
Foto: E-nergia.ro

Petrom, singurul producător de petrol și gaze din România a raportat două descoperiri de țiței în urma forajelor care au fost făcute anul trecut. O sondă a început producția experimentală iar pentru cealaltă debutul este programat în acest an, scrie e-nergia.ro
Iată exact ce scrie în raportul pe 2022 al companiei petroliere, publicat recent, referitor la rezultatele activității de explorare anul trecut:
„OMV Petrom a forat trei sonde de explorare onshore în România din care au rezultat două descoperiri de țiței.
În martie 2022, OMV Petrom a finalizat achiziția datelor seismice 3D Spineni în blocul de explorare X Craiova. Prelucrarea datelor seismice 3D a fost finalizată și a început interpretarea acestora. Portofoliul de prospecte a fost actualizat.
În iunie 2022, sonda de explorare 1 Verguleasa (X Craiova) a descoperit țiței în formațiunea Meoțian. Această descoperire deblochează oportunități semnificative de dezvoltare, inclusiv forarea de sonde de evaluare și dezvoltare în următorii ani. Producția experimentală a început și un plan inițial de dezvoltare a zăcămantului este în curs de elaborare.
În octombrie 2022, a fost finalizată sonda de explorare 3000 Stan Poetaș (blocul VIII Urziceni) operată de Hunt Oil. Ținta principală din Jurasic a fost găsită uscată, prin urmare sonda a fost abandonată.
In noiembrie 2022, prin sonda de explorare 1 Ocnița Nord (blocul VI Târgoviște) s-a descoperit țiței în trei formațiuni diferite (Helvețian, Meoțian și Oligocen). Sonda va fi testată în 2023”, arată raportul pe 2022 al companiei.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.