În Sâmbăta Mare, femeile române obișnuiesc să ducă la bun sfârșit pregătirea mâncării. Cine nu a copt pasca în Joia Mare o coace astăzi. În special în Moldova, dar și în alte zone ale țării, femeile pregătesc aluatul păștii din grâu curat. Păștii i se dă, de regulă, o formă rotundă deoarece, în popor există convingerea că scutecele Mântuitorului au fost rotunde. Pe margini, aluatul se împletește în trei, iar la mijloc se face o cruce, tot din aluat, care simbolizează crucea pe care a fost răstignit Hristos. La mijloc se pune, ca umplutură, brânză sărată sau dulce, cu stafide.

Gospodinele creative împodobesc pasca cu ornamente din aluat - flori, spirale, frunze, motive populare. În unele regiuni ale țării, pasca este doar un aluat simplu, nedospit, de pâine sau de cozonac, ornamentat cu cruce. Înainte de a se apuca să pregătească pasca, femeile "se grijesc, se spală pe cap, se piaptănă, îmbracă straie curate, fac rugăciuni și apoi se apucă de plămădit".

În această, românii obișnuiesc, deasemenea, să facă ultimele retușuri prin casă și să-și pregătească hainele noi pe care urmează să le îmbrace în sfintele zile de Paște. Principala grija a românilor, înaintea acestei mari sărbători obișnuia să fie aceea de a-și confecționa sau achiziționa un rând de haine noi. Astfel, fiecare gospodină, trebuia să aibă măcar o cămașă nouă, iar bărbații o pălărie nouă. Acest obicei se păstrează, într-o oarecare măsură și astăzi, însă cei care nu își permit haine noi, au obligația de a și le spăla pe cele vechi, însă peste acest obicei tronează altul, mai important, acela de a-și spăla, în timpul Marelui Post, haina sufletului, prin spovedanie la un duhovnic. Mărturisindu-și toate păcatele, omul își ușurează și își curăță sufletul, pentru a primi Lumina Învierii cum se cuvine.

Spre deosebire de Crăciun, pentru Paște nu se pregătesc atât de multe feluri de mâncare, ci doar cele câteva tradiționale. De aceea, există zicala, prin popor: "Crăciunul este sătul iar Paștele este fudul".

De regulă, în Sâmbăta Mare are loc și sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc, în casele românilor, mâncăruri tradiționale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptura și borșul de miel. Sâmbăta seara gospodinele își pregătesc coșul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfințirea bucatelor. În acest coș, ele oboșnuiau să aștearnă un „ștergar” (prosop cu motive tradiționale românești) curat, pe care așezau o lumânare albă, ouă roșii, pască, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, mușchi de porc, salată de hrean cu sfeclă roșie coaptă, sare, câțiva căței de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breabăn (numit și brebanoc sau barbanoc), un miel din aluat copt într-o formă specială și ce bunătăți a mai pregătit fiecare în casă. Toate bucatele se acoperă cu cel mai frumos ștergar pe care îl are gospodina, simbol al prețuirii și al cinstirii sărbătorii pascale dar și al mândriei personale.

În noaptea de sâmbătă spre Duminică, prin sate, oamenii obișnuiau să nu doarmă, în schimb, făceau un foc în curțe sau pe dealul cel mai apropiat de biserică. Acest foc era întreținut până la miezul nopții, moment în care fiecare mergea la biserică, la slujba de Înviere, unde stătea până spre dimineață. Uneori, focul era intreținut de flăcăii satului până în zorii Învierii. După slujbă, fiecare familie se întorcea acasă, pentru a sta, împreună, la masă. Dacă întâlneau vreun sărac pe drum, îl miluiau și pe acesta cu bucate din coșul plin de bunătăți. Acest obicei s-a păstrat și astăzi, printre credincioșii ortodocși.

 Slavă lui Dumnezeu pentru toate!