Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România (AFDPR), Octav Bjoza, a acordat un interviu jurnalistului Ciprian Cruceanu de la revista Lumea Credinței, cu prilejul unui eveniment comemorativ desfășurat la Fortul 13-Jilava.
Întrebat despre cum a resimțit atmosfera din primii ani ai instaurării comunismului în România, Octav Bjoza povestește că sovietizarea era omniprezentă în manualele școlare și în propaganda posturilor de radio.
„Toate manualele de la acea vreme erau traduse din limba rusă. Eu așa am învățat. Aparatul de radio a fost inventat de rusul Popov, becul electric a fost inventat de Iacoblev, propulsia cu reacție, de Țiolkovski. Nimeni nu contestă că marele popor rus a avut savanți de renume mondial, nu-i așa? Mendeleev, bunăoară. Să lași tu acolo căsuțele acelea libere, fiind sigur că „după mine va veni cineva și va mai completa”... Nimeni nu-l poate contesta. Dar să vii tu, sovietic, și să spui că tot... e prea de tot, ca să fac un joc de cuvinte”, povestește Octav Bjoza.
El răspunde afirmativ la întrebarea dacă românii au fost capabili să facă rău altor români din proprie inițiativă. Ca și în epoca actuală, în perioada postbelică străinii și-au făcut jocurile în România profitând de larga complicitate a oamenilor din interior.
„Din păcate, da. Am fost uneori mai răi decât „profesorii” noștri. Pentru că, după război, pleava morală a societății românești, toți puturoșii și bețivii uzinelor și satelor au pus mâna pe frâiele și destinele acestei țări.Dacă vă uitați în instrucțiunile NKVD-ului pentru țările ocupate, veți vedea: Este hoț, este mincinos, este tâlhar, este desfrânat? Promovați-l! Nu-l pedepsiți! De ce? Ca, încetul cu încetul, să te afunde în mocirlă, să pierzi din toate punctele de vedere: moral, social, economic, politic, din absolut toate punctele de vedere! Iar, la urmă, să vină omul nou, de tip sovietic, să-ți întindă mâna „salvatoare”, să te scoată din...nenorocire, dar să nu plece acasă, să te stăpânească”, relatează președintele AFDPR.
La întrebarea dacă această tragedie națională ar fi putut fi evitată, Octav Bjoza răspunde că da, însă cu mare greutate, din cauza superiorității numerice a adversarilor.
„S-ar fi putut, dar greu... Și acum constat că e din ce în ce mai greu. Atunci pentru noi existau patru-cinci noțiuni sfinte. Erau noțiuni de neam, patrie, tricolor și credință strămoșească. Te duceai însă să mori pentru patrie și prin toate pădurile erau diviziile blindate și de infanterie ale Armatei Roșii. Peste tot te loveai de ei. Dacă mergeam de la Coroana până la Piața Sfatului (în Brașov), nu se putea să nu vezi un înalt ofițer sovietic. Sufeream. Mă simțeam ocupat în țara mea. Astăzi nu înseamnă nimic. Pleci la căpșuni. Lasă, ce țară?”, constată cu amărăciune fostul deținut politic.
Acesta nu poate înțelege nostalgia după comunism a unora dintre românii în etate, argumentând că regimul anterior era unul de opresiune, care îngrădea libertatea personală și aspirațiile cetățenilor.
„Vedeți, unii vorbesc acum că „vai, ce bine era în comunism!”. Domnule! În primul rând trebuie să te simți liber. Acum eu mă pot duce unde vreau în lumea asta. Condiția e să am cu ce. Atunci nu puteam”, subliniază Octav Bjoza.
Răspunzând întrebării dacă la început și-a imaginat cineva ce avea să se întâmple cu România odată cu instaurarea comunismului, fostul deținut politic arată că făuritorii Unirii de la 1918 și întreaga generație de lideri din perioada interbelică erau cu toții conștienți de pericolul pe care îl reprezenta U.R.S.S., nu numai din punct de vedere militar, cât mai ales ideologic, prin sistemul de valori total opuse datinilor și credinței poporului român.
„Și-au imaginat, de pildă, marii făuritori ai Marii Uniri, care au murit lângă noi în temniță. Când a avut loc Centenarul Marii Uniri, m-a întrebat cineva (din cei care ne conduc): Mă, cum vedeți voi, foștii deținuți politic, Centenarul Marii Uniri? Mă, nu vreți să plantați și voi un stejar, un gorun în memoria lor? Nu. Nimic. La tribune parlamentare, guvernamentale, universitare, academice, au vorbit alții, noi n-am contat.
Este incredibil cum se ascunde încă adevărul! Din vreo 50 de lagăre de exterminare, lagăre ale morții, care au existat pe teritoriul țării noastre, nici unul nu a rămas pe fața pământului. Doar noi mai știm, cei puțini rămași, că atunci când mergi în lanul de grâu și vezi că în zona aceea e un pic mai gălbui grâul, acolo era bătătura lagărului”, concluzionează președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, la finalul primei părți din interviul acordat reporterului Ciprian Cruceanu în ediția din luna februarie a revistei Lumea Credinței.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.