Gluma proastă nu a fost gustată de o scriitoare româncă -

Scrisoare de protest a unei cititoare către ziarul De Speld: ”Păstrați-vă statuia, returnați Tezaurul românesc!”

Scrisoare deschisă către ziarul De Speld

Stimați Domni,

Am citit articolul dumneavoastră „satiric” din ziarul De Speld, pe care îl însoțiți atât de sugestiv cu imaginea nefericitului Moș Crăciun, Kabouter Buttplug, care nu lasă loc imaginației (pentru cine nu știe, i se mai spune și Moș Crăciun cu dop de fund, și este expus în Piața Eendrachtsplein din Rotterdam).

Kabouter Buttplug (sursă: https://www.rotterdam.info)

Recunosc că asocierea celor două simboluri m-a surprins destul de tare. Pe aici, prin părțile noastre, Moșul vine cu alte mesaje și în sacul lui găsim cărți, jucării pentru copii sau dulciuri. Moșul dumneavoastră aduce altfel de jucării. Dar fiecare e liber să scrie ce vrea în scrisoarea către Moș Crăciun.

Aveți libertate de exprimare și nu putem decât să v-o respectam. Să nu uitați însă că libertatea nu vine niciodată singură. Ea cheamă după ea responsabilitatea, mai ales a celor ca dumneavoastră, care faceți o meserie atât de delicată cum este cea de jurnalist. Integritatea umană și morală a unui jurnalist vine în primul rând de la conștientizarea impactului pe care cuvintele și imaginile le pot avea asupra comunităților cărora li se adresează.

Un prețios simbol românesc a fost furat dintr-unul din muzeele olandeze. Am încercat să vă arătăm o bucățică de istorie și să vă împărtășim o parte din povestea noastră.

Încercarea noastră s-a transformat însă într-o jalnică știre de telejurnal, din care aflăm că am fost victimele unui jaf de ultimă speță.

La acesta se adaugă însă și bătaia de joc pe care o promovați în articolul dumneavoastră, și care nu își are nici locul nici sensul. Râdeți de unii singuri, însă, sau unii de ceilalți, pentru că, vedeți dumneavoastră, e nevoie de un anumit rafinament chiar și să faci o glumă bună.

A dumneavoastră este ieftină și neavenită. Jigniți un popor fară motiv și fără să știți nimic despre el. Alimentați neînțelegerea, fractura dintre comunități și resentimentul.

Obiectele acestea, prețioase opere de artă, au o semnificație deosebită pentru noi. Anumite simboluri sunt strict legate de sufletul unui popor și ele nu pot fi explicate.

Ar însemna să vă explicam sufletul românesc și nu cred că puteți înțelege.

Vă rugăm însă să nu vă bateți joc de simbolurile noastre naționale. Un steag, o emblemă, o figură istorică, un simbol cultural, toate acestea au un sens profund. Ele nu sunt simple obiecte decorative sau noțiuni abstracte, ci poartă în ele simbolul unei lupte, a unei victorii plătite cu sânge, a unei identități. A le lipsi de respect sau a le acoperi de ridicol înseamnă să jignești memoria colectivă și demnitatea unei întregi națiuni.

Ne oferiți, în schimbul prețiosului tezaur, despre care nu știți nimic dar pe care vă permiteți să-l batjocuriți, statuia lui Moș Crăciun în acea interpretare pseudo erotică, de un gust despre care nu e cazul să vorbim aici.  Sunteți liberi să vă etalați simbolurile care vă reprezintă cel mai mult.

În treacăt fie spus, să știți că Santa Claus este mult mai mult decât un bătrânel îmbrăcat în roșu care bea coca cola, râgâie și se hlizește din vitrinele magazinelor de Crăciun. 

Noi toți datorăm acest simbol unui Sfânt rămas în istorie drept protectorul inocenților și al nedreptățiților. Protectorul copiilor, în general. Cel care, spune legenda, a răscumpărat viața celor trei copile pe cale să fie vândute spre prostituție de propriul lor tată. Astăzi ar avea nevoie de camioane de monezi ca să ne mai răscumpere copiii și sufletele.

El este și protectorul marinarilor, cel care a venit de nenumărate ori în ajutorul corăbiilor rătăcite pe mare, aducând-le la țărm și salvând viețile celor la bord. Mulți marinari încă mai spun o rugăciune către el înainte de a pleca pe mare.

Mă tem că s-ar recunoaște cu greu în statuia din imaginea dumneavoastră. Îmi pare rău pentru cei care s-au închinat vreodată la el și cărora încă le mai este protector și călăuză.

Așa că păstrați-vă statuia, stimați domni. Mulțumim, nu avem nevoie. Avem statuile noastre care îl înfățișează pe Sfântul Nicolaie. Credeți-ne, sunt cu adevărat frumoase. Ne-au fost lăsate moștenire de-a lungul vremii de mâini abile și suflete pioase și nu am putea vreodată să ne imaginăm că cineva ar putea să le profaneze memoria.

Doar ca să știți, nu există casă părintească în țara noastră care să nu păstreze cu sfințenie o icoană a Sfântului Nicolae într-un ungher, împreună cu o candelă care nu se stinge niciodată.

Noi nu vrem să dăm lecții nimănui. Nici de istorie, nici de artă, nici de credință, nici de libertate.

Să știți însă că suntem unul dintre puținele popoare care nu au încălcat niciodată granița nimănui, nu am făcut sau vândut sclavi, nu am deformat destine. Vreme de milenii a trebuit să ne apărăm, doar să ne apărăm, atunci când alții mușcau din carnea, din pământul sau din sufletul nostru. Ne-au lovit, ne-au încălcat, ne-au exilat, ne-au strămutat, ne-au înrobit, ne-au batjocurit.

Ne veți găsi, poate, răvășiți, împărțiți în toate zările, frânți pe dinăuntru și îngenunchiați. Dar oricât de sfărâmat și rătăcit ar fi, uitați-vă în ochii oricărui român din oricare parte a lumii atunci când citește un vers de Eminescu, i se flutură în față drapelul României sau aude imnul național. Veți vedea o sclipire, o lumină care vine de departe, din adâncurile istoriei și ale sufletului românesc, trezită în el peste timpuri și care nu are cum să moară. Sunt peste cincizeci de mii de români în țara dumneavoastră. Întrebați-i.

Nu vi se cere să înțelegeți.

Dar, atunci când nu aveți ce să spuneți, pentru că vă este necunoscută istoria sau sunteți prea străini unei culturi ca să-i percepeți sensibilitatea, sau ați rămas orfani de cuvinte, aduceți-vă aminte că și tăcerea este o opțiune.

Uneori cea mai nobilă.” 

Ingrid Beatrice Coman-Prodan