutsche Welle. Cu alte cuvinte, el a recunoscut că, politic vorbind, restricțiile sunt direct proporționale cu gradul de conformare la vaccinarea cu serurile experimentale Covid, iar nu cu evoluția reală a pandemiei, care și-a cam dat obștescul sfârșit. 

Karl Lauterbach a recunoscut vineri că impunerea unui ordin de vaccinare Covid universală în Germania este acum puțin probabilă, după ce legiuitorii au respins impunerea obligației de vaccinare pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani, dând o lovitură majoră politicii vacciniste a guvernului cancelarului Olaf Scholz.
 
Adoptarea agendei totalitare privind vaccinarea a fost blocată în parlamentul german datorită opoziției partidelor conservatoare și de dreapta din Bundestag, precum și a unuia dintre partidele mai mici care alcătuiesc coaliția de guvernare.
 

Votul a fost „o înfrângere clară și amară pentru toți cei care susțin vaccinarea obligatorie”, a declarat Lauterbach, adăugând că, în consecință, „spațiul de manevră pentru a relaxa și mai mult regulile a fost complet epuizat”.

El a avertizat că Germania ar putea fi nevoită să reintroducă cerințele pandemice, cum ar fi purtarea măștii, în toamnă, când se așteaptă o creștere a infecțiilor.
 
Guvernul se înciudează de faptul că parlamentul nu i-a validat nici măcar propunerea de vaccinare obligatorie a vârstnicilor, care era o formă atenuată a planului inițial de a vaccina obligatoriu toți adulții, de asemenea respins în prealabil. Dar, după cum ne-a obișnuit strategia pașilor mici dar cumulativi din ultimii doi ani, este aproape sigur că, odată obținută încuviințarea vaccinării obligatorii a unei categorii a populației, guvernul ar fi plusat pas cu pas pentru a obține vaccinarea obligatorie a tuturor categoriilor de populație (s-a văzut această strategie în acțiune triumfând în Franța, a cărui guvern a cerut mai întâi vaccinarea forțată a lucrătorilor sanitari, sfârșind prin a o cere în decurs de 6 luni pentru toți angajații). 

Faptul că ministrul Lauterbach dă cu fundul de pământ că i s-a tăiat inițiativa obligativității vaccinării vârstnicilor și amenință cu noi restricții pentru întreaga populație arată doar că este un psihopat care, de la înălțimea funcției sale, se răzbună pe popor și clasa politică, amenințând cu tortura psihică și fizică până la eliminarea rezistenței. Pentru că n-a reușit să-și „salveze” poporul de la viol (injectare silnică) prin smulgerea consimțământului (injectare acceptată), torționarul recurge din nou la pedepse (denumite eufemistic „restricții”) care să determine victima să se răzgândească. Un demn urmaș al nazismului, chiar dacă face parte dintr-un partid socialist.

Șeful guvernului său, Olaf Scholz, a declarat joi seară că, în mod clar, nu exista o majoritate în parlament pentru un ordin de vaccinare obligatorie și că acest fapt „trebuia să stea la baza abordării noastre în această problemă”.
 
E de așteptat, deci, ca Scholz să schimbe abordarea. Lauterbach deja a anunțat în ce fel. Rămâne de văzut cum va întâmpina poporul german noua-veche politică a restricțiilor, de care tocmai părea că s-ar fi eliberat.
 
