Ordonanța militară 3 interzice circulația tuturor persoanelor în afara gospodăriei și pe timp de zi, cu unele excepții. Vârstnicii vor putea ieși din casă doar între orele 11-13

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat marți seară noi măsuri restrictive care vor intra în vigoare de miercuri, prin ordonanța militară nr. 3/24.03.2020.
 
Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara gospodăriei, cu excepții (mersul la serviciu, cumpărături, asistență medicală, plimbarea animalului de companie, activitate fizică personală, îngrijirea unui minor sau a unei persoane vulnerabile, donare de sânge, voluntariat, agricultură).

Circulația persoanelor care au împlinit 65 de ani e permisă între ora 11-13 pentru cumpărături, asistență medicală, îngrijirea unui minor sau a altei persoane, activitate fizică individuală sau nevoile animalelor de companie. Circulația vârstnicilor este permisă și în afara intervalului orar menționat, dacă se face pentru activități profesionale și agricole. Prevederea se aplică de miercuri, 24 martie, ora 12:00.

Se dispune izolare la domiciliu sau carantină pentru toate persoanele care intră în România. Se suspendă toate zborurile comerciale dinspre și către Franța și Germania, de miercuri la ora 23:00

MApN asigură, la solicitarea MAI, personal și mijloace logistice pentru preluarea în pază a unor obiective (instituții), activități de ordine publică și pentru activități de control la frontieră.
 
Reproducem mai jos conținutul integral al ordonanței militare nr. 3/24.03.2020:
 
Art. 1. – Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
    b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
    c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
    e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
    f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
    g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
    h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
    i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Art. 2. – Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:

    a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;
    b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
    c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
    d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Art. 4. – (1) Pentru verificarea motivului deplasării:

    a) angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;
    b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

(4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art. 5. – (1) Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art. 6. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor fără adăpost, precum și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora.

(2) Evidența persoanelor fără adăpost se actualizează și se raportează săptămânal la Centrul județean/al Municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 7. – (1) Instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a marca zona destinată accesului cetățenilor/clienților și suprafața de relații cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanțe de siguranță de minimum 1,5 metri.

(2) Administratorii piețelor agroalimentare au obligația de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanță socială între producătorii agricoli, comercianți și cumpărători. Comercianții și producătorii agricoli aflați în piețele agroalimentare sunt obligați să adopte măsuri de protecție împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuși și măști.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 8. – Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din Franța și Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.

(2) Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și autorizărilor tehnice necomerciale.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României.

Art. 9. – (1) Se interzice accesul piloților la bordul navelor, sosite din zonele de risc roșii/galbene în porturile maritime române, dacă nu dispun de echipament de protecție stabilit de Direcția de sănătate publică Constanța sau dacă navele nu au efectuat perioada de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă de risc roșie/galbenă.

(2) Se interzice accesul navelor maritime și fluvio-maritime în porturile situate pe Dunărea maritimă, până la efectuarea perioadei de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă roșie/galbenă, în următoarele două zone de staționare în ancoră:

    a) rada portului Sulina, pentru navele care vin dinspre Marea Neagră;
    b) Dunărea, mila marină 44, pentru navele care vin dinspre canalul Bâstroe.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 10. – Ministerul Apărării Naționale asigură, la solicitarea ministrului afacerilor interne:

    a) preluarea în pază a unor obiective a căror protecție este asigurată în prezent de către Jandarmeria Română;
    b) personal și mijloace logistice pentru sprijinirea activităților de ordine publică;
    c) personal și mijloace logistice pentru sprijinirea activităților Poliției de Frontieră Române, în punctele de trecere a frontierei de stat.

Art. 11. – Pentru verificarea respectării condițiilor de carantinare sau izolare la domiciliu, instituțiile de securitate națională vor proiecta sisteme de comunicații și aplicații informatice, necesare Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și autorităților locale, pentru a comunica în timp real și permanent cu persoanele carantinate sau izolate la domiciliu.

Art. 12. – (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.

Art. 13. – (1) După alineatul (2) al articolului 2 din Ordonanța militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(21), cu referire la activități permise în centrele comerciale, cu următorul cuprins:

„(21) Suspendarea temporară a activității comerciale potrivit alin.(1) nu se aplică:

    a) vânzării produselor electronice și electrocasnice de către operatorii economici care asigură livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului;
    b) vânzării produselor și serviciilor de optică medicală.”

(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art.14. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

    a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală pentru măsurile prevăzute la art.1 - 4;
    b) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.5;
    c) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.7;
    d) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art.8;
    e) Autoritatea Navală Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art.9.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 5, art. 7 – 9 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 15. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Prevederile art.4 și 5 din Ordonanța militară nr.2/2020 își încetează aplicabilitatea.

(3) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare”, se arată în textul noii ordonanțe militare, citat de România Actualități.



Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”