Nu în ultimul rând, o nedumerire despre popor și aleșii lui: La doar câteva luni după ce poporul german s-a prezentat la urne ca să voteze schimbarea Dreptei (CDU vaccinist) cu Stânga (SPD vaccinist), se pune, totuși, întrebarea: cum au putut ajunge la putere specimene politice precum Lauterbach & Co.? Rugăm cititorii noștri din Germania să ne explice în comentarii.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Mircea Dragan 12.04.2022 19:11
    P-asta daca-l gaseste politia pe strada sigur il interneaza la psihiatrie. Ce mecla de nebun are!
  • Nenea Iancu 12.04.2022 19:26
    Ba se va-ntampla exact contrariul. Cata vreme e ministru, nebunul isi va interna tara intreaga, cu tot cu politisti, in carantina!
  • INJECTIA FINALA 12.04.2022 21:37
    Lauterb(ac)h, lautar prost, pui de drac

    Mariti poza, nu e drac?
    Ochii ii sclipesc a ac
    Vrea sa ne vina de hac
    Demonul Lauterbach

    Il vom stropi cu agheasma
    Dar va fugi de mireasma
    Siroieste tot o miasma
    Nu'i om, ci toxica plasma

    Lui, Ursulei corupta, si Olaf
    Sa le aratam ca Praf
    S'o alege de sangerosul narav
    De'a vroi sa ne faca pilaf

    IN IAD, VOR FACE TARAF !
  • hannah 13.04.2022 10:08
    Acest individ nu a fost "inscaunat" de populatie, ci de "ai lui", asa cum sunt puse in functii de conducere toate specimenele din toata lumea. Totul a fost dictat de undeva, tocmai pentru a se ajunge la rezultatul dorit: injectarea genica si decimarea in masa a populatiei. Acest "mengelist" ce calca pe urmele doctorilor (desi erau calai) de lagare de exterminare este acum de-a dreptul furibund, in urma esecului adoptarii legii privind obligativitatea vaccinarii ARNm covidiana.
    Si pentru ca neputinta de a extermina prin lege anti-vaccinistii il macina, se gendeste intr-adevar la masuri restrictive din toamna. El considera ca viata normala, de dinainte de isteria pandemica, nu mai poate exista decat daca accepti sa te injectezi de cate ori spune el.
    Deci, nu vrei vaccin, atunci vei repira prin masca! Cum spunea si un alt comentator, cu cateva zile in urma, maimutoiul asta care-si spune medic, i-ar omora cu mana lui pe cei ce refuza vaccinul, numai pentru a demonstra ca injectarea este necesara.
    Se pare ca toti psihopatii ajung in functii cheie, tocmai pentru ca asta se doreste. Cum altfel ai rezista si ai putea sa vezi atata suferinta si nedreptate in jur.
    Pot sa va spun ca cei pe care-i cunosc si cu care am disctutat nici macar nu au habar ce hram poarta acest mascarici ce a primit puterea de viata si de moarte asupra propriului popor. P
    oate fi o explicatie faptul ca locuiesc intr-o zona rurala si lumea se informeaza mai putin si in majoritate este in varsta, deci cu acces limitat la internet (spun limitat, pentru ca varsta si conceptiile lor de viata nu le da impuls spre cautare si navigare pe internet). In plus, viata imbelsugata si traiul comod le.a slabit simtul iscodirii vitii, al cautarii continue de informatii, spiritul lor devenind docil si de multe, foarte multe ori ignorant.
    "Atata timp cat mi-e bine, de ce sa ma agit?" Din pacate asta este o conceptie care se extinde vertiginos si catre alte zone ale Europei, unde oamenii "suflau si in iaurt" inainte sa ia o decizie privioare la propria-i viata.
    De aceea "papionatul" acesta a ajuns unde este acum si hotaraste daca ai dreptul sa mai traiesti si cum sa mai traiesti.
    Daca ne gandim bine, fiecare tara-si are dementii sai, intr-ale sanatatii! Romania se poate mandri cu un super dement "arahatian", America cu unul "faucian", etc. Dar Romania chiar exceleaza in calai medicinisti ce s-au inghesuit sa semneze certificate ale mortii propriului popor.
    Asa ca sa nu ne miram de existenta-n TOP a astfel de ciudati psihopati. Ei sunt acolo pentru ca cineva ii vrea acolo pentru a-si atinge scopurile.
  • ioansperling 13.04.2022 10:42
    https://vrabiute.blog/2022/04/13/karl-wilhelm-lauterbach-59/
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